Page 10 - 1926-10
P. 10
VtilVtiRStJL LITERAR
10
pe care versul o înfloreşte subit ca o gră
dină de crini, în noapte :
Toamna rupe afişe şi flori
E mai trist departe'n prăpăstii —
Să faceţi foc pe zi de mai multe ori.
Apoi acele admirabile şi de dezolare e-
couri provnciale, cu baluri istorice, cu
fanfare militare—O ! fanfarele militare
despre cari s’ar putea scrie o monografie
şi a căror parte în promovarea (sic !) po
G. V. BACOVIA: Scântei galbene, poe Mai spune s’aducă şi ceaiul eţilor provinciali e incomensurabilă I —
ţii. Tipografia „Minerva", 1926. Bacău. Şi vino şi tu mai aproape, fanfare pe care d. Bacovia le cântă în ac
Citeşte-mi ceva (lela poluri cente de o suggestivă simplicitate :
Iată de ce suntem peutru premiile li-
erare. Şi ningă, zăpada nengroape.
De oarecq cu tot hazardul legat de sor- Ce tristă operă cântă
ul urnelor, cu toate surprizele zvârlite — Insă, de cele mai multe ori. înclinarea Fanfara militară
•a o pleavă stârnită de un vârtej nebuna- idilică a d-lui Bacovia se umbreşte, un Târziu, în noapte, la grădină....
ic — in ochii trecătorilor, cu tot relati- uşor sarcasm trece peste peisagii şi Jzâm- Şi tot oraşul întrista.
’isinul legat de mâna de pământ ce sun- betei şi atunci avem acele tablouri de iar Fanfara militară.
em, — premiile literare aduc din când în nă tăiate, diagonal, de un corb. acele ima
•ând, în atenţia 'publică, un nume. o o- gini lacustre dintr’o preistorie pitorescă Sau acele acorduri de harmonie-instru-
>eră, un interes, un început de justiţie, o şii poetică, acele izolări în panorame de ment prin excelenţă elegiac şi care ar
mticipaţie, un avans al posterităţii—căci bâlciu, unde : stoarce lacrimi şi din inimă seacă :
)rea e trist şi e din cale afară de săl-
jatic să li se rezerve poeţilor numai cu- In racle de sticlă, princese O / nu mai cânta liarmonie pribeagă
mua mirtului postum. Şi încă — proble Oftau, în dantele, mecanic. Că plâng, şi nu ştiu unde să mă duc....
matică şi aceea.
„Plumb", — ieşit pentru întâia oară e- acele peregrinări, în inserări violete de ecouri, cărora nicăieri d. Bacovia nu le
cact acum 10 ani şi premiat de Societatea iarnă, „prin crânguri, pe margini de linii dă un corp mai unitar ca în acea poemă
icriitorilor Români, anul acesta. în a ferate**, când totul nu se linişteşte într’un „Dormitând**, simbol al dezagregărilor
loa lui ediţie, — merita această consa- vers descurajat, obosit dar gata să învie provinciale, tratat cu sobrietatea caracte
rare. Căci, este în „Plumb“ o realizare ecouri prelungite de cum îl trezeşti : ristică d-sale şi cu acel umor discret, pen
le| mare şi subtilă artă, este un suflet te- tru care, mi se pare — şi proza d-sale con
orizat de desnădejdi amare, torturat de Pe urma unui mic pantof, într'un parc, firmă — d. Bacovia poate fi privit ca u-
oate adversităţile contimporane, un des- [de demult. nul dintre ironiştii noştri de rasă:
ădăcinat tânjind, un mucenic al propriu- Adorm, ascult....,
ui său destin implacabil. Suferinţa lui De sună'n ziduri ninse, ore-o muzică
lacovia însă nu se rezolvă nici în lamen- [de bal,
atii elegiace nici în satiră vencmentă. Mai stau, şi plânge n mine un vals pro-
litre peisagii de iarnă, sau moine de [vincial.
oamnă şi între primăveri timide, se în- Dela fereastra ninsă, cu finele perdele.
heagă o poezie de suspine intime, de no- Mă duc pe străzi de gliiaţă cu spuza
aţii dureroase şi acide, do „strigăte în [lor de stele :
iustin'* pe cari poetul însuşi, cu versul Şi’n mijlocul odăii, tot singur mă prezint:
ui, cu spiritul său, le' înăbuşeşte, căci — Valsa o blondă’n alb şi cu pantofi
lacovia este mai presus de toate, un dis- fdc-argint...
ret. Acesta e şi farmecul inedit al poe- Aprind, pe masă, lampa, şi iarăji mă
iei lui : discreţia. Simplicitatea cu care [dezbrac,
lacovia suggerează un peisagiu, o dezo- Aş vrea să-mi fac un ceaiu, şi stau
ire sufletească, o nevroză, o sensatio geo- . [şi nu-l mai fac...
>gică, misterioasă prin însăşi depărtarea
i. ne dă măsura acestui marc artist la Nu mă voiu deda la interpretări sa
are fuziunea dintre vibraţia sufletească vante asupra celor două versuri sublini
i expresie — e definitivă. ate din citatul de mai sus — ironia lor
Iată /în două strofe din „Moina* , fin ver- nu va scăpa desigur, nici unui cetitor ini
1
uri de o aparentă nepăsare, un întreg ţiat în tainele variaţiilor lirice.
iman pe care ori câţi alexandrini nu l-ar Voiu reveni însă la o caracteristică pe
utea povesti mai bine: G. V. BACOVIA care o enunţam în prima parte a artico
Şi toamna, şi iarna lului de faţă şi care nu e — propriu vor
Coboară amândouă; însuşiri ce se întâlnesc şi în a doua cu bind — decât nota complimentară a aces
Şi plouă şi ninge legere „Scântei galbene", pe care ne-o tei ironii reţinute, a acestui sarcasm ate
Şi ninge şi plouă. trimite, în umilei haine de Cenuşăreasă, o nuat, imaginea pozitivă a realităţilor pe
tipografie din Bacău. care sufletul d-lui Bacovia le percepe:
Şi-s umezi părejii întâi o poezie de confidenţe murmurate, nota idilică.
Şi-un frig mă cuprinde — de drame gâtuite, de desnădejdi autum Voiu cita pentru aceasta, două poeme ti
Cu cei ain morminte nale : pice şi ’n care altoirea celor două imagini
Un gând mă deprinde. ale ambianţei se disting cu uşurinţă—mai
Sau iată o strofă de superioară evocare, Eu nu mai ştiu. nimic, şi mam întors acasă. puţin în „Note de primăvară** unde nota
i care amurgul şi istoria se îngână şi Uitafi-vă ce gol, ce ruină'n amurg — idilică a peisajului clar predomină :
salmodiază pe aceiaşi strună a „violetu- Amurgul galben, m’a ’ngălbenit şi m'apasă. Verde crud, verde crud...
li" — una din predilecţiile şi din le.it- Cu geamuri galbene, cu lacrimi ce nu Mugur alb şi roz şi pur,
otiv-urile poeziei d-lui Bacovia : (mai curg. Vis de-albastru şi de-azur,
Te mai văd, te mai aud I
Amurg de toamnă violet. Apoi, acea gamă bogată în sensaţii de
Din turn, pe câmp, văd vocvozi cu plete. iarnă, pe care d. Bacovia o cultivă cu e-
Străbunii trec in pâlcuri violete... gală virtuozitate, de profundă esenţă mu Dintr’un fluier de răchită
Oraşul tot e violet. zicală ce se impune sufletului cu tirania Primăvară,
melodiilor simple : O copilă poposită la fântână
Simplicitatea acepsta de mijloace, îl a- Te îngână
ropie adeseori de seninătatea horatiană Şi iar... aceiaşi oră de dimineaţă, Pe câmpia clară...
f
i fin acel tablou al lui „Decembre** : Pe toate mocnind acel aş secret;
Un frig violet, şi fafa e creată — dar mai mult în „Nervi de primăvară**,
Te uită cum ninge Decembre O, cum omul a devenit concret. în care obsesia tantalică a primăverei care
Spre geamuri, iubito, priveşte — ne scapă, ne întrece şi ne depăşeşte, n’a
Mai spune s'aducă jăratec Apoi, aceiaş multiplă notaţie ce închide găsit acente mai umane şi de-o mai sfâşie
Şi focul s’aud cum trosneşte. într’un vers, ca’ntr’o baghetă magică, o toare simplitate, ca în aceste oftări re
lume de perspective, o floră imaginară tezate :
