Page 8 - 1926-10

U N LV UtlilSU L LL1EHAR
8
s. S. R.

— A cincea şezătoare literară dela 27 Februarie 1926 —

(Fundlafia Regele Carol 1)
1
Şezătoarea grupului de scriitori ieşeni prin contactul cu ambianţa, el e influen­ cu a sa „haine de bourgcois' , au fost
începe prin conferinţa d-lui M. RALEA, ţat de mentalitatea societăţei în care tră­ ecouri puternice ale aspiraţiilor morale
profesor la Universitatea din Iaşi. D-sa eşte. Dar societăţile cele mai fireşti în şi sociale din timpul lor. Un artist com­
vorbeşte despre Poporanismul în litera* care trăim astăzi sunt naţionale. O re­ plect e comprehensiv pentru tot ce agită
tură. cunosc aceasta până şi socialiştii: Karl societatea în care trăeşte.
Marx, când arăta caracterul specific al Ga re era atitudinea scriitorilor noştri
Poporanismul s’a bucurat de atâtea culturei slave, ori provensale, Kautsky faţă de ţărănime, adică de clasa cea mai
interpretări variate şi fanteziste încât când spune că limba deosibeşte naţiunile naţională, în momentul apariţiei popora­
conferinţa de faţă ar trebui, poate, mai îutre ele, etc. nismului? Ei făceau din ea o gorilă, ară­
de grabă, să se ocupe cu ceeace nu este Becunosc această influenţă a societăţii tând prin aceasta superficialitate, lipsă
poporanismul, decât cu ceeace este. asupra literaturii, până şi esteţi puri ca de pătrundere, de înţelegere, de genero­
El e o atitudine socială, unul din acele Andre Gide, care spune că arta fără zitate.
curente care au apărut către sfârşitul sprijinul publicului, fără indicaţiile co- Poporaniştii au cerut artistului ca a-
secolului trecut si care au avut ca scop lectivităţei, se artificializează şi piere tunci când ia subiecte din viaţa ţărănea­
adoptarea marxismului la viaţă. Face (A. Gide: Pretextes 1). Artistul, după el, scă, să fie imparţial. Atâta tot. Dacă ar­
parte din aceiaşi familie cu reformis­ se adaptează publicului, cu propria sa tistul iîu era imparţial însemna că era
mul lui Bernstein în Germania, travai- expresie: „L'art est une flatterie". tendenţios ori superficial, deci că nu era
lismul în Anglia, doctrina lui Jaures şi Decurg din această concepţie două co­ artist. Imparţialitatea era o piatră de
Wandcrwelde în Franţa şi Belgia. Se păs­ rolare: încercare pentru însăşi arta sa. Dacă su­
tra metoda marxistă, dar se aplica la fletul său era lipsit de obiectivitate, în­
realităţi de fapt, nu la o ideologie hege­ semna că nu era comprehensiv, generos,
liană. Poporanismul a arătat imposibili­ bogat. Dacă în locul ţăranului ar fi fost
tatea formulei industriale la noi fără ca­ \orba de o altă categorie socială obijdu-
pital, braţe şi mai ales fără debuşeu. Re­ ită, ducă ar fi fost vorba de femei, de
alitatea noastră naţională era ţărănimea. evrei etc.. s'ar fi putut caracteriza
Desrobită juridiceşte din iobăgie, ea se nobleţă sufletească a scriitorului, după
găsia la începutul secolului trecut, ne- atitudinea sa omenească în faţa acestor
desrobită economiceşte şi moral. tagme sociale nedreptăţite.
Cu toate acestea, cum a recunoscut-o şi Nu voia poporanismul idealizarea ţă­
Maiorescu care nu era poporanist, din ranului. El n‘a admis literatura d-lor
munca ei se întreţinea toată viaţa mora­ Dragoslav ori Lungeanu, numai fiindcă
lă şi spirituală a statului. Poporaniştii, se ocupau de subiecte ţărăneşti.
majoritatea intelectuali generoşi din cla­ In afară de aceasta, libertate totală
sa burgheză, voiau să-şi plătească acea­ pentru scriitor să aleagă orice subiect,
stă datorie prin ridicarea acestei clase să scrie ce vrea, simbolism, expresionism,
cu ajutorul votului universal şi al ex- romantism, etc., cu o singură condiţie:
proprierei, adică să aplice şi în ţara să aibă talent. Dacă nu ne place litera­
noastră principiile marei revoluţii fran­ tura d-lui C. Baltazar, aceasta nu e fi­
ceze. indcă d-sa nu e poporanist.
Ei voiau ridicarea ţărănime! noastre După ce am arătat ce e poporanismul,
la nivelul civilizaţiei europene. S‘a zis să arătăm ceeace nu e, poporanismul.
că poporaniştii erau reacţionari. Gherea 1) Nu e o şcoală literară. Aceasta pre-
a lăcut glumele prea cunoscute cu Ro- spune un fel de a scrie, o tehnică co­
dica. Dar fundatorii poporanismului C. mună între toţi iriembr . S‘a văzut mai
,:
Stere şi G. Ibrăileanu, au combătut tot­ sus că poporanismul n‘a avut aşa ceva.
deauna ţăranul patriarcal cu plete, cu ) Nu e ţărănism literar. Poporanismul
chimir, care stă în bordei. Ei au voit ţă­ MIHAI RALEA s'a ridicat contra literaturei crâşmăriste
ranul conştient, alegător trăind în case dela „SămănătoruD, şi contra idealiză-
confortabile, luminate cu electricitate. O t) Literatura nu poate fi decât speci­ rei ridicule a ţăranului.
democraţie rurală, având la bază un a- fic, naţională. E vorba de o constatare, 3) Nu e naţionalism şovinist. Popora­
semenea ţăran, nu putea fi reacţionară. de o judecată de realitate, nu de o reţetă nismul constată caracterul naţional al
N‘avem decât să ne gândim la exem­ de o recomandare. Acelaş Gide recunoa­ artei, nti-1 recomandă „T.’ile de Pingou-
plul Danemarcei. Cultura ei care a pro­ şte că o literatură are o valoare euro­ ins“, cum spunea d. Ibrăileanu, hu poate
dus pe un G. Brandes, ue un Iloffding, nu peană numai într’atât întru cât reflec­ fi scrisă decât de un francez şi totuşi e
e cu nimic inferioară culturei europene. tează un caracter particular. Cu cât e antifranceză ca tendinţă.
Aşa dar poporaniştii voiau europeni­ mai originală, cu atât e mai generală. 4) Nu e tradiţionalism reacţionar. Nu
zarea României. Aceasta în politică, teh­ De altfel lucrurile nici nu se pot întâm­ avem ce învăţa diu trecutul nostru, sărac
nică, ideologie. In literatură însă nu. pla altfel. Slmkespeare nu poate fi de­ în cultură. Nu putem învăţa iarăşi gre­
Orice lucru se poate importa afară de cât englez, Dostoewski decât rus, Moli- ceşte ori turceşte. Voim democraţie ru­
limbă şi literatură. ere decât francez. rală europeană. După expresia lui Nietz-
De aici o serie de repercursiuni ale ati- Aceste constatări pot fi verificate de clie. „nu acem irei er:, nici azi, nici
tudinei poporaniste în literatură. Aseme­ evoluţia literaturei noastre în a doua ju­ mâine*'.
nea răsunete indirecte ale unui sistem mătate a secolului XIX. Un Russo, un Poporanismul a fost o doctrină de bun
social ori filozofic în artă, am văzut şi Alcesandri sau adăpat la poezia şi limba simţ realist, inspirată de fapte observate
la pozitivism care a produs naturalismul populară. Un Bolintiineanu n‘a făcut-o ştiinţific, o dactrină medie, intermediară
şi la republicanism care a făcut posibilă şi deşi avea calităţi înăscute de poet, între două extreme: conservatorismul
literatura lui Balzac etc, producţia lui a rămas inferioară celei reacţionar şi socialismul utopic, o doctri­
In literatură, poporaniştii plecau dela a lui Alecsandri, fiindcă n‘a avut mij­ nă care punea artistul în viaţa timpului
ideia că literatura, ca şi ştiinţa, ca şi loace de exprimare naţionale, fiindcă său, făcând dintr'ânsul cutia de rezonan­
religia, morala, arta, etc. e o funcţiune n‘a uzat limba poporului. Dar Eminescu ţă a aspiraţiunilor celor mai nobile.
în bună parte socială. Constatare pe care a revoluţionat tehnica poetică română,
a făcut-o un conservator ca De Bonald fiindcă s‘a inspirat din popor, transfor­ Seria lecturilor o deschide d. AL. O.
şi pe care a verificat-o toată sociologia mând limba acestuia. Literatura română TEODOREANU cu o schiţă şi fabula
contemporană. Dacă s‘a constatat astăzi s‘a valorificat pe măsură ce a luat con­ Filantropie.
că până şi teoria cunoaşterii, categoriile tact cu poezia populară.
de spaţiu şi timp cu care cunoaştem lu­ 2) Artistul nu se poate desinteresa Un biet măgar, al nu ştiu cui
mea exterioară sunt de natură socială, de marile probleme sociale şi morale ale Fugit dela stăpânul lui )
cu atât mai mult literatura e influenţată societăţei în care trăeşte. Un Tolstoi, un Lihnit şi slab, sdrobit de jale, ţ
de societate. Artistul nu trăeşte izolat ca Balzac, care se intitula „doctor în ştiin­ Pe drum oftând umbla liai-hui.
iRobinson în insula sa. Prin educaţie, ţele sociale'*, până şi estetul Flaubert, Când, iată că, păşind agale,