Page 2 - 1926-02
P. 2

UNIVERSUL LITERAR

                                                                                  Cu creionul
                                  RONSAUD

                                                                                     Pl IUI, DE VULTUR.
                                                                                   sUolo,  in  oraşul  acela  Uliu  Moldova,  o
                                       L                                         fântână  cu  roata  de  fer,  străjuia  fundul
                                                                                 curţii  caselor  vechi  în  care  s'a  născut  ma­
              Când ai să fii bătrână şi când vei sta acasă                       ma şi au murit bunicii.
              Torcând şi aiintindn-U spre foc ochii căprui                         Intr'o  dimineaţă  din  începutul  unei  pri­
                                                                                 măveri,  prinţ  r’o  fereastră  deschisă,  mama
              Citind versuri de mine pe gânduri ai să-ii spui                    mi-a  arătat  o  pasăre  cum  nu  mai  văzusem
              Ronsard mă preaslăvise pe când eram frumoasă.                      niciodată,  stând  deasupra  fântânii,  cu
                                                                                 ghiarele încleştate pe roată :
                                                                                   — Pui de vultur, Puiule!...
              ŞH n’o să ai in jurul tău nici o servitoare                          Când am cşil in curie şi m’am apropiat
              Care prinzând de veste de-un lucru-atât de rar                     de fântână, puiul de vultur m'a privit ful­
              Să nu tresară grabnic la numele : Ronsard                          gerător, apoi şi-n inălfat privirea spre \
              Ce-a vrut să-fi facă fala pe veci nemuritoare.                     cerul albastru, sbătându-şi aripile tăiate. V
                                                                                   Zadarnic...
                                                                                   In fiecare dimineaţă alergam în curte. '
               Ci eu voiu fi în târnă o palidă stafie.                           la fântână. Puiul dc vultur stătea toi a-
              Sub mirii, neturburată odihna o să-mi fie                          colo, pe roată, sus.
              Când tu bătrână, ’n minte frecutu-o să-fi înşiri.                    Odată  l-am  găsii  cu  capul  plecat,  cobo-
                                                                                 n'ndu-şi  privirea  în  adâncul  fântânii,  un­
                                                                                 de  vedea,  desigur,  un  petec  rotund  de  cer
              Si-ai să regreţi iubirea şi recele-fi dispreţ.                     albastru.
               O )Taştepta, ci pune doar pe iubire preţ •                          M'am  apropiat  nesimţit  şi  am  mişcat
              Culege cât e vreme ai vieţii trandafiri.                           roata.  Puiul  de  vultur  a'fipat,  mutdildu-şi
                                                                                 repede  picioarele  pe  marginea  rotii,  ră­
                                                                                 mânând  lot  sus.  Şi  de  acolo  m’a  privit
                                                                                 iar  fulgerător,  şi  iar  şi-a  inălfat  privirea  >
                                                                                 spre cer, sbătdndu-şi aripile tăiate.
                                                                                   Zadarnic....
                                                                                   Prioia  mereu  in  sus,  privia  mereu  uspre
                                                                                 cerul  albastru.  —  (Iar  acolo,  jos,  in  fundul
                                                                                 fântânii,  petecul  acela  rotund,  petecul  u-
                                                                                 cela albastru, nu era tot un petec de cer V
                                                                                   Aripile  nu-l  ajutau  să  urce  spre  albas­
                                                                                 trul  de  sus,  •—  spre  albastrul  din  fundul
                                                                                 fântânii nu-i trebuiau aripi...
                                                                                   Când  s’a  aruncai  dc  pe  roata  fântânii
                                                                                 nu,l-am  văzut.  L-am  văzut  târli  de  o  a-
                                                                                 ripă,  spre  căruia  cu  gunoi  care  îşi  suna
                                                                                 clopotul la poartă.
                                       N.
               întinerise anul în haine de verdeaţă                                  IN SPITAL,
              Pe vremea-aceea’n care, Sinopa, te iubii.
                                                                                   AnCvenit  cri  în  Tecuci,  odată  cu  Oc­
              Icoana unei blânde şi dragi copilării
                                                                                 tombrie  care  a  rămas  afară  să  scuture  co­
              Ţi se ci fia întreagă pe tânăra la fată.                           pacii  şi.  să  alunge  ciori  pe  cer,  iar  cu  am
                                                                                 trecut  ipe  lângă  grădina  publică,  şl  apoi
                                                                                 tot  înainte,  până  la  marginea  oraşului,
               Crai copilă ’n vremea câncl îmi ieşiai in cale,
                                                                                 unde anit intrat in spital.
              Copilă erai încă prin umblet şi prin glas,                           Am  un  pat  scârfiit,  însemnat  culnumă-
              Prin gura la de cată vrăjii şi-azi am rămas,                       rul  8  şi  aşezat  lângă  uşă,  stând  gata  parcă
              Prin ochii tăi, la care gândlndu-mă mi-e jale.                     să  plece  cu  mine  in  sală,  —  am  o  pernă
                                                                                 atât   de   tare   încât   azi   voiu   rupe-o
                                                                                 intr'un  coif  să  vad  cu  ce\este  plină,  —  şi
               Iar Amor când zărit-a frumosa-ti chip ca’n vise                   mai  am  o  pătură  neagră,  a  cărei  vechime
              Degrabă cu-o săgeedă în inima-mi îl scrise.                        îmi  spune  că  tiu  numai  Sun  bolnav  a  mu­
              Si ducă nu eşti astăzi frumoasă că'minte                           rit sub ea....
                                                                                   fui  fereastră,  Octombrie  scutură  un  sal­
                                                                                 câm,..
               Nu pot să şterg din suflet în veci icoana ta,                       Eri,  după  ce  am  intrat  idei,  a  fost  adus.
              Căci nu chipul de astăzi îmi este viu în minte                     lângă  mine,  în  patul  cu  numărul  9,  un  om
              Ci chipul fără seamăn ce l-ai avui cândva.                         cu  barba  albă,  cu  gura  strâmbă,  cu  un
                                                                                 ochi mai deschis decât celălalt.
                                                                                   Toată  ziua  u  gemut,  finându-şi  mdnile
                                         Trad. de IOAN CIORĂNESCU
                                                                                 spre  cap,  cu  degetele  sgârcite,  parcă  să  se
                                                                                 apuce de păr.
                                                                                   Spre  scară  l-au  scos  cu  pat  cu  lot  pe
                                                                                 sală.
                                                                                   Prin uşă it. auziarn gemând mereu...
                                                                                   Trecuse  miezul  nopţii,  când  mi-am  huit
                                                                                 pătura  pe  umeri,  şi  am  eşit  in  sală  să-l
                                                                                 întreb ce-l doare.
                                                                                   Lângă  patul  lui,  rezemată  de  părete,  în
                                                                                 mâni  cu  o  lumânare  aprinsă,  o  ţigancă
                                                                                 tânără moţăia.       >
                                                                                   La  sgomotul  uşii  a  tresărit,  şi-a  strâns
                                                                                 la  piept  un  şui  roşu,  şi  s’a  răstit  la  bol­
                                                                                 nav :
                                                                                   —  Mori  mai  repede  moşule,  că  n’am
                                                                                 să-mi pierd toată noaptea aici I
                                                                                                D. N TEODORESCU
   1   2   3   4   5   6   7