Page 6 - 1926-02
P. 6
VIKtVKRSVL UT URAU j l
:
e
Cântecele unui greer F E S T 1 M I S L
Pro domo de MIHAIL CELAR1ANU
In viaţa mea de pribegie, Dela Bucureşti la Popânzeni sunt în rii căreia atârnau până Ia şolduri douiţ
Gonit mereu d’al soartei biol, total opt kilometri, din cari unu îl faci aripi de muselină albă. Părul cărunt era
Am îngânat cântece mici cu trenul, până la micul canton, în faţa revărsat peste spate : închipuia pe muza
De dragoste şi ironie 1 căruia e o oprire de treizeci secunde, iar maestrului.
restul de şapte o întinzi cu piciorul, pe Cât despre copii — între zece-do'spre-
un fir de potecă, ce te tot minte prin n- zece ani— purtau costume naţionale, am
Şi cam tr&lam mai mult în vie rătură, ca o pânză de păianjen. bii eu obrajii pudraţi şi sprincenele în
Făcui risipă de simţire... Localitatea Popânzeni nu are până în negrite.
Şi’n versuri şchioape am închis, prezent altă celebritate, decât că aci şi-a llodoroabă îi sărută pe frunte şi le ură
O lacrimă lângă-o zâmbire 1 să ajungă oameni de ispravă.
ales cuibul, de câţiva ani, marele liric
al timpului. Endymion Bârneaţă. — Ei, maestre, să trăeşti 1 — începu,
Se spuneau multe despre domiciliul pi transpirat şi cu voce de bas, Neptun; —
Am îngânat cântece mici, toresc şi viaţa îmbelşugată, deşi, într’un ţi-am adus o scamă de artişti, să-ţi ureze
Fără pretenţia să iie fel apostolică, a marelui bard, aşa că, fericirea şi gloria care o meriţi cu priso
Gustate la Academie -- sinţă. Da-mi voe să sărut mâna doam- i
Căci toate versurile mele, la prima ocazie, fuseiu¡printre cei dintâi
— nici diamante nici mărgele, cari se hotărî să-l viziteze şi, în ziua de Sim nei...iSă trăeşti şi dumneata şi facă cerul
buchete fără de panglici, ţii Arhangheli, o Juarăm la drum : trage să susţii cu geniul dumitnle subtil putiv
— Garoafe, crini şi ghiocei dianul Neptun Grozeanu, cu chelie şi la ren de gândire a maestrului nostru—ura !
Sunt scrise doar pentru femei valieră în dezordine; Maftei llodoroabă, — Ura I I — strigarăm, la un gând,
Şi pentru patru -cinci amici I novelist şi poveştilor poporan, cil faţa maşinal, şi ne grăbirăm să ne trântim pe
creaţă şi roşie ca o opincă; peisagistul scaune, lihniţi de foame şi frânţi de um- j
Pârjoală, hrănit parcă numai cu ulei de biet.
Când iarna am simţit că soba in fiert ; satiricul Jimn Ciovârnache, o Urmă un mic răspuns nl maestrului,
Pe versu-mi cald nu pune preţ, mogâldeuţă de om, cu ochelari şi batistă după care furăm aşezaţi la masă : maes
Cu grabă in’am drapat în roba la butonieră ; şi eu, poet plin de speranţe trul în cap, având la dreapta pe Clemen
De magistrat, ca să nu ’ngheţ! şi de melancolie. tina, iar la stânga pe Neptun ; la celalt
Drumul cu trenul îl făcurăm pe plat capăt: Ciovârnache în mijloc, pictorul La
formă, vorbind şi glumind, cu feţele bă dreapta şi eu la stânga, llodoroabă se ri~ '
Şi-am colindat întreaga ţară, tute de vânt şi inimile înviorate. La can dica, frângându-se de şale şi e-i în păli-
Cinstit, c’o leafă de aprod, ton, deabia avurăm timp să ne prăvălim mar : apoi, eu aşa am apucat dela ma ca,
Purtând sub robă, o chitară din vagon, unul peste altul -— ne sume- să clătesc cele mâini, înainte de masă.
Şi-o inimă, în loc de cod I serăm pantalonii şi luarăm câmpul în In lipsa lui, care era cel mai guraliv,
piept. Şapte kilometri, cu toţi bulgării de se făcu o tăcere de câteva clipe. Pentru
pământ împietrit, cari ne scâlciau ghetele mine, care nu mai fusesem onorat cu o
Asd iarna-mi bate in fereşti, şi ne împiedecau mersid, aş putea spune
Şi văntu ’n recea-i simfonie, că i-nm făcut în sbor. cunoştinţă atât de celebră în lumea li
terelor, clipele treceau greu; ochii verzi
Parcă mă ’ntreabă: „unde eşti La intrarea în sat eram prăfuiţi şi ho şi misterioşi ai maestrului mă intimidau,
Poete plin do veselie ?** dorogiţi binişor. Neptun, care cunoştea când rămâneau uneori asupra mea.
locul, o ţinea înainte, iar noi după el, o- Când, însfârşit, llodoroabă se reîn
bosiţi şi flămânzi, deabia ferindu-ne de
Hambarele mi-s goale, nici câini, unul cu pălăria, altul cu piciorul, toarse, îşi ocupă şi el locul, rezervat pe
N’ain strâns cu căntecu-mi de greer Jlodoroabă doar izbutind să-i pnă la d s- o latură întreagă a mesei, iar vis-n-vis
1
Grăunţe s’am până la treer... de el, şedeau copiii, neclintiţi şi gravi,
Dar simt o umbră grea pe crecr : tanţă, cu strigăte meşteşugite : nici zbie să nu strice ceva din găteala lor circum
Uitarea celor mari şi mici. ret, nici lătrat. stanţială. i
La o răspântie, în dreptul unei fântâni,
Neptun ne opri cu un semn ; secaserăm Maestrul aruncă o scurtă privire în
Şi’n stepa iernii argintie, batistele, ne scuturarăm eu ele ghetele de jur, ca spre a face tăcere, apoi, ridicân-
Când singur, trist, fără amic! praf, răsuflarăm adânc, ne potrivirăm du-se cu o solemnitate duioasă, dete glas
Culeg poemele-astea mici unul altuia gulerele şi cravatele întoarse cuvintelor următoare, din cari sper că nu
Ţipate ’n nopţi de insomnie, spre ceafă, apoi, în aceiaşi ordine, mai mi-a scăpat nici unul: „Tineri artişti şi
Vreau să le’nchin cu dărnicie făcurăm vreo treizeci de paşi şi ne opri iubiţi admiratori... Sânt cincizeci de ani
îmbogăţitelor furnicL de când, pe pământul acestei ţări rodi- j
răm brusc la o poartă înaltă, pe care pu
turăm citi, emoţionaţi, stihurile lui cele toare, în sânul acestui judeţ binecuvân- j
CINCINAT PAVELESCU tat şi în cercul restrâns al populaţiei fe
bre, zugrăvite cu roşu :
Chişlnău, 24 Decembrie 1925. Stai romane doar Ja fără ricitei întru toţi vecii comune Poânzeni,
Şi-ai scăpat de viafa amară /... a luat naştere acela ce trebuia să fie când
In faţa lor ramaserăm câteva clipe tă va Endymion Bârneaţă !!... Inima îmi
Din volumul „Cintecelo unui greer“. cuţi, privindu-le cu tvlavie, umplîndu-ne butea cu putere ; îl priveam cu ochii îm-
inimile cu fiecare vorbă; mie-mi venea păenjeniţi de lacrimi — Neptun, încet şi
chiar să-mi scot pălăria : stai—române— ?rav, se ridică în picioare, Ciovârnache la
el — şi amândoi se iezemară, tăcuţi, de
Coperta noastră doar—la—ţară I... bara unui bufet cu sticlă.
Insfâi-şit. la cele trei ciocănituri saca
date ale lui Neptun, o uşă se deschise ■— Ar fi greu. urmă sărbătoritul, ar fi
Maestrul G. Petraşcu este cel mai per şi lumina galben-roşiatică din tindă, cu neputinţă să vă descriu tot şirul în
sonal şi mai expresiv colorist al no năvăli în pridvor. In acelaş timp răsă- tâmplărilor cari, diu prima copilărie, au
stru. riră <în prag: mai întâi bardul, apoi fecundat marea mea conştiinţă.... Eşit d n
Un colorist sumbru, fără să fie întu doamna Bârneaţă şi, după ei, la un pas, sânul poporului, pe care îl iubesc atât de
necat. eei doi copii: llero şi Leandru, ţinându- mult, fraţii mei au fost munţii şi^ piscu
Nuanţele lui clare au gravitatea no se de mână? rile, surorile mele au fost nopţile şi dimi
telor de violă. Furăm întâmpinaţi cât se poate de neţile, până cund a vrut Pronia să mă
Cele profunde, amintesc geamătul a- bine; din prima clipă ne izbi armonia unesc cu mireasa visurilor mele... (Cle
dânc şi tulburător al oboiuluL tihnită, aş putea spune chiar: simetria mentina se ridică; după dânsa mă ridi
Un tablou de Petraşcu are, în între traiului acestei familii providenţiale. cai şi eu şi pictorul)... Ca o muză blândă
gimea lui, Solemnitatea masivă a unui Maestrul, înalt şi masiv, cu părul ar şi armonioasă, inima ei a palpitat alături
vechi interior de catedrală, ferit de de mine şi mi-a răcorit drumul spinos al
zburdălnicia solară. gintiu, buclat peste urechi, purta pe inspiraţiei. Copiii pe cari-i aveţi în faţă
Pornind întotdeauna dela o pată de frunte o coroniţă de merişor, iar ca îm (îi preciză cu gest de patriarh) — sânt
culoare, Petraşcu „sfârşeşte“ printr’o brăcăminte, un fel de camizol roşu, cu
pată de culoare. guler dantelat. Ochii lui buni ne priveau roadele dragostei noastre.
Numai aici se înfrăţeşte el cu impre generos, cu înţelegere pentru slăbiciunea (Se ridicară dinir’o singură mişcare, cu
sionistul, care caută, îndeobşte, să tra noastră juvenilă. D-na Clementina Bîr- ochii ţintă în ochii tatălui lor)—„Eu poate
ducă, cromatic, nehodinita frământare neaţă, de o statură aproape egală — ceva voiu muri, dar în ei am sădit —după cum
luminoasă, a atmosferei. mai scurtă—surâdea din toată făptura veţi vedea — geniul artei, care nu m’a
G. Petraşcu o an poet al tăcerii. ei. înlr’o rochie de gaze mov-pal, de urne- părăsit nici o clipii Iubiţi confraţi.« 6ă
/
