Page 9 - 1926-02

UNIVERSUL LiTEEÀR

unilateral, nici deficitar. E „un tânăr
învoalt, plin de „geniu intelectual ', de
1
„spirit şi humor" cum şi de o „aleasă
sensibilitato". Lipsit de slăbiciune (v.
pp. 108—100 seq.), dispus la acţiune
„el avea sufletul poetului tânăr, aşa
cum Shelley şi Tennyson l-au descris,
o neţărmurită desfătare şi credinţă în
orice e bine şi frumos" (p. 111). Dar su­
fletul său puternic şi înalt era însăşi
primejdia vieţei sale. Revelarea crimei
hâde şi a turpitudinei mamei sale, e
„şocul moral" care îl zgudue şi îl pa­ -- Mihail Sorbul —
ralizează. Deprimarea şi melancolia în
care cade nu sunt însă trăsături ale
caracterului său, cum nu e abulia sau DON QUICHOTTE DELTA MANCIIA, controversele interpretării ce s’au dat o-
nebunia. Sunt pur şi simplu o stare comedie tragică în 4 acte şi 13> tablouri, perii lui Cervantes. toate se întâlnesc în
sufletească în care poate cădea orice după CERVANTES, „ed. lit. a Casei Şcoa- punctul, care după unii ar fi „ironie tris­
om sănătos, lovit la fel; şi Bradley nu lelor‘‘ 1925 ; tă", după alţii „umor negru", iar dună d.
se sfieşte să-l pună pe Hamlet alături PATIMA ROŞIE, comedie tragică în 3 Miliail Sorbul „comedie tragică“. Insă co­
de Othello, Antony, sau Macbeth, care acte, ediţia IlI-a, ed. „Ancoia-Benvenisti“, medie tragică e şi „Patima Ro.ie". Ames­
nu sunt numai decât morbizi pentru .1925. tecul acela de instinctuală pasiune care
că trec prin crize de disoluţie similare. se desfăşoară orbeşte, exaltarei sentimen­
Dimpotrivă, Hamlet se smulge no- Cu Don Quichotte dclla Muncim, d. Mi- tală a Tofanei care pregăteşte dezastrul
contenit stărei de melancolie ca un a- bail Sorbul ‘ne invită să zăbovim asunra propriei ei fericiri şi contrastele aşa de
mant care şi-ar părăsi chipul iubitei pieselor de teatru scoase din romane. Ex­ frapante între sufletele unora şi altora
spre a-şi relua ocupaţiile. Accesele lui perienţa e cunoscută în deobşte şi a stat dintre protagoniştii „Patimei Roşii“, can­
de „cinism, mojicie, asprime" din sce­ întotdeauna în puterea autorilor să extra­ doarea Crinei alături de stupida idolatrie,
nele cu Ofelia, Polonius, spionii, mama, gă dintr’un roman sau numai latura pur a pitorescului ratat caic e Sbilt, toată a-
de tinerească desfătare la sosirea acto­ dramatică sau, concentrând acţiunea di­ ceastă pânză naturalistă, întrebu'nţează
rilor, de abilitato promptă în voiaj, luată a romanului să ne-o prezinte la o oameni şi culori din vecinătatea noastră
sau de încordare supremă la mormânt putere ridicată, extract de pasiuni şi de cea mai apropiată. Este în „Patima Ro;ie"
şi în duel, sunt tot atâtea acte de reve­ iminente conflicte. Istoria literară citează o acţiune strânsă, violentă, vibrantă ca un
nire la eul lui adevărat, de retramparo arc destins, care se precipită şi trage în
în energiile lui dintâi. Cu ajutorul a- \ârtejul ei, printre aforismele ciurlate ale
cestor energii îşi face în cele din urmă lui Sbilt Şi sufletul voluntar al Tofanei
datoria. şi timiditatea obraznică a bietului Don
Când Hamlet moare în eroica senină­ Juau care e Rudi. Amestecul acesta de
tate, îngerii îl cheamă la cer prin cu­ comedie şi de tragic, care a fost în opera
vintele lui Iloraţio. E singura oară când d-lui Sorbul cel mai fericit augur al ca­
Shakespeare îşi trimete favoritul pe rierei sale dramatice, rămâne permanent
lumea cealaltă cu atâta parţialitate. cu rădăcinile înfipte în solul real'tăţii. In
Da, fiindcă tragedia sa era „tragedia mânuirea unei astfel de acţiuni, într’un
idealismului moral". astfel de cadru. d. Miliail Sorbul s’a dove­
Şi în partea a doua a studiului său dit maestru. „Dezertorul" care a urmat
Bradley îşi confruntă eroul cu textul ..Patimei Roşii" a fost o strălucităiconfir-
Acum defectul acestei confruntări, e că rnnre..
fără să fie prea stringentă, încearcă Insă nici despre o astfel de acţiune, n ci
;
să demonstreze prea mult. „Şocul moi despre un astfel de — violent — comic
ral" nu e o chee. ci un passe-partout. tragic nu poate fi vorba în opera Iui Cer-
Cu el poţi justifica şi un Hamlet con­ vantes. Spuneam mai sus : odiseia sufle­
trariu ; nu mai vorbim de incosistei* tească a lui Don Quichotte. Cu alte cu­
ţele de caracter. Bradley chiar are one­ vinte dimensiuni de epopee şi încă sufle­
stitatea să se dea bătut de ele în câteva tească, deci generatoare de alte şi alte
locuri (v. pp. 140, 140). In orice caz, devoluţiuni, tocmai ceeace avem în aven­
dânsul purcede cu aceiaşi înverşunare astfel de tentative. Era însă romanul lui turile nobilului hidalgo, cavaler al Tristei
să demonstreze un Hamlet aprioric Cervantes cel mai indicat teren pentru o Figuri şi devotat amant al Dillcineei de
complet, sănătos, ideal, cu care ceilalţi astfel de experienţă ? 13. Miliail Sorbul, Toboso. Insă aventură nu e tot-una cu ac­
critici exaltau pe omul morbid, abulic, care, asemeni „Patimei Roşii", a denumit ţiune. şi mai ales cu acţiune în înţeles
hipersensitiv sau hiperreflectiv.
adaptarea sa din Cervantes: „comedie dramatic. Aventura implică zăbavă, tai­
— Edgár Poe, în pasagiul citat mai tragică", a surprins, fără îndoială, esenţa fas, pierdere de vreme, aventurierul e un
spune că în critica sbakespeareană s’a pură a acestei odisei sufleteşti care e Don pierde-vară, unul care tac câinilor frunză,
scăpat din vedere un lucru elementar ; Quichotte. Căci oricât de multiple ar fi un trubadur amorezat de vagabondaj, aşa
s’au atribuit caracterelor omeneşti pe
care Shakespeare a încercat să le pună
în scenă, inconştiente, şovăeli şi contra­
dicţii, care erau de fapt numai ale crea­ experimenta, adică pipăi şi eventual bertson ), — citând pe Germanii dela
i
ţiei sale demonta, în locul unui termen final, 1864, — s’a gândit să-i completeze. E
Iată, în sfârşit, spus cuvântul mare. un Ilamlet, în sfârşit, căruia i s’ar a- ceeace face într’o revelatoare carte a-
Luându-se deci eroii shakepeareani plica o logică instrumentală, evoluţio­ părută în 1919, şi reapărută. Cartea a
drept creaţii ideale, li s’a căutat, tălmă­ nistă, în locul criticei vechi, generică iscat multă vâlvă, printre alţii un
cirea, li s’a născocit psihologia, când şi apriorică, iată ceeace s’ar putea nu­ preopinent dârz, în persoana criticului-
cu o treaptă mai jos, reduşi, — o parte mi o nouă concepţie în analiza sha- eseist, mort de curând, A. Clutton-Brock,
cel puţin din ei, — la rangul de plăs­ kespereană. care în coloanele lui Times Literary
muiri împunse, s’ar putea justifica mult Delatori... a avut Ilamlet în Germani Supplement, şi apoi în cartea Shakes­
mai uşor prin greşelile poetului. iscusiţi, care încă dela 1864, — cu pri­ peare’s Hamlet (New-York, Dutton, 1922),
Dacă, atunci, Hamlet , ar fi un perso­ lejul bicentenarului, — au rostit cu­ se înscrie în fruntea ortodoxilor, pen­
naj nereuşit, incomplet nu în el, — vântul de Shakespereomanie. Savantul tru a ne da despre desbătutul prinţ o
fiindcă nici un om nu-i complet, — dar Riimelin, poetul Benedix, au scrutat imagine freudiană, mai mult lirică do
în intuiţia unică a poetului, contradic­ întreaga piesă şi au văzut-o plină de cât savantă (Hamlet ar fi o dramă a
toriu nu în el însuşi, — fiindcă aşa sun­ lungimi, şovăelnică şi adesea vacuă. inconştientului din noi...).
tem cu toţi, — dar în chiar visiunca, In ea : un personaj care trebuia să o In numărul depe Ianuarie 1925 a fru­
care trebue să fie totdeauna netă şi in­ umple. De aici un Hamlet lax şi incon­ moasei reviste The Criterion. Rt. Hon.
tegrală, a poetului ? gruent. J. M. Robertson, revine cu un consis­
E întrebarea pe care Bradley, oricât In urmărirea acestui Shakespeare în tent articol : Tho Naturalistic Theory
de fidel exeget şi de convins estet n’a penumbră, un îndărătnic critic mo­ of Hamlet, apărându-şi părerile de data
avut curajul să şi-o pună şi aceasta dern, The Right Honourable J. M. Ro- aceasta mai mult împotriva lui E. K.
face din magistralul său studiu un su­ Chambers, istoric al dramei elisabetane,
perb argument. — fără concluzie. 1) Sfi nu se confunde cu J. G. Robert­ Dover Wilson, marele editor al lui Sha­
Un Hamlet deci suspect în lneul unul son. coeditorul importante! Modero kespeare, şi alţi doi, trei.
Hamlet ideal, un obiect care s’ar putea Language Review. DRAGOŞ PROTOPOPESCU