Page 9 - 1926-03

ÜS'lVEÍiSUL III EH Áll 9
1
nebunie era numai punct de plecare. a) de a fi pe cât de revoluţionar ţie luceafărul vioriu
De aci un personaj care cam joacă pe atât de documentat. Critica textuală a
dinafară, amână în mod gratuit şi gra­ lui Bradley, servită de aceeaşi acuitate,
tuit îşi meditoază amânările (cruciala merge aici, cum văzurăm, la isvoare şi
problemă hamletică); solilochează în variante. (Punerea lor în lumină este, e Cu ’nfiorări de tunet surd,
idee, când în prima piesă îşi pândea drept, un apanaj al criticei moderne). Plouă, când am pornit pe stradă,
numai adversarul, şi interviewează b) aşează), prin aceasta, într’o tipică in­ Cu vuet de cascadă.
moartea când dincolo îşi apăra vieaţa. terdependenţă, istoria literară şi estetica.
Un interlocutor de stafii, adică, un cris­ La o anume pagină a Esteticei sale, Croce Tună — şi, de pe bordul nalt , -
pat şi un adâncit în sine, un meditativ reclamă pentru emoţia estetică putinţa Al caselor — sburau şiroaie î J
melancolic, un pasiv până la morbidita­ de a ne transpune în situaţia poetului De ţăndări pe asfalt.
te, în locul insidiosului om de acţiune din clipa creaţiei. Ce altceva e însă isto­ Şi din adânc gemeau clădirile-aiurând,
care in Saxo se umplea de cenuşe şi ria literară dacă nu tocmai încercarea De trebuia mereu să mă opresc,
mânca gunoi, spre a scăpa de bănuelile de a trăi cât mai fidel şi complet mo­
regelui. Fiindcă, e cert, ca un om de ac­ mentele antecedente operei de artă, ex­ Cu inima bătând.
ţiune îl vrea şi Kyd când îl face răzbună­ perienţa poetului ? O astfel de retrăire A fost o ploae grea şi sbuciumată,
tor şi pune în calea răzbunărei sale făptueşte Robertson şi nu e de mirare Pe lumea din văzduh îmbrăţişată
piedici materiale numai. că izbuteşte, mai mult decât aţâţi critici Cu urlet pătimaş;
Vrând să înobileze o piesă barbară grandilocvenţi, să intre în taina creatoare,
Shakespeare însă i-a turnat un erou mo­ în estetica tragediei. Istorismul sec şi Dar a ’nverzit şi cerul şi pământul
dem, cu caro să facă „tragedia unui su­ ateoretic ne aminteşte de ironia infini­ Şi iată-1 răsărit, îl bate vântul:
flet“ din o „tragedie a răzbunărei“. telor speculaţii estetice ventriloce, ca Luceafăru ’n oraş.
N’ar fi nimic de spiis dacă Shakespea- aceea care făcea teoria metaforei pe ba­ MIHAIL CELARIANU
re şi-ar fi. urmat calea neclintit: dar za lipsei)acesteia în problemele medievale,
după cum a lăsat acţiunei lungimi şi când istorici literari moderni şi... sărmani,
incongruităţi primare, a lăsat eroului o au găsit că lipsa ei nu se datora vreunui
sgură de cinism, brutalitate, spirit soldă­ proces de creaţie, ci faptului că era pui-
ţesc şi intrepiditate care readuc pe Ham- şi simplu interzisă de biserică ! — sau
let la tipul primitiv fără să-l împace ironia teologismului întemeiat pe para­
cu tipul modern. Ceva mai mult, depă­ doxul naşterei lui Isus, la isvoarele că­
şind cu noul său erou vechea acţiune, ruia stă greşala primilor exegeţi — cum
Shakespeare nu s’a gândit cel puţin la îmi spunea odată un prieten (pare-mi-se
o supremă apropiere între acestea două, după Reinach) de a nu fi ştiut că ve­
şi a comis astfel o „contradicţie în ter­ chiul termen elin de „fecioară“ avea şi
meni“, o „contradicţie în natură“. accepţia de „femee“.
Nu putem merge mai departe cu ex­ c) emoţionat de Hamlet într’un mod
punerea lui Robertson. mai decent fiindcă mai adecuat, studiul
De ajuns că la lumina ei multe din său impune apoi prin o anglo-saxonă o-
perplexităţile criticilor mondiali, care în nestitate care aproape înseamnă un I D I L E
neputinţa de a înţelege pe Ilamlet punct de plecare nou în critica titanului.
s’au întrecut în teorii imaginare, S’a sfârşit cu delirul shakesperean care — Traduceri din liricii persani —
se văd rezolvite. Au fost epoci în istoria făcea din o afirmaţie o exclamaţie şi
acesteii tragedii când—mărturisesc istori­ din ştiinţa literară o anexă la poesia li­ Mă furişai, încet, spre gard,
cii literari— publicul englez rîdea de ne­ rică; Dar nu erai, — şi ’n flăcări ard
bunia lui Ilamlet, când personajul în­ d) acest punct de vedere mult saxon Şi trup şi suflet, dimpreună,
treg era socotit drept comic. Astăzi e în acord cu noua şcoală shakespeare- Că vorba ta a fost minciună.
chiar spectatori sinceri — printre care ană, şcoala bibliografică. Ilustrată de
mă înscriu cu voluptate — pot mărturi­ cele mai mari autorităţi în materie, A. Ca hoţul cercetam în noapte
si că le vine să surâdă la anume mo­ W. Pollard, Percy Simpson, Sir Edward Tot pasul, foşnetul de şoapte:
mente ale piesei. E nebunul de odinioa­ Maurde Thompson, Dover Wilson, Greg, Şi clipele erau un veac :
ră 2) care rânjeşte în nebunul luat în Dr. Chambers, această şcoală a pus ca­ Şi-aş fi urlat în loc să tac...
natecul, nătărăul, păt speculaţiilor şi exaltărilor. Modestă,
serios de Shakespeare. ea nu mai vrea să-l... guste ! pe Shakes­ Mă simt mai slab pe zi ce trece
Aceste spuse nu vor conveni multora peare, ci să-l cunoască. De aici o incur- Şi tot mai palid, tot mai rece :
din idolatrii shakespeareani. Robertson sie în primele quarto, în isvoare şi va­ De când, pătruns, tot te iubesc I
chiar are grije să-i menajeze, când după riante din care, să extragă un Shakes­ N’ăi fi ştiind că ’nebunesc ?...
ce a scrutat cu atâta indiscreţie „face­ peare care e; — în locul acelui zeu al Mai roşie ca trandafirul
rea unei piese“ afirmă că în condiţiuni- „metafizicei“ germane romantice, sau Erai, când hoţoman, zefirul
le date Shakespeare dacă a greşit, a gre­ „barbarului beat“ al mandarinilor pu­ Voalul fluturându-ţi sus
şit, nu mai puţin genial, realizând mai rişti şi idiosincrasiei. Trăda tot farmecu-ţi nespus...
mult decât orice fiinţă omenească pu­ Despre acest Shakespeare cartea cea
tea realiza. mai bună nu s’a scris încă. E posibil să Vuia furtuna ’n pieptu-mi dornic
Personal sunt de aceeaşi părere. Ilam- nu se scrie niciodată; fiindcă Sir Walter Şi inima-mi bătea mai spornic:
lot e scris cu geniu, nu şi cu artă. II Raleigh, profesorul, un alt om onest, De viaţă, chiar când disperam,
citesc cu evlavie, nu-1 văd însă fără să spunea că întâia carte bună pe lume se O, Soare I ’mi răsărişi la geam I
gâfîi... va scrie când vor arde toate bibliotecile.
Am atunci impresia că ridic cu lopata Acum cu Shakespeare va merge cam Atâta doar putui să-ţi fur:
un uriaş bulgăr de pământ care se sur­ greu fiindcă oricât va arde, din biblio­ Un biet sărut: în van îţi jur
pă când să-l ţin în echilibru. E poate teca lui va rămânea ceva în vre-un colţ De-atunci că ’n veci voi fi cuminte,
ceeace-i face farmecul de Veacuri, — far­ de Siam ! — Se ştie că răposatul rege Surâzi şiret şi treci ’nainte.
mecul inaccesibilului. al acestuia — care, caşi Ludovic XVIII, Un gest de-al tău de mi-ar trăda
Simţi însă că Shakespeare când l-a ca să se distreze, colabora incognito la Că tu iubeşti pe-altcineva,
scris — vorba lui Ben Jonson — prea... ziarele şi revistele capitalei sale, era In faţă-ţi, fată fără suflet,
sufflaminandus erat; prea plin de eroul un mare admirator al lui Shakespeare, Mi-aş smulge ultimul răsuflet.
său. Şi pentru un ochi mai puţin al lui Hamlet, în special, pe care l-a tra­
dus cu patijnă.
dedat cu extazul aprioric Hamlet rămâ­ O lacrimă din ochi pică,
ne o magistrală dramă a incompetenţei, împotriva librismului şi bibliografis- Atât: şi-amorul se-arătă :
a incompatibilităţilor de caracter. mului shakespearean striga şi un critic Simţii că cerul se deschise,
Dar nu pentru păreri şi impresii am francez deunăzi, când repeta nu fără i- Văzui în juru-mi paradise 1
seri8 articolul de faţă. Am socotit prin ronie :
el să fac cunoscută faza modernă a pro­ — „Aşez d’erudition ! Un peu d’air et De când te ştiu că mă iubeşti,
blemei hamletice, aşa cum se oglindeşte de lumière ! Relisons Shakespeare“. Mă rog puterilor cereşti
la unul din coi mai proeminenţi critici Numai că pentru a citi pe Shakespea­ Să fii mereu, tot mai frumoasă
shakespeareeni de azi re trebue să-l obţii. Şi e tocmai ceeace Tu, singura-mi podoabă 'n casă.
In afară şi pe deasupra concluziilor încearcă studii de restaurare ca cel al Aş vrea printr’o metempsihoză
importante la care ajunge şi care pot fi lui Robertson, de pe urma căruia rămâ­ Să te transformi în dulce roză :
îmbrăţişate sau nu, studiul său are ne să alegi între un Ilamlet al utopiei, Ca toate să te am pe veci:
darul: desăvârşit, dar confus şi un Ilamlet mai Parfum, petale moi şi recii
puţin desăvârşit, dar şi mai inteligibil.
2) Amloda însemnează în daneză : ză­ ION FOŢI
natic. i , , ... . BRAGOŞ PROTOPOPBSCU