Page 7 - 1926-03

VNJV ETtSUL UT ERA Н

Aîşa, izbită fura îndoiala, schclălni înăbu­ capul sub privirea necruţătoare a jandar­ — •Pentru numele lui Dumnezeu, urlă
şit ; se bucură insă auzind-o cura alerga, mului. Lo fiecare vorbă, tresărea, scurt de el. Cine o fost ? Cine ? Vreau să-l ştiu.
după dânsul. parcă ar fi fost lovit. Nimic mai şfichiui- Ai să spui, porcule, că de nu iţi sfarra
Gonind, spiona sgomotelje nopţii : ni­ tor denltel ca vocea acestui om : o voce botul. /
mic, de cât vântul stârnit, izbindu-i ure­ curie nu urca de loc. dar .al cărei timbru Se repezise cu atâta nestăpânită furie,
chile şi ecoul din pământ al goanei lor pătrunzător rănea carnea şi durea. că keilalţi jandarmi înaintară şi ei. Bă­
cqnf undate. Se opri, ascultă cu atenţie ; — Un târâc-brâu. domnule Bourrcl, pe trânul Boussu, puse mâna pe Bourrcl.
chiar nimic; jandarmii nu-1 urmăriseră. Dumnezeul meu... Unu oare nici nu-i de — Fi, tu de colo, făcu.tel cu blândeţe.
Atunci, se ite/.ămă de zidul unei case şi pa ici. Bourrcl trtesări de atingere şi scutură
aşteptă să i, se astâmpere bătăile inimii. Bourel. li spunea Bourrcl urâciosului cu putere mâna lui Boussu de parcă a-
Cu liniştea, îl năpădea o nesfârşită tris- ăla. Raboliot, acum, îl vedea mai bine, eesta îl şi însfăcasc. Acu ţipa şi mai a-
tcf.ă pmilitoare. pe care. o simţia coclin- nu-1 părăsea din ochi, îl privea cu nesaţ. prig, cu faţa ca varul, zguduit de furie :
du-i gâtlejul. Abia apucase să se îmbete Ce chip mai avea şi ăsta ? Raboliot se — Ce? Cum? Cum asta? Este sau nu
ştiindu-se în afară de primejdie şi ruşinea t nul ia zadarnic sa afle şi, se minuna este delict? Este. da sau nu, braconajul un
umilitoare urca, în el, ca un val coclit, tot odată cei -1 găsea asemenea atâtor altor delict ? Da, tăinuirea pentru numele lui
şi-i da ca o 'greaţă fizică: „Că straşnic chipuri şi totuşi, rob unei penibile ntrac­ Dumnezeu ? Aşa-ţi înţelegi tu meseria,
flăcău mai eşti, măi Raboliot! Să-ţi peizi ţiuni, nu sc putea împotrivi să-l descoase. hai. Boussu ? Fără vorbă. Avem sau n’a-
tu capul până într’atâta !... Aşa se poartă Ochii ? Erau limpezi, de-un cenuşiu palid \em martori ? Fi bine. eu îmi fac meseria,
un braconier !“ Gândul i se întorcea în- şi, pa cât îi părea de departe, cam bateau să ştii 'Boussu ! Eu, Boussu, cu sunt jan­
tr'una la clipa aceea când uşa se deschi­ iu albastru : şi ochii aduceau eu atât a darm !
sese, când simţise, cum toată fiinţa i se alţii pe care îi cunoştea. Nasul tăios, nu ŞMdin nou se repezi la Bot-Sărat :
goleşte, că mintea îi era goală, că inima era disgraţios la vedere, ba dimpotrivă. — Fu sunt jandarm, m’auzi tu ? Am
îi secase de| tot sângele; când nu mai ţi­ Poate că mustaţa roşie ? Da, slavă Dom­ să te învăţ cu minte» dacă faci pe mirono­
nea minte de cât doar că genuchii îi tre­ nului, lumea-i plină de roşeafi : Berla sier siţa ! Nu uita eă am şi tribunalele cu mi­
murau. E adevărat că-şi venise în fire ; are şi el părul roşu şi asta nu-1 opreşte ne ; şi închisoarea, cu lacăt, m’auzi tu,
şi chiar foarte repede, e adevărat ; însă . nespălatulc ?
v
nu-şi putea ierta acea slăbiciune fatală Trochut făcuse un cap dc spaimă, des­
care-1 pierduse o clipă. „Nemernicule ! A! compus de groază şi zise, rugător, făcând
mi eşti bun de nimic ! Nemernicule !“ o ultimă încercare :
Impotrivă-şi arunca oare, aceste ocări, — Dacă fi l-.aşi spune, ai? Amlfi chit ?
cu vocea pe jumătate, sau împotriva lui Ce zici ? Dacă ţi l-aşi spune ?'
Trochut, canalia aia grasă care-1 vându- , —wSpunc-1, zise Bour ret.
se ?... Trochut ? Doar se jurase pe legea Ochii îi străluciră. Firea i se'potolise ca
lui. Ha i se păruse şi sincer.' Atunci un al­ prin farmec. Trochut prinse curaj şi în­
tul ? Cine putea să fie? Şi-şi aducea amin- cepu să se tocmească.
te de chipul lui Volat, cu ocini aia verzi Raboliot tremura tot. silindu-se să ră-
şi îngheţaţi, cn privirea răutăcioasă. mâb imobil, să nu le strige printre scân­
— Aîşa !... Frumuşel mititico. duri ocările care-1 înălnişiau ; un bleste­
Iute, scoase din buzunar io sforicică, o mat Re; frig îi alerga, prin. şira spinării;
trecu pe sub sgarda căjelii şi-o înnodă In locul scândurii tari. simţea sub de­
(le,stinghiile unui gard. gete, un fel de moliciune dc lână.
La un pas era un şanţ, năpădit de ier­
buri şi c(e mărăcini. Apucă mitic mâini — Fi bine, da ! zise Bourrcl. Spunc-i
capul căjelii, o privi de aproape şi-i vorbi: numele şi’uchid ochii.
— La pământ ! Frumos ! Aştcaptă-mă ! — Adevărat ? *
— Adevărat.
Cu palma apăsa ţeasta câinelui, cu pu­
tere şi aspru .şi drăgăstoasă. O culcă lun­ Trochut zise cu nepăsare :
gită, în şanţ, o ţintui o clipă, fără s'o a- — Raboliot.
Se întâmplase ; aşa se întâmplă toate.
tingă, cu gestul mâinii întinse : Nimic mai simplu, liu-i aşa ? Raboliot se
— La pământ ! Frumos... Să stai cu­ ridică uşor, în pumni. Acu era uşurat, vo­
minte ! dca mai, limpede, c mai bine când vezi
Şi-şi reluă goana drept spre casa lui limpede.
Trochut. í"4¿ Bot-Sărat era un laş, da ; şi Bourrcl
Totul fee petrecuse repede : Nu se în­ Maurice Genovoix
depărtase prea mult deoarece băgase de (el. Nouvelles Littóraires) ăsta, o brută, un duşman primejdios din
scamă că nu c urmărit. Părerile, gânduri­ drumul cărluia treime să tc dai in lături.
De azi înainte ştia. Mai era şi Volat, Vo­
le, oricât de puternic îl zguduiscră, se ri­ lat care-1 denunţase : încă un adevăr lim­
sipiseră şi mai iutip. Ajunse la han. Ieşi la să fie, un flăcău foarte de treabă. Nu, era
zidul dinspre apus, drept unde da la fe­ altceva, care nu ţinea db nimic, de nici o pede, o certitudine aspră, dar bine făcă­
toare. Deocamdată nu voia să ştie cum
reastra podului. O boltă de viţă robustă trăsătură vizibila, care venea din lăun-
se căţăra pe zid. Raboliot o înşfăca, înce­ trul omului: o expresie complexă, încor­ de aflase Volat că cl se afla al Trochut.
pu să se urce, trăgându-se în mâini, pi­ dată, aproape agresivă de încăpăţânare, Când sc gândea, ca mai adineaori, în han,
o clipă îl bănuise chiar pe Trochut ! Ca
păind tencuiala, din vârful târligilor, cu de brutalitate îndrăzneaţă, de răutate in­
1
uşurinţa tăcută a pisicilor. îşi revenise în voluntară. pacă nu putea să analizeze şi cum Trochut care trăia de pe urma
braconierilor, putea să se joace eu focul,
apele lui : orice sforţare a muşchilor îi da toate astea, Raboliot le simţea cu o pu­ voind să sugă dela două oi ! Bot-Sărat nu
din ce în, ce mai mult, conştiinţa dc sine; tere care-1 mişca in adâncul fiinţei : tot < ra dc cât un. mişel, o dezgustătoare
cu fiecare zumzet al vocilor ce se auzeau soiul de puteri tulburi îi fierbeau în vine, namilă de grăsime, fără nervi şi fără sân­
în casă, cu fiece lumină, întrezărită prin îi bateau Ja mâini şi la tâmple, se ridicau, ge. Dar Volat ?... Dar Bourrcl... Ilaida ;
fereastra podului şi filtrată printre pentru dânsul. împotriva omului ăstuia. era timpul s’o şteargă.
scânduri Raboliot îşi încerca mlădie­ Dar ce se mai întâmplă ?
rea simţurilor şi supusa lor sprinteneală. Raboliot îşi frecă pleoapele şi se lăsă, Nu sc putu opri să mai privească odată
In pod se strecură către dunga de lu­ cu mâinile în lături,-pe burtă şi pe piept. prin crăpătura tavanului. Un zâmbet îi
mină verticală. Alunecă pe burtă, spriji- In han, Bourrcl dăduse» drumul\lui Tro­ încreţi pleoapele: drace ! Ar fi pariat pe-o
nindu-se în palme, fără cel mai mic foş­ vadră, că aşa avea să se întâmple !
net. îşi lipi ochiul de crăpătura luminată chut. Număra iepurii înşiraţi pe masă, şi Bourrcl pusese din nou mâna pe carnet
luminaţi deUampă. Scoase din buzunarul
şi privi. dolmanului, un carnet şi-un creion. şi ţanţoş puiica acum întrebări lui Tro­
Trochut se găsea tot în odaia oca mare -— Las’pd mine, zise cu răceală. Trochut, chut. Dublă declaraţie, Bot-Sărat ! Ori
a hanului. Aprinsese iardampa. Trei jan­ parc’aşa-ji zice ? Pronumele tău. haide... cât ai fi de şmecher, nu trcbuc să tc pirzi
darmi stăteau mprejur. Şeful plutonului cu firea. Şi cu toate astea, В o urnei era un
Dogouret, bătrânul Bossu şi un altul dc mai repede ! ) dobitoc.
curând sosit prin părţile astea. Asta se Bourrcl scrin, din picioare, cu carnetul Raboliot se îndreptă spre fereastra po­
repezise la Trochut. Il ţinea de umeri şi-l rezţemnt în palmă. Trochut dicta şi din dului. Agăţat în mâini, cu picioarele a-
privea drept în ochi, cum îl privise şi Ra­ când în când, sc oprea cu vocea plângă­ tâ'rnate, căuta bolta de viţă şi sprijinul
/
boliot mai adineauri. Chipu-i smead, lu­ toare : / ci noduros. Alunecă, fără sgomot, pe pă­
minat din jos în sus dc lampă, arăta „Sărăcan de mine... aoleo !“ Si suspina mânt şi începu să alerge cu paşi mărunţi
nişte trăsături aspre strălucind de o lu­ cu putere şi-şi zguduia; tot timpul. spre şanţul unde ascunsese pe Aîşa.
mină galbenă ; mustaţa mică şi roşie era Dar deodată Bourrcl se înroşi. Raboliot
răsucită sub nări. Îlj 'văzu aruncând carnetul pe masă şi re- trad. de PERPESSICIUS
-r- L-am văfcut, îi spunea lui Trochut, pezindu-se cu pumnii încleştaţi, asupra
când iţi spui ! Bot-Sărat. rezemat cu şol­ bietului hangiu, oare făcu doi paşi îna­
durile ele masă, îşi întorsese pe jumătate poi.