Page 6 - 1926-03
P. 6
UNIVERSUL UTER AH
şi ut insăşi miresei, am alcs-o pe. cea mai
mică după naştere, pe principesa Anasta B A B O L I O T
sia, (cf. Ştefan Ciobanu, Dimitrie Cante
mir In Rusia, Academia Română 1925 p. — Fragment ; cap II dîn parte I-a —
106.).
In 1721 a fost numit consilier intim al de MAURICE GENEV01X
împăratului şi pleacă cu el într’o expe
diţie grea în contra Perşilor, Pe drum se Premiul „Academiei Goricourl“ din anul acesta a încununat ro
îmbolnăveşte şi întorcându-se la moşia manul „Raboliot“ al Jui Maurice Genevoix, editat de Bernard
lui muri de diabet la 21 August 1723.
Cea dintili operă a sa a fost publicată Grasset.
în 1698: „Divanul lumii:, dar ea fusese După cum au remarcat toii cronicarii literari, ,,Raboliot“ e în
compusă mai înainte, se zice, la vârsta de tradiţia romanelor regionaliste, specie destul de frecventă în litera
17 ani. „Această a tincretelor mele întâia tura franceză.
născută roadă“ a fost scrisă sub Înrâuri
rea modelelor bizantine. Stilul însuşi ne In „Raboliot“ trăieşte provincia Sologne cu ceva din vorbirea-i re
divulgă aceasta. De altfel putem remarca gională cu îndeletnicirile pescuitului şi vânatului, daA mai ales
acelaş lucru aproape la toate operele sale. poezia■ ţinutului şi a vieţii în plină rusticitate, Raboliot, eroul e un
Cantemir obişnuia să scrie într’o limbă ţăran umil ca stare, dibaciu, braconier însă, aşa cum neam ne nea
străină şi numai după aceia traducerea
textul în româneşte; şi de aceea toate o- nul lui s'au pomenit, aşa cum toţi practică vânătoarea, neper misă,
perile sale au stilul şi forma srtăină. Bo de iepuri său de iepuri de casă, in Sologne. Chiar şi paznicii şi
ţ
gata sa erudiţie l-a silit să scrie într’un oamenii de încredere ai propt ietarului. Raboliot e o poreclă
mod cu totul deosebit de al înaintaşilor — aşa cum la noi, am afla în povestirile lui Sadoveanu, d.
lui. p. Cap Intortură din „Bulboana lui Vălinaş“ —: „Svelt, cu corpul
In literatura istorică dela noi. figura lui
D. Cantemir reprezintă o valoare remar fin, cu ochii vioi şi negri, semăna într’adevăr cu un agil iepure de
cabilă. Totuşi inflenta sa nu s’a putut e- casă („ă un lapin de raboliere“) — aşa ni-l prezintă autorul. Dar
xercita puternic asupra urmaşilor, din pasiunea aceasta nocturnă a lui Raboliot, această vânătoare ile
cauză că, operile sale au rămas multă
vreme necunoscute. O ediţie ştiinţifică a gală, îl pune în conflict cu autorităţile, cu jandarmi, cu Bourrel,
lor in aceste momente de desvoltare a pe care îl şi omoară în cele din urmă.
culturii româneşti se impune dela sine. Spiritul de independentă a lui Raboliot, orgoliul lui de braconier
GH. CARDAŞ sunt desvoltate cu amplă artă în acest condensat roman din care
dăm un capitol semnificativ :
Post scriptum La amabila observaţie a
unui corespondent al acestei reviste, dăm Două lovituri ciocăniră în oblon : ur
nai, gândindu-se numai cum să-şi ap,ei
câteva lămuriri. mă o tăcere oarecare şi-apoi, una după preţul în contra zgârceniei lui Trochut.
C. Negruzzi a cunoscut ne poetul rus
Puşchin în anul 1822 la Chişinău după alta, alto tuci lovituri. Trochut. zis şi — Culcă-te colo !... Marş la culcare !
cum recse din însăşi mărturia sa (cf. Bot-Sărat puse pe masă Imparţialul din Oprindu-se brusc, se (întoarse spre ci
Sologne şi străbătu sala hanului. încălţat
Scrisoarea a Vll-a : Cnlipso), dar „legă ţea. Aîşa se ridicase în picioare, cu păru
tura cu Puşchin avea să se întărească în eu târligi, cu pasul uşor, era cu toate as pe şira spinării sburlit, cu botul întii
tea aşa de gras şi de greoiu că scândurile
anul 1836—37, când Negruzzi a petrecut duşumelii gemeau de mersul lui. In odaia spre uşă. Buzele răsfrânte îi descoperea
colţii strălucitori, şi mârflia încet cu spai
câtva timp în Basarabia“ (cf. E. Lovines-
cu, Costache Negruzzi, Buc. Cartea Rom. întunecoasă şi goală, răsuflarea-i gafâia muri de lătrat reţinut.
!
(1925) ed. II pag. 19). Numai asupra aces cu şuerături ascuţite. Dintr’o săritură, Raboliot, fusese în p
tei prietenii mai îndelungate şi mai inti — Tu eşti Raboliot ? c. io a re. înşfacă pe Trochut de umeri, şi
me am amintit în succinta mea biografie — Da. înfipse în adâncul ochilor o privire nel
din „Universul Literar“ (Nr. 51 din 20 Trochut i trase zăvorul. Raboliot apăru, niştită şi aspră. Trochut susţinu priviră
Decembrie 1925). cu (capul întors în afară. şi murmură repede :
— Aîşa ! Aici ! Aici ! Frumoaso !
— Nu eu, Raboliot, fi-o jur.
G. C.
O căţea intră după dânsul, un animal Şi repeta, apăsând pe cuvinte :
scund şi fără rasă, un soiu ele corcitură: — Ţi-o jur... Pe legea mea !
era neagră ea o noapte pe lună nouă, cu un —• Deschide ’n dos... Repede ! svâij
singur smoc alb în părul lustruit al piep Raboliot.
tului. Ochii ei, din întunericul nesigur, Uşa hanului răbufni de-o izbitură pi
prinseră reflexul lămpii ce ardea pe ma ternică.
sa din han şi fosforară o clipă de-o lumi —i In numele Legii ! strigă o voce i
nă caldă şi roşiatică. o fără. i |
— Este ? întrebă Trochut. — Nu-si cu, gâfâia Trochut. Nu, nu, i
—- Te cred, dac’am venit. ) cu. zău.
— Mult? i —• Puţin îmi pasă, mormăi Raboliot I
— Paisprezece. începu să împingă pe Troclmt spre fui
Gazda se duse să caute un muc de lu dul sălii, unde ştia că-i o uşă scundă (
mânare. Trecură după aceia, în tăcere, dă spre grădina de zarzavat. Se opriră i
într’o cămara, ce ţinea dc sala hanului, jnândoi ele odată, ca vrăjiţi : .şi îndărăii
scundă în tavan, şi micşorată şi mai mult ei, se mişca unul care sta la pândă.
dc-un dos de scară. Trochut puse fitilul împietriseră aşa de tare că sinjţcai
jos; îngenunchiară unul lângă altul şi prin canaturi, răsuflarea omului cave
Raboliot scoase pe rând, iepurii de casă aştepta. Trocliut stinsese lampa.
— In pod ! murmură dânsul. Ai jşă să
Impresiuni de Toamnă liot. prin fereastra podului.
— Eli ! Nu-s prea mari! cârti Trochut.
Începu să-i cântăriască, să-i pipăc şi Făcuseră câţiva paşi înapoi, când tf
să-i miroase, strâmbându-se cu desgust. hanului se dădu de perete, cu un zgonii
S’a luminat dc zi încăodată, — Din dimineafa asta ? grozav. Fu o clipă suspendată, în cai
încă o zi mai trebue să sper— — Toţi. gândurile se rostogoleau vijelios : „Zăvi
Un soare ars de>o mână încercată Ii aşeză după aceia, unul lângă altul, riil! gândi Trochut. Ara uitat să mai pi
Sărută fruntea bravului vier.
tapeni, cu pântecul nepătat, cu vârful la zăvorul...“. Raboliot avu răgazul să zi
belor îngălbenit de lutul vizuinei. rească, proectată pe dreptunghiul nopj
A ’nvjns nălţimea dealului, căldura — Iţi dau trei franci de bucată, Rabo albicioase, o siluetă cu chipiul în cap. I
Svârlind-o, pretutindeni, trecător... liot. zgomotul uşii deschise, se petrecu în
1
Dar florile s'au zdrenţuit în gura — Patru franci, Bot-Sărat; ăsta-i pre ca o năruire; dar numai cât văzuse o
Destinului şi 'nvineţesc şi mor... ţul. pul şi chipiul şi şi zărise între capul stră
— Da riscul meu, ia socoteşte... şi pervazul uşii, ca o hrubă boltită sp
1
Pe coastă râde via ’mbelşugată.. Discutară, cu capetele apropiate, în re noaptea cea vastă, scăparea care-1 atrăgj.
Vierul pare mulţumit de cer ; plici tăinuite şi repezi. Din când în când, Se azvârli spre dânsa, se adânci, plecat i!
Nămiaza s’a lăţit încăodată, Aîşa se gudura pe lângă stăpânii său, şi-şi trio goană nebună, ca iepurele ce ruj|
încă o zi mai trobue să sper... strecura botul sub palma lui, o linie de hăitaşi. In trecere, simţi izbitul
— Culcă-te, Aîşa ! uşoară a unui picior şi vântul, în faţfl
MJHAU. MUNTEANU O respingea fără e’o privească, maşi- stârnit do u.u pumn furios, dat tu $!J
