Page 3 - 1926-03

UNIVERSUL LITERAR

T R O I Ţ A

de GIB. I. M1HAESCU
■ ♦ — Măi, dacă soarele apune încolo, se porni nemiloasă din fundurile Rusiei. că a lui Dumnezeu şi cu umilinţă în­
noi trebuie s’o luăm încoace, grăi Pălă­ Soldaţii ii luară firul în piept, înnotând genunchind mă rog ţie cu lacrămi, ca
laie celorlalţi doi şi cu toţi părăsiră vitejeşte prin valurile de crivăţ şi de să îmblânzeşti pe ficiorul tău.
urma lucitoare a săniei, apucând-o spre negură. Pâraiele de vânt se puseră acum să
dreapta prin zăpada crudă. — Ce te faci Mandine ? întrebă nu curgă din toate părţile, inundând cu
Apusul se stingea învineţind domol fără oarecare nelinişte Miercan desăvârşire câmpia. Şi cu toate se în­
— şi din iată, din spre Nistru, îi primi Ţiganul icni... curcau în pulpanele de manta ale celor
un pui de vântulet ce se stârnise pe — D’apăi cred că nu mai avem mult trei voinici. Par’că se. rupsese tavanul
nesimţite. Pălălaie 'le povestea în- până la Tohatin, îi asigură Pălălaie. cerului de se prăbuşise calabalâcul
nainte despre patimile Mântuitorului ; Şi îmbărbătaţi de vorbele dascălului îşi sfinţilor într’o larmă îngrozitoare. Su­
ajunsese acum la grădina măslinilor. simţiră cu toţi picioarele mai solide. rugii nevăzuţi dau chiot, dinţi de stri-
Tovarăşii de drum, cu armele în ban- Zăpada nu era mare. Şi pe cer stelele goaică scrâşneau în întunecime. Fundul
? dulieră, cu mâinile în buzunarele man- străluceau de ger. cerului clocotea ca şi cum dracii şi-ar
tăilor îl ascultau pe gânduri, rnişcân- — Uite caru' ! continuă Pălălaie. To- fi ales tocmai noaptea sfântă să-şi săr­
’ du-şi picioarele alene, mulţumiţi de hatinul vine chiar subt el, niţel, niţel bătorească nunta stăpânului lor.
calea, ce-o străbăteau fără comenzi, de mai la dreapta... Pălălaie făcea cruci largi cît ţinea
capul lor. — Auzi Mandine, mai hacana, glumi pieptul, Miercan le făcea cu vârful lim-
— Ce-o fi acum pe la noi 1 oftă Mier- iarăşi Miercan, găsind mult curaj în bei, Mandin în fundul buzunarului. Pă­
ean. Ce mai fierbere şi ce mai cântec ! glumele lui. Chiar şi lui Mandin, îi plă- lălaie se ruga, dar nimeni nu înţelegea
f — In oraş, la Drăgăşani au şi pornit plăceau acum, căci ele îi dădeau im­ ce spune, şi înaintau cu toţii abia răs-
cu colindul, gemu Mandin ţiganul şi presia că vântul nu-i aşa de aspru şi bind tăria vântului, îngheţaţi de groa­
fără să mai asculte la ţârcovnicul, caro noaptea nu-i aşa do neagră cum se lă­ ză. Vântul par’că împrăştiase întune-
desvinovătea pe Cristos în faţa Caiafei, sase. El chiar ar fi vrut să găsească un rccul ; zăpada pietrificată lumina, ste­
începu cu vocea lui sbîrnîitoaro : răspuns la fel de glumeţ şi se miră lele sclipeau ca dinţii de lup.
Zăpada lumina de par’că era însăşi
„îşi te scoală fată mare ziua, pe care noaptea n’o mai alunga
Şi-mi aprinde-o lu-u-mânaro la asfinţit, ci o prinsese însfârşit şi o
Lumânarea cea maii mare călca acum în picioare, strivind-o subt.
Şi-o pune-n-n-trc-i-icoane... greutatea întunorec.ului etern. Prin lu­
mina ei învinsă, cele trei umbre îşi du­
[ — Aşa se cântă pe la voi mă de a- ceau spaima îngheţată în suflet, spre
jun ? bufni în râs Miercan... cele şapte stele ale carului mare, căzut
— . .da Petre se prefăcea că nu mai cu oiştea în pământ. Totul era căzut,
cunoaşte pe Dumnezeu... voi să profite răsturnat, dărăpănat, totul se dărăpăna
de tăcerea ce urmă Pălălaie, spre a-şi încă. Lăzile sfinţilor cădeau fără pre­
continua istorisirea. get spărgându-se una de alta cu sgo-
— Cum vrei să ne cânte mă modăr- mot nemaipomenit. Dracii cuceriseră
lane, isbucni abia acum Mandin cu in­ cerul şi aruncau de-acolo cu boarfe cu
dignare, aducându-şi aminte că acel tot pe vechii stăpânitori. Dascălul Pă­
care-1 întrerupse nu era un gradat. Ce, lălaie privea încremenit carul ceresc
ca la voi ţărăneşte ? La noi e oraş... Şi rupt şi asvârlit ca o biată vechi­
porni şi mai cu putere : tură, şi ochii îi lăcrămau. Printre la­
crămi vedea cum toate stelele se des­
„Trei icoane ’n casa mare prind de pe boltă, gala să curgă ca o
Trei icoane-e-n’n cass-sa mare...“ ploaie de pietricele. Iar Toliatinul era
şters de pe suprafaţa pământului. Şi
— Se întunecă şi vântul se înteţeşte, toate celelalte sate, oraşe şi măriri ale
daţi drumu la picioare băieţi, îi îm- lumei, — căci noaptea de apoi venişe :
păcă Pălălaie. Şi-şi grăbi şi el vocea, noaptea fui Lucifer! Şi era tocmai
după pasul gimnastic, pe care-1 luaseră noaptea Domnului ! Şi el în zadar mai
:âte-şi trei... — da Petre se prefăcea a- aluneca pe covorul de ziuă, împietrită
:um că nu mâi cunoaşte pe Dumnezeu. şi scârţăictoare, prin frigul fără mar­
— Ifm, va să zică Isus ghicise de-ade- gini. Capul îi îngheţase de par’că era
vărat, se bucură Miercan de dibăcia al unui om de zăpadă. Poate că aşa so
dumnezeească. va preface lumea sub noua împărăţie
Iar Mandin, cugetă : cum nu-1 găseşte şi acum aşa de uşor, a întunericului !
— Dacă el un sfânt de trei ori s’a le­ cuir, îl găsia de obicei la lumina zilei. Iar el va tot merge astfel, cu cei doi
pădat şi tot sfânt a rămas ; poftim a- Se hotărî însă ca la şotia cea nouă a tovarăşi, până când oştenii negri, în­
:um de te leapădă d’ai noştri şi treci lui Miercan, să isbucnească într’un ho­ geri ai noului Dumnezeu îi vor prinde
a Nemţi, că te-a mâncat gaia. hot de râs, cum n'a mai râs niciodată şi-i vor întreba : Ce faceţi ? voi nu vă
— Cin’ te-a mâncat măi Madine ? în- în viaţa lui. Chiar de l-ar face Miercan daţi cu noua împărăţie ? I-auz-ăi cum
rebă a râs Miercan. cum îi va veni la gură 1 O glumă pe forfotesc în văzduhul 'groaznic ! Ce te
— Şi ca mai du-te dracului odată ! se vremea asta afurisită face cât o odaie vei face atunci Pălălaie dascăle ? Vei
nfurie iarăşi ţiganul. caldă. lăsa tu pe Cristos al tău, ca Petre de
De departe se porni un şuerat lung, In locul lui Miercan, a început însă teama frigărei diavoleşti ?
lureros şi ascuţit ca gerul ce se lăsase. Pălălaie şi Mandin a tresărit: Dascălul Pălălaie abia îşi mai trăgea
— Auzi ţigane, par’c’ar fi bomba „Milueşte-mă pe mine păcătosul şi în­ picioarele şi mâinile, de mult nu mai fă­
leainţului Ia Munceî, cu tragere lungă tunecatul cel înfundat în păcate multe, cea semnul crucci. Ii venia să se lase
— De nu ne-am rătăci cumva, îngăimă care cu urâtele, mele fapte am mâniat într’o rână, să se prăbuşească ; tot era
fandin. pe făcătorul meu. Sub acoperământul îngheţat. Tot. Numai acolo în piept, în
—- Ba tot ce se poate, întări Pălălaie. tău alerg Maică a lui Dumnezeu“. partea stângă, acolo mai simţea ceva
bacă n’asculţi când se vorbeşte de cele O drâmbă de vânt risipi îndată vor­ cald şi luminos, — ca luminiţa plă­
finte. bele dascălului, la care Miercan şi Man­ pândă, cea dintâi Iumânărică pe care
Fluerul cerului se porni acum şi mai din întinseră cu evlavie urechea. o aprindea în bezna umedă a bisericei
propiat, şi mai ascuţit, şi mai lung şi Mandin, crezând că Miercan a mai din Cermegeşti la a doua cântare a co­
lai dureros. spus vre-o glumă isbucni într’un hohot coşului. Numai apuca de-o aprindea şi
— Auzi ţigane, mai glumi iar Mier- puternic de veselie. gata era şi popa ; apoi clopotele înce­
an. Ţi-au dat de urmă vardiştii lui — Da ce ţi-e ţigane, te-ai luat la în­ peau să cânte şi ’ndală şi satul era in
Uimnezeu. Par’că ar fi Ia tine la Dră- trecere cu vântul, îi urlă Miercan în picioare... Unde eşti tu părinte Elefterie,
ăşani, când te repezeai peste garduri ureche. unde eşti tu Cristoase, unde eşti tu
u gâscă rumânului. Ţiganul tăcu deodată şi -începu să noapte sfântă !...
Când termină cel de lângă dânşii, un tremure. Când crivăţul li se lăsă în Un plâns brusc şi nervos podidi ca
It gardist al lui Dumnezeu îşi încercă spate, domolindu-şi mânia, Pălălaie re­ pe-un copil pe dascălul Pălălaie. Vân­
el fluerul în depărtări neştiute. Şi începu ca la comandă : tul îi îngheţă lacrămile pe obraz dar
umaidecât apoi apa tuturor vânturilor — Sul» acoperământul tău alerg Mai­ de astă dată nu se înspăimântă. El