Page 10 - 1926-06

10 UNIVERSUL LITERA
Să mă goneşti, ca unul din voi doi să domnească. E doina... E suflarea vitejilor ce mor,
Nu v’ajunge a o farăl... Uşor te-am priceput E frunza ’nfiorată de şuier lung de mierlă,
Că eşti o vulpe proastă, căci prea te-ai încrezut E lacrima făcută schimbată înlr’o perlă,
in mintea ta săracă şi-n svatul Irimiei. E geniul fantastic, umil, necunoscut,
Prea nu gândişi la mine, că poale vicleniei
Răspunde-voi la răndu-mi prin cuget mai viclean l E strigătul durerei şi-cil suferinţei scut,
Hei l Hei 1 Nevoia tării te face din oştean Sunt visurile ’nchise în şiruri de mărgele,
Ades cel mai făţarnic, oricât ti-ai da silinţă Tristeţea nesfârşită şoptită către stele,
Să fii deschis la suflet, şi eu cu prisosinţă Cântată către ape şi codrii de stejar,
Cu turci având de furcă, învăţături primii, Iubirea fără vorbe şi fără de hotar...
Cum trebuie vicleanul ca să-l răpun. Zâmbii, E’ntreagci moştenire ce ne-au lăsat părinţii,
La stăngăcia-ti care capcane îmi întinse,
Şi’n care ticăite chiar capul tău se prinse. E jalea, e aleanul, balsamul suferinţa,
Zâmbii şi războire făţarnic’ am purces; Trecând din gură ’n gură, trecând din an în an,
De-aceea soli de pace la Alba ti-am trimes E pâinea şi e ruga românului sărman....
Cu daruri, iar în taină strângeam cu sârg oştire, O! Cântă-mi, numai glasul tău poale să-mi aline.
Căci Hi ştiam prea bine zmintita-H năzuire, Furtuna şi durerea ce clocoteşte ’n mine;
Ce’n haina păcii, Popo, cercaşi să mi-o îmbraci.
Da!... Ne pupam ca fraţii prin solii cei dibaci; O! doină, dulce cântec' pierdut şi ’nduioşat,
Ne juruiam credinţă!... A cui fu biruinţa ? De ce-am rămas de tine aşa de ’nstrăinat ?
Nu tu cântai din fluer, când îti veni ştiinţa, Chemarea ta duioasă, melodică, profundă,
Că-am tăbărât în taină cu oşti să te gonesc ? îmi răscoleşle viata cu fiecare undă,
...Cum vezi şi'n viclenie fu să te biruesc, îmi sfâşie simţirea cu viersul ei ales...
Căci una-i cap de Popă şi alta cap de tură. Si cât de rău mă doare că nu te-am înţeles!
Dar n’ai vrut să te-astâmperi, cercaşi a doua oară,
Pe fafă deastădată, să mă înfrunţi cu oşti!...
Să lupţi cu mine, Popo ? Ţinuşi să mă cunoşti ?
Mikali Ogli cine-i, tu n’ai ştiut sărmane 7 Apoi peste atenţiile! calme, trec arma­
Năluca ce’nspăimăntă oştirile-Otomane, tele ce se ciocnesc în formidabila încăera-
re dela Mărăşeşti — poemă pe care d-sa
Voişi s’o vezi iu însu-ti ? Ce om nesocotit! o declamă cu savante resurse de actor ma­
Yedenia-ai văzut-o, dar, zăul scump ai plătit. re — şi după alte două poeme închinate
(Deodată întoarce capul. Doamna Stanca stând la eandoarei mâinilor ce-au îngrijit pe ră­
spatele său plânge cu suspinuri. Mihai mirat se în­ niţi şi alta fraţilor ardeleni. Şezătoarea
se ridică după aproapje 2 ore de poezie şi
toarce şi grăeşte nervos). de comunitate spirituală.
De ce plângi ? Ai vrut pacea! Poftim! fi-o dărueşte
(ironic) Chiar însu-şi Cardinalid l Ce? Nu te mul­ PENTAPOLIN
ţumeşte
Nici pacea ? Ce vrei dară ? Ori singură nu ştii l
Boceşte I... Fă şi-o cruce! Mătănii, nu ? Să-mi fii
Menită vieţii mele o veşnică mustrare ?
Grăeşte! Lasă plânsul! Atât cumplit sânt oare,
încât ori-ce aş face în ochi-ti sânt călău ?
(îi ia mânile şi o scutură puţin... cu răutate)
Vani omorît eu ? Spune I

D. Mir cea Rădulescu, adaogă la această
atmosferă de popzie dramatică, scena din­
tre Cercel şi boeri, din actul al IV-lea al Se­
renadei din trecut, cu acel imn închinat Vfctlmîle
Doinei:

CERCEL (singur)
E doina! Este doina! E cântecul ce-l cântă
Un suflet ce’ntr’un fluer închide-o taină sfântă I
Şi notele ei line când urcă şi le-ascult,
îmi cântă tinereţea şi vremea de demult...
9 / Melodia tristă cen aer se destramă,
Mi-a fredonat-o ’n leagăn duiosul glas de mamă;
5 doina, ce-o îngână păstond întristat,
Pe crestele albastre de munţi, când s’a ’nser
O cântă la fântâna din mijlocul răscrucii
duratele, şi’n codrii o şueră haiducii...
V cântecul de veacuri păstrat şi fără preţ, '
lăscut din cine ştie ce taine cântăreţ.
V sufletul nostalgic, neînţeles şi mare i (desen de Abel Faivre).
ll unui neam ce simte, ce tremură şi care 's Doctorul: — Nu-1 contraziceţişi spuneti-i că într’o bună zi o
>i-a ’nchis în ea întâiul şi cel din urmă dor... să capete legătură...