Page 9 - 1926-06

ÜNÍVÉRSUL LltÉRÁU
natură psiho-fizică. La fel şi capodopera. Í). Alfréd Moşoiu, autorul „Stnanei** ci- Şi „Facă-se voia' 1
O operă genială dă impresia că nici teşte un fragment din poemul său dra ma- Suspin’o camee
o virgula nu poate fi schimbată, în tic şi poezia de mare delicateţă „Ruga fio- Călcat în picioare
fiinţa ei. iilor : Pe alba alee...
Şi în vreme ce lumea fizică are însuşirea
a nu se schimba, când luăm cunoştinţă de Când nuferii ’n lacuri
ea, opera de artă se ¡schimbă, în inter­ Văd stele că sânt
pretări, dela suflet la suflet, după ecuaţia Şoptesc : ,.Cum e’n ceruri
înţelegerii personale a fiecăruia. Capodo­ „Aşa pe pământ...“
pera'!nu este un individ ci o speţă născu­
tă spontan din genialitatea creatoarb a Şi grâul, cîntţ moara
artistului. Vueşte într’una
A zis „Pâinea noastră
încep lecturile. D. N. Daoidescu prezin­ Cea de totdeauna“
tă—amabil speaker — pe confraţii săi î'n
poezie.
Cu intonări elastice, eu un timbru uşor Iar Nalba şi Gura-
voalat, d. G, Talaz citeşte 3 poeme : Soare, De-leu, amândouă
La fel rugătoare
Vulturul şi Pomul sălbatic.
Răspund : Dă-ne-o nouă...*'
ALFRED MOŞOIU'
Cu gândul la fluturi
Plăpând, ghiocclu Stau rozele ’n glastre
Eşind din zăpadă Şi spun : „Iartă nouă
Strigă : „Tatăl nostru...“ Păcatele noastre...“
Ca lumea să-l vadă.
„Precum noi iertăm
„Care eşti în ceruri../ „Greşiţii* încet,
1
1
Şopti floarea-soare Răspunde garoafa
Şi-un val de lumină Uscată ’n buchet.
Căzu pe răzoare...
Şi crinii podoaba
Smerit, busuiocul Fecioarei cinstite
Când vântul îl mână Şoptesc : „Nu ne duce
Şi-i scutură rouă „Pe noi în ispite...“
C. ARDELEANU „Sfinţească-se...“ ’ngână.
far spinii, ce-odată
D. C. Ardeleanu citeşte cu umor o schi­ Când „numele-ţi“ spune Martiri îi purtară :
ţă : Rochia albă, cu veşniciie mizerii con­ Trist, Ochiul-de-bou, „Şi ne izbăveşte
jugale ale nefericiţilor slujbaşi. Nu ştii de-a fost şoaptă „De rele... * oftară.
1
D. 1. Foţi, traducător al clasicilor cite­ Sau numai ecou...
şte din traducerea sa „Dioânul iubirii‘‘ Şi vântul porneşte
a lui Ilafir (Zifha), poema Ecoul. Albastră ca cerul Ecoul divin,
O Nu-mă-uita C’un freamăt pădurea
Erai în parc, pierdută 'n lungi visări Spune : ,,’Mpărăţia Răspunde : „Amin“.
Şi culegeai buchet de trandafiri. Să fie a ta“.
Simbol al nesfârşitelor iubiri,
Şi viitorul profilai în zări,
C’auzi credeai tu, tainice chemări
Şi ’mbujorată toată D. M. Sorbul, cu mari însuşiri de per­
La ce te-opreai de-odată ?
fectă şi dramatică dicţiune citeşte emoţio­
Cutremurată de-un aprins fior nantul pasagiu al lui Mihai în faţa capului
Ibi fulger prin sfioşii ochi trecea
Şi ’n aiurări ceţoase se pierdea... lui Andrei Battori, din jnesa : Săracul
Dar trupul se-apleca, tremurător, popă:
Şi inima, un porumbel, în zbor, —
Şi gândul îngrozit de-atât amor
Clipea ca o scântee
Pe paşnica alee.
ÖRDÖG
C’o trestie de baltă mâna ta,
— O, cum aş spune ’n clipele de-atunci— De-(iceea noi Secuii la a ta bunăvoinţă...
Se tot căznea mereu, prin grele munci, (se întoarce spre ceata de secui de unde primeşte o
Pe galbenul nisip din parc cerca, tavă acoperită cu o năframă albă).
Să scrie numele-mi : Zifha, Zifha ; —
Şi repetă natura ...Iţi facem daru-acesta, dirept recunoştinţă.
Ce ’ncet grăise gura (Pune tava pe masă şi o descopere: Capul lui Batori)
D. C. Râulef: o serie de epigrame. Ro­ MIHAI
man fa cântăreţului nebun 'şi d. Romulus E Popa P! ? (rîde triumfător, Stanca ţipă)
PĂTRAŞGU (întorcând capul)
Grozăvie!
TEODOSIE (făcând o cruce)
Să-l erte Dumnezeu!
(Ceata de Secui cu Blasio Ördög nepăsătoare se re­
trage spre fund)
MIHAI (după ce a ocolit odată în jurul capului, se
aşează în jliţ şi prinde a judeca pe Batori)
Ei Popo ?... Cine fuse mai tare, tu sau eu ?
Taci P Ochi-ţi sub ploape ascunşi stau de ruşine P
& (după o mică pauză)
ROMULUS VOINESCU N’ai vrut să-mi fii prieten şi fu cu-atăt mai bine,
Căci azi mi-ai dat o ţară! Ne-am războit cumplit!
Voinescu cu mare succes de hilaritate, o
scenetă Allo I Allo, pe tema mizeriilor te­ Întâi ai vrut sub scumpăt ca orice iezuit,
lefonice. Păvtaş cu Ieremia, din Ţara Românească