Page 2 - 1926-06

2 UNIVERSUL LITERAR

Vioara mufă

de N. DAVIDESCU

Ion Stroici trecu pe lângă popă, prin de ani. Sforţările lui însă de a-şi a-' Şi simţi imediat o ură surdă împo.B
coridorul de sus al casei. O aruncătură minţi de cum era pe vremuri, răma­ triva acestei idei postelniceşti cu cărei;
de ochi îi arătase noua diformitate a seră zadarnice. Se opri totuşi cu con­ nu s’a putut contopi. Aici totul avea o|
umărului stâng ai popei,şi un sentiment vingere la gândul că trebue să fi fost conformaţie specială, adânc diferen-|
de curiozitate şi de milă, îl făcu să-.i cu totul atfel, de vreme ce-şi aminteşte ţiată de a lui, o înţelegere aparte. 1^1
arunce în treacăt câte-va cuvinte. limpede că bărbaţii îi invidieau frumu­ spirit, ca un duh viu, specific, eşea dinlj
— Bună dimineaţa tată. Cum te mai seţea, şi sănătatea, şi mintea, iar femeile pământ, din grădini, din vii, din clă-1
simţi ? îl doreau într’atât în cât până şi dom­ diri, pe care el nu-1 înţelegea.
Popa se opri, şi arătându-şi cu resem­ niţa Lucreţia, de atunci, când l’a luat — Dacă rămîneam unul din viermii |j
nare umărul, după o clipă de şovăială, de bărbat, tânără, bogată, frumoasă şi numeroşi ai oraşului, simplu pop^ I
încet: de neam, găsise căsătoria lor nimerită. funcţionar sau ofiţer, mi-aş fi putut I
— Bine tată. — Pentru ce oare totul s’a surpat tîrî fiziologiceşte vileaţa fără nici o I
Şi rămaseră astfel, fată în fată, cerce­ după aceia, în mine şi în jurul meu ? stânjenim Aici însă, sus, la locul de I
tători, străini de fapt unul de altul, şi Şi iar se făcea întuneric în mintea comandă al principiului de existenţi I
stingheriţi. Popa avea un fel de teamă popei. Gândul lui frământa frânturi de colectivă a mulţimei, m’am prăbuşit. I
instinctivă fată do fiul lui, de Ion. Era imagini îndepărtate. Conacul dela mo­ Postelnicii nu au îngăduit ca locul lor I
o fiinţă care-i amintea întru totul de şie, mai întâi, cu obiceiurile lui do odi­ să fje ocupat de altul. Aceasta este sin- I
tatăl Lucreţiei. Acelaş caracter între­ nioară de totdeauna şi, par’că pentru gura mea vină. Şi oraşul întreg, cu tQţi I
prinzător, şi aceiaşi voinţă lipsită de de-apururi înlemnite acolo, în locurile ai lui, cu vulgaritatea lui, cu ferocita-1
aderenţă faţă de circumstanţele din a- lor imutabile, şi sculele lui toate, şi a- tea lui, simte aceasta. Nimeni însă nu I
fară şi imediate ale vietei însufleţea a- poi, la fel, casa de aici, cu parcul secu­ a putut formula încă lucrul acesta, şi I
proape acelaşi trup puternic dar fin, a- lar din jurul ei, frământate de ritmul de aici numeroasele controverse de a-1
ceiaşi privire dârză, dar deschisă, şi a- unei vieţi străine de a lui, ostile liniei prigă, în eftinătatea ei, vorbărie.
ceiaşi înfăţişare generală de elastică e- şi înţelegerei lui de vieaţă, intraseră Şi ura din el spori ca Oltul când se |
leganţă. De altă parte Ion nu avea, pen­ par’că în el, ca o năvală de umbră, de umflă. Pupila dreaptă i se căscă larg, I
tru tatăl său, decât o indiferenţă năs­ umezeală şi de morbiditate, îl dizloca- şi o sclipire intensă, concentrată, surdă, I
cută din echilibrul diptre dezgustul fi­ seră moeculă cu moleculă, şi îl trânti­ se îmbulzi dintr’odată în adâncul ei.
zic pe care-1 simţea faţă de firea şi de seră, zdreanţă umilă şi zadarnică, la pă­ — O să le fac eu însă biserica cea I
apucăturile popei, şi dintre datoria lui mânt. , , . i cuvenită lor. Blestem de foc voi pune I
de .copil. Situa(ia aceasta îi îngăduia sub altarul ei, şi praful se va alege de I
toată această postelnicească aşezare de I
cercetarea amănunţită a popei. Bătrâ­
nul Stroici însă suferea, în inima lui, oraş.
pe urma stărei acesteia, şi cum nici el Şi se ridică drept, pe amândouă pi-1
nu ţinea la Ion cine ştie cât, se întreba cioarele, în sus, ca o ameninţare şi ca |
de ce-1 doare atitudinea copilului său. un potou, în fereastră. îşi aminti însă I
din nou de Ion, şi se şi chirci la loc. 1
Rămăseseră astfel, într’o cercetare reci­ Băiatul acesta îi insufla o nedesluşită I
procă şi mută, câtă-va vreme. Clipele dragoste, şi mult prea limpede teamă I
treceau dureroarse. Ion regreta acum amestecată cu ciudă.
că oprise pe popă. Popa aştepta însă de — Ce va fi făcând oare-acum ? S'a I
la Ion curmarea acestei situaţii. Şi cli­ dus, de sigur, la maică-sa, sau la so- I
pele mai trecură, astfel, câte-va, până ră-sa. Vor fi fiind poate toţi trei lao- K
când, în sfârşit, tot popa, ca să pună laltă şi vor fi vorbind pe seama mea; j
capăt acestei neînţelegeri surde, auto­ cine ştie !
matic întrebă : Rămase o clipă, astfel, în nedumerire. |
— Cum te mai simţi fiule : Trecu apoi în camera vecină şi scoase I
— Bine tată ! dintr'un garde-robe un braţ de haine
Şi porniră amândoi în direcţii protiv- curente preoţeşti, cu care eşi afară.
nice, popa târându-şi piciorul şi chir- Trecu apoi printr’o cămară, luă o frân­
cindu-şi umărul, iar Ion înălţându-se ghie, un scaun, şi o lopeţică de pai îm­
în capul oaselor, «y respirând adânc. pletit pentru bătut praful, vârî într’un
Popa întră în bibliotecă şi încercă să buzunar o perie, şi eşi, aşa înarmat, în
răsfoiască o carte. Gândul lui însă ur­ curte. Trecu, apoi, de cealaltă lăture a
mărea pe Ion, şi căuta, între faptul că casei şi, în dreptul ferestrelor odăilor
fusese tot timpul departe de casă, la în­ Lucreţiei şi Anei, între doi copaci, în­
văţătură, prin străinătate şi că, odată tinse frânghia, hainele pe frânghie şi,
întors, fusese prins de treburile moşiei, — Pentru că Luca Stroici a rămas uşor, începu să le perie.
de care se îngrijea, şi între faptul că Luca Stioici, iar Postelnicii au rămas Ana cînta la vioară, sau mai bdtoe
este însăşi întruchiparea postelnicului Postelnici. Acesta e blestemul. Deose­ zis, se juca pe vioară. Era o trecere ca­
Niculae, tatăl Lucreţiei, o lămurire a birea dintre mine şi Lucreţia m’a în- pricioasă, şi bizară, fără ritm, dela o
firei şi a ţintei lui. Şi gândul din urmă genunchiat înainte de-a fi prins de ve­ melodie la alta. Frazele muzicale se în-
îi încreţi fruntea. Popa, deşi fără nici ste. Acolo unde eu puneam cultură, ea crucişeau zdrenţuite, oprite la jumătate,
un cuvânt temeinic, avea o superstiţie venea cu intuiţia, acolo unde eu mă cu altele începute dela sfârşit, şi se îm­
gravă în legătură cu neamul Postelni­ mdlşcam cu voinţa ea aluneca cu educa­ bulzeau, prelungite sau comprimate, cu
cilor. Avea impresia că intrase în ros­ ţia, iar acolo unde eu mă luptam din intensitatea văităturilor, noaptea, p<»
turile seculare ale acestei familii, noap­ greu cu vieaţa, ea plutea cu vocaţia de un câmp de bătae plin de răniţi. In jo­
tea, pe furiş, ca un hoţ, profitând de a trăi. cul acesta macabru nu era admirabil
ferestrele şi de uşile larg deschise pe Şi se îndreptă spre fereastră. Oraşul decât convingerea lăuntrică cu care
urma unui mort, şi că unde-va, apoi, îi căzu sub ochi, întreg, mai întreg ca cântăreţul făcea să ardă de emoţie ab­
departe. în spaţiu, se întâmplase o cioc­ de obicei. Case ascunse, pe care nici o- surdă strunele vioarei.
nire între el şi mânele celor duşi, din dată nu-şi dăduse osteneala să le vadă, — Ah ! şi vioara asta ! se gândi popa.
care el eşise nimicit. I se părea astfel il izbiră dintr’odată. Şi apoi altele mari, Dacăj nu aş mai auzi-o, aş trăi două-zeci
că nu mai este câte odată decât umbra şi uliţele lui intortochiate, strimpte, de ani mai mult.
pe pământ a propidei sale fiinţe spulbe­ complexe par’că, se desprindeau, în lu­ îşi dete seama însă că şi aşa nu o
rate, şi că viaţa întreagă, cu frumuse- mina soarelui 1a. întâia suliţă pe cer, aude decât foarte puţin, şi surâse. Ur­
ţele ei. cu plăcerile sau cu bucuriile ei, ca o vieaţă nouă, necunoscută, intensă ma, în această exclamaţie a lui, sinceră
cu luptele sau cu suferinţele ei, nu pă­ şi străină lui. Avea impresia că debar­ în clipa aceia, o lege necunoscută lui
trunde în el mai adânc decât o rază case abia acum într’un port din altă de vieaţă, dar totuşi proprie. Când a
reflectată de lumină într’o oglindă sub­ ţară, şi că locuitorii, pământul, plan­ intrat în neamul Postelnicilor, a simţit
ţire. Nici una din acţiunile lui nu iz­ tele, întâicle înfăţişări exterioare, totul, nevoia să se identifice cu gusturile şi
butea. să capete vre-o rădăcină în pă­ în sfârşit, îi porunceşte să se facă lor, deprinderile Lucreţiei. Nu a izbutit
mântul năzuinţelor lui. la început, îl totelează cu ostilitate însă de cât să le piardă zadarnic pe
apoi, şi sfârşesc prin a-1 elimina până ale sale. Atunci a început să caute, rând
Şi se ridică popa drept de se duse la urmă. Şi un gol uriaş îi năvăli în su- pe rând, să desprindă, într’un chip sau
în faţa oglinzei, pentru a se întreba într’altul, din galeria acestor gusturi
.
dacă e cu putinţă ca ruina, de astăzi să flet. — Asta este, şi e tot 1 şopti el mintal. sau deprinderi, când pe unul, când pe
fie acelaşi de-acum două-zeci şi ceva