Page 2 - 1926-08

2 UNIVERSUL LITERAR

Stanţa nouă Cântec R o m a n ţ ă

I U B I R E — M. Maeterlinck - Iubită dulce, dulcea mea iubită,
Frumoasă cum nu-i alta nicăeri,
Pentru zâna lacului cea mititică. Oarbele surori Nu te-ai gândit, copilă prea grăbită,
(Să sperăm mereu)
C u m gingaş s’agaţă pe mucedul zid, Oarbele surori, Ce dar simbolic mi-ai trimes tu eri.
Un snop de zorele Poartă lămpi de aur...
Asupră'mi azi ochii tăi, mari, se deschid, O cupă de cleştar.. Ca să’mi rămână
Ţintiţi spre zăbrele! ..Pe veci, cât şi pe tine-o să te am”.
Urcă ’n turn acum,
Pe geana-mi se cerne-o albastră perdea: (Ele, tu şi eu) Dar goală, vai! ca inima bătrână
Vre'O zînă ? vre-un înger o ţese ? Urcă ’n turn acum, Pe care’ncerci să torni puţin balsam.
In zare, sub un giulgiu de grindeni şi nea, Şeapte zile-aşteaptă...
Par munţii: gătite mirese; ,.E prea târziu* spun cântece ’nvcchite...
1
Albastrul inundă pe creste şi văi... Setos, când voin dori să beau din plin,
Ce tainice duhuri? Ce mâini? Ah! întâia zise, Ca dragostea, aşa, pe negândite,
Deschid pentru mine, ca ’n ceasul d’intăi (Să sperăm mereu) îmi va scăpa din mână, — şi amin!
A cerului limpezi fântâni? Ah! întâia zise,
O! varsă’ţi azurul din ochii tăi plini, Le aud lumina... 7 RADU D. ROSETTI
Pe chipul meu trist,
Şi schimbă’mi, crăiasă, cununa de spini
In cerc de-ametist! Ah! a doua zise, 1). Radu Rosetti, care urma să cilească
(Ele, tu şi eu)
ARTUR ENAŞESCU Ah! a doua zise, la şezătoarea S. S. R. din 13 Februarie, n'a
puiuţ lua parte din motioe de sănătate.
Regele se urcă... Spre bucuria cetitorilor săi, d. Radu
Sibiu, Nocmbrie 1922. Rosetti ne trimite Roman fa inedită de mai
sus.
Nu, zise a treia,
(Să sperăm mereu)
Nu, zise a treia,
Lămpile sau stins...
P R O H D U L
AL. T. STAMAT1AD
Lui Aurel Băeşu
Plopii fini şi albi
Ca nişte minarete
Plopii, Toamn’-au ridicat
Cu mînile de fildeş galben
Pe sub bolţile de flăcări,
Racla de argint a Verii...
P r i s ă c a r u l

Plopii, Toamn’-au ridicat
Prisaca e la ’ncrucişări de căi, Pe sub bolţile
Pe pajiştea cu flori în curcubee, De aur,
Sunt faguri plini de miere în ştiubee Violete —
Şi în coliba unde stă drnmarul Racla de argint a Verii...
S’asculte doina apelor din văi
Cu faguri albi aşteaptă prisăcarul —
Şi-a plecat
B R U M A Pe dric de nori,
Trecură mulţi şi-au ospătat aci Cu cai de vânt
Din mierea lucrătoarelor albine, ■ ’ Sorei mele A plecat...
Toţi mulţumiau şi se duceau cu bine;
Dur prisăcarul aştepta întruna Pleşuvii plopi se căciulesc — a ploae —
Pe-aceea ce ştiea că va veni: In margine de drum, la trecători Dar,
— Iubirea lui, eră aceea una — Pe-un hîrb de heleştae
Şi ziua scuturată de fiori, Sălciile s’au despletit,
Sub greutatea-amurgului se ’ndoae. Şi-au oftat...
Intr’un amurg visarea s’a ’ntrupat, Cu-un car târziu, sub coviltir de nori Şi-au pornit
— O, cât erai ca visul mai frumoasă! Se duse vara coaptă şi greoae — Cu prapori negre
Te-am dus în casa mea sărăcăcioasă, Plâng cerurile ’n lacrimi reci, şuvoae De cocori
Ţî-am dat miere curată ca nectarul... Şi plâng pe straturi veştedele flori. Prin asfinţit
— Tu ai ghicit cu ce mult dor te-am Cu căţui verzi de luceferi
Ce-au cădelniţit —
[aşteptat Se’ngrop sub frunze morţii şi cei vii In fuioare lungi şi-albastre,
Şi ai rămas să stai cu prisăcarul — Prin case reci, ca melcii’n cochilii Nopţi adânci...
Şi sufletele’n piept ni se zugrumă...
Dar vis ai fost şi ai pierit ca el — Pe-aleile pustii de-au mai rămas Iar în urmă-le —
E tristă azi coliba mea săracă: Să-şi ducă drumul fără de popas Au plecat
N’ai mai lăsat un fagur în prisacă. Pribegi tăcuţi, doar eu şi toamna — Tot norodul de seaeţi îndoliat
— Albinele se duc de-atunci în zare [Brumă... îngândurat,
Şi cum sosesc le’ntreb încetinel Şi curbat, —
Ce Mste îmi aduce fiecare — C. I. ŞICLOVANU A plecat...

Au fost în munţi, pe ţărm de mare şi pe Şi cu pumni ’n tâmple-am amuţit...
[ploi* Corbi ’n risipire de petale brune
— In zare nicăiri tu nu erai — Pe-o colină de cărbune,
Şi’n boabe mici strânse din floarea humii Clericalii corbi
Ele ’mi aduc înţelepciunea lumii Au prohodit —'
Şi o aşează ’n faguri albi de ceară... Vara ce-a murit...
— Oh, mierea asta e atât de-amară!
Şi cu sălciile ’mpreună,
EUGEN VICTOR Am oftat...
ION OJOG