Page 7 - 1926-08
P. 7
1
Mărturisirea FedreP Tm numete i tu tremuri, te sbati ca frunza ’n vânt.
r
Trăeşte: datoria, iubirea-ţi dau porunca.
Trăeşle: fiul scitei să nu-fi răpească munca,
Actul I. — Scena III
lmpouărându-ţi fiii c‘un jug nedemn de ei.
Un barbar să dicteze, unui vlăstar de zei!
Fedra, soţia din a doua căsătorie a regelui Tezeu, se simte chi
nuită de o iubire năpraznică pentru fiul acestuia, din prima lui Nu ’ntârzia, căci moartea cu mersul ei de undă
căsătorie, Ipolit. Iubirea aceasta creşte cu atât mai mult, cu cât E-aproape; strânge-ţi forţa ce par’că se scufundă,
svonuri au eşit că Tezeu ar fi murit, în timpul faimoasei lui Cât timp, făclia vieţii, către sfârşit acum
aventuri, departe de căminul conjugal... Totuşi conştiinţa, veşnic S’ar mai putea aprinde clin propriul ei scrum.
judecător neadormit, nu-i dă pace, Fedrei, şi ea simte nevoia
unei împărtăşiri. Oenona, fosta ei doică o sileşte la aceasta :) FEDRA [desnădăjduitâ]
Prea mult lăsai să ardă văpaia-i vinovată!
OENONA OENONA
Ce f urie te ’ndeanmă vieţii să-i tai sborul ? . Cum ? De vre-o remuşcare eşti oare sfâşiată ?
Ce vrajă, ce otravă secatu-i-a isvorul ? Ce crimă ’năbuşită în gând, te-a tulburat P
Trei nopţi întunecară tăcutul asfinţit,
Ori... mâinile ’ntr’o jertfă de sânge ţi-ai pătat ?
Dar geană peste geană, de somn tu n’ai lipit !... , FEDRA
Şi zile trei de-arândul pustii şi lungi trecură Nu! Mâinile-mi curate, n’au crime de acele...
De când tot gemi şi hrană, un pic n’ai dus la gură. De-ar fi'şi bielu-mi suflet nevinovat ca ele!
Dar ce urzeşti în taină ? Ce gând ispititor ? OENONA
Dar ce înfricoşată urzire-ai plăzmuit
Că nici acum, din spaimă, tot nu te-cii mai trezit ?
FEDRA
Ţi-am spus prea mult... nu-mi cere ce nu pot... mă
scuteşte:
E-o taină ce omoară, dar nu se spovedeşte.
OENONA.
Mori dar, păstrând cruzimea tăcerii, — dar să ştii,
Ca să-ţi închid eu ochii, la mine să nu vii.
Deşi de pragul morţii eşti poate mai aproape,
Pe mine ’ntâi m’or pune în f undul unei groape!
Mii drumuri stau deschise către infern; aştept,
Din culmile durerii s’apuc pe cel mai drept. _
Ce crudă eşti! Ităspunde-mi: te-am înşelat vreodată?
Uiţi oare că din leagăn mi-ai fost încredinţată ?
Eu pentru tine ţara, copiii mi-am lăsat.
In schimb, acesta-i preţul credinţei ce ţi-am dat ?
FEDRA .
Şi ce folos te-aşteaptă când mi-ai învinge vrerea ?
Ai tremura de groază de-aşi sfărâmă tăcerea!
OENONA
Dar ce-ar putea să fie mai crud, puternici zei,
Ca spaima de-a te pierde aci, sub ochii mei ?
FEDRA '
Când mi-ai cunoaşte crima şi soarta-mi blestemată,
Tot aşi muri şi-atuncea, — dar mult mai vinovată!
OENONA [căzându-i în genunchi]
Pe lacrimile mele ce jalea ta o plânge,
Pe tremurul acestor genunchi ce‘n braţe-i strâng.
Te jur, mă uşurează de-o neagră îndoială!
FEDRA
A şa dar vrei ?... Te scoală...
OENONA '
Să n’ai nici o sfială!
— N’ai drept să ’nlorci asupră-ţi un braţ ucigător. FEDRA
Inlărîta-vei zeii cu~aşa nesocotinţă 0! Ceruri! Cum i-aşi spune ? De unde să încep ?
Şi \i-ai trăidă şi soţul, căci i-ai jurat credinţă. OENONA
IU laşi pe drumuri bieţii copii nefericiţi ?_ Cum mă jicneşti cu temeri nedrepte... Nu pricep...
Vrei tu să crească singuri, ca robii, prigoniţi ? FEDRA [aiuriază]
Ia seama; însăşi ziua ce-i lasă fără mumă, Vai! Ura ta o Venus! Mânie blestemată,
Pe fiul veneticei spre glorie-l îndrumă. In ce deliruri mama s’a chinuit odată!
Vrăjmaşul tău de sânge, la tron /... Acel cumplit OENONA '
Fecior al Amazoanei, — trufaşul Ipolit!
Triste-amintiri! Drept giulgiu, pe veci în viitor,
FEDRA [tresărind] Uitarea şi tăcerea să cadă-asupra lor!
0 zei! FEDRA i,
;
OENONA O! soră, Ariano, de ce amor rănită
Hi redeşleaptă orgoliul vechea ură ? Murila-i pe limanuri streine părăsită!
FEDRA OENONA !•:
Ce-am auzit ? Ce nume ti-a fluturat pe gură ?. Stăpâna mea! Ce chinuri, ce tainice văpăi
OENONA Te ard, — de ies din hrube de iaduri, toii ai tăi ?
Ei bine, isb ticnească mânia-ţi l oi cuvânt! ■ FEDRA
1
Aşa voit-a Venus! Da, viaţa mi se curmă;
*) Cu d-şoara Ventura în rolul Fedrei şi d-na Eugenia Ciucu-
rescu în rolul Oenonei. Mor, cea mai urgisită din neam, şi cea din urmă l
