Page 10 - 1926-08
P. 10
IU VtilVbliStJL LITEkAft
A doua zi când se iviră zorii,
Eu strâng pe toţi ai mei şi iau cuvântul : Privelişti de ţară
„Rămâneţi voi pe loc, iubiţi tovarăşi,
Că eu mă duc cu vasul meu, cu soţi-mi
Să văd ce neam de oameni sunt aceia ;
Sunt oare ’nverşunaţi, haini, sălbatici Bădiţă Năstasă şi acum mă gândesc Mai mergem ca un conac de cale şi
Sau primitori de oameni şi cu teamă cu mândrie în suflet la flăcăii din sa iată-ne în deal la pădure. De aici am
De zei ?“ Aşa zisei şi după asta tul nostru. Ce bine s’au mai luptat să luat-o prin Ghindă, scoborînd printre
tufe de critei şi măciş. Trecem prin
Mă înlunlrai în vas, dădui porunca racii ! Ţi-aduci aminte câte fapte vite locuri râpoase şi ponorite şi scăpătăm
La soţi să intre, să deslege vasul. jeşti ne povesteau ei, Duminica, când după o jidovină.
vă chemam la şcoală, să mai stăm o
Ei intră iute şi pe bănci s’aşează leacă de vorbă şi să vă mai citesc din Zăgrăelele stau tot tufe în calea noa
Pe rând şi ’ncep vâslind să bală marea. cele cărţi cu rost şi cu socoteală tâlcu- stră, iar dumbrăvile de brăileancă alba
Când noi sosim în ţara-apropiată, ite ? stră împestriţează ogoarele.
Vedem cum lângă mare ’n fund se ’nalţă Ţi-aduci aminte cum ne istorisea Nicu După ce tăiem peste o cărare încunju
O peşteră de dafini adumbrită a Tudurii, despre luptele vânătorilor de rata de scai voinicesc şi crânguri de a-
Şi multe vite-acolo, oi şi capre, munte la Oituz şi pe Valea Uzului ?... luniş, ne oprim pe un tapşan cu iarbă
Dormiau şi-aveau o strungă mare Ei, da să lăsăm asta pe altă dată ca să verde.
Cu ’mprejmuire trainică din stane nil-mi uit vorba cu povestirea drumului — „Cred că-i cii ostinit di atâta drum
De piatră, de stejari şi brazi namornici. nostru la Bâtca Smeilor. domnişorule ? Să ni măi punem o leacă
Un mal de om aici ’şi-avea sălaşul. Scoborîm pe acelaş colnic împodobit gios, povestia cântecului : Chică un om
Păştea el singur turmele departe cu copaci căzuţi. Soarele eră trecut de dintr'un copac şi tot mai stă două, trii
Şi nu umbla cu alţii. Singuratic amează. zâlii să să odihnească, da mi-te-noi ?...
Stetea cu gând pornit spre cumplitate. Flăcăul Dumitru, chipeş la boiu, cu — „Mulţămesc bădiţă Năstasă, da ’neta
Era o neineenie Ciclopul, pană în pălărie, doineşte : ştii că tinereţelor le place să tot pri-
viască şi nu mai au vreme di odihnă !
— „Frunză verdi peliniţă, — „Aşa-i, aşa-i, da vezi dumneata că
Găteşte-mă măiculiţă şi trupului trebue să-i dăm ci-i a lui şi
Di-un cal bun şi di-o suliţă să măi înfrânăm cia pârdalnică di
Şi di-o biată puşculiţă, inimă !...
Că’n iest vară-i răzmeriţă I.. — „Bădiţă, — ti-am întrebat eu —, nu
Di-un cal bun de călărie ştii ’neata de ce-i spune acestei buru
Ca să plec în bătălie... iene, scai voinicesc ?...
— „Apoi ţ’oi spune, da fă-mi şi mii
Dela poala Bâtcii am schimbat calea, hatâru şi stăi o liacă gios !...
apucând spre miezu-nopţii, pe un drum Si ini-aduc aminte că mi-ai povestit.
de pădure acoperit cu iarbă verde. Corbii — „Cică odată s’o pornit, di prin păr
negri ca păcura croncăniau, cerând ţile noastre, a tabără di cară să aducă
carne. Ulii să repeziau după pradă. antali cu gin din ţara di gios. Cu oa
Dăm într’un păltiniş. menii acia să aflau şi doi băeţi la o
Piţigoii îşi alcătuiau cuiburile prin
scorburile copacilor şi prin smidăriile căruţă.
Si cum inergiau ii aşa pi un drum
de sânger. Cap4în-turhiră dântălînvârtin-f
du-şi gâtul: „tâ, tâ, tâ !... Sturzul câne întins, fără nici o fântână, fără nici un
piu, vornicul păsărilor de pădure, fluera copac, s’o rupt un cui dila căruţa băie
prin tufari. ţilor şi o işât răscolul cari ţâni dra-
ghinii.
Trecând printr’un făget, am dat într’o
poiană. — „Ci-i di făcut biţă Constandini ? —
Aici mult ne-am minunat de frumuse o grăit ciel mai nic, cătri ciel mai mari.
— Să tăiem măi fraţi o tulchină di
ţea unui sorb. Eră înalt de trecea pe scai şi să facim cuiul !, i-o răspuns
deasupra tuturor copacilor şi drept ca frati-su.
G. MURNU o lumânare. Zâs şi făcut.
Din poiană, mai străbatem un aluniş
şi eşim din pădure, dând în Mătioaia. Aiasta ierâ pi înainti di amieză. Căru
De stai crucit privindu-1. N’avea seamăn — ,.Aici mai de mult o fost sat de un ţa fiind diresă, tabăra pornii înainti.
Ierâ într'o zi din luna lui Cuptor. Căl
C’uu om de pâine mâncător, ci singur guri şi un făgădău ! mi-ai grăit dum dură şi năduşală nemaipomenită. Când
De s’arată, părea un vârf de munte neata. s’o scoborît soarele la toacă zăpuşeala
înalt şi ’mpădurit. Eu poruncit-a in Scarele eră la ojână. s’o domolit, Nouri negrii şi groşi împân
Atunci la soţii mei să stea pe lângă Stoluri de presuri zbor pe deasupra ziră ceriul albastru. Fulgorili să iviră.
Corabie şi-acolo să vegheze noastră. Băeţi rumeni şi bucălăi la faţă, Vântul năpraznic trântiâ şi luă tăt din
Şi mi-alesei vreo doisprezece dintr’înşii mân vitele la păşune. caii. Scoibana începusă.
Mai buni şi o pornii luînd cu mine Trecem iarăşi pârâul Mătioii încon Bieţii căruţaşi aflaţi în mijlocul câm
Intr’un burduf de capră vinul negru jurat de lozii pletoase, de răchiţică şi ră- pului fără adăpost, căzură pradă mănii
Desfătător ce mi-1 dăduse Maron cliiţel. lui Dumnezeu. Carăle să răsturnară cu
Când am ajuns la o fântână, ne-am
Al lui Evantes fiu care-a fost preot întâlnit cu d-1 chihai al pădurii. Un om tăt cu antali. Vitili rupsără giugurili şi
Al lui Apolon la Ismar, că fiul nalt cât un brad şi îmbrăcat în nişte spăriete fugiau pi câmp. Da cii doi flă-
l-am ocrotit şi i-am cruţat femeia strae verzi. căuaşi nu păţiră nimica. Scaiul avusăsă
Şi viaţa lui, Iocuia’n Dumbrava Străbatem câteva racle de ogoare şi darul să-i păzască di furtună...
Cea deas‘a lui Apolon. Scumpe daruri jdăm din nou în pădurea deasă. Şi iacă tocmai di atunci luă numili
[mi dase el, talanţi de aur şapte Soarele se întunecă. Pale de nouri în- aciestă buruiană di scai voinicesc I...
Lucraţi frumos, un vas de-argint şi'n tunecoşi să ivesc pe bolta cerului. Vân Ne-am sculat de jos şi am plecat. Tre
[chiupuri tul să porneşte şi o bură de ploaie mă cem pe lângă un huceag, dând în ogoa
Douăsprezece vin curat şi dulce runtă şi deasă începe să cadă pe deasu rele omeneşti.
?i minunat ce nu-1 ştia nici una pra codrului. Tunetele să stârnesc şi Oamenii ară din zori. Ciorile umblă în
Din slugile-i din casă ; numai dânsul fulgerile pornesc. urma plugului, căutându-şi hrana.
îtia, nevasta lui şi chelăriţa. — „Hai răpidi sub sulbarul aista di De aici o luăm pe-un răzor până în
Dând eu îl beau acest vin roşu dulce, fag ! — mi-ai spus dumneata cu grabă. Berceni.
n orice cupă plină turnau apă — „Să ştii dila mini domnişorule : fa In urma noastră să aud glasuri de
)ouăzeci măsuri, un miros straşnic gul eşti binecuvântat di Dumnezău să cântări bărbăteşti :
)umnezeesc se ’mprăştia din cană, păzască di fulgeri şi tuneti în vremi di
)e nu mai putea nimeni după dânsul. furtună, pi tăţi drumeţii fără adăpost!
Jinplui cu el burduful meu de capră După un răstimp de vreme, nourii s’au — „Colo'n dial în ciritei
i mai luai în traistă merinde, risipit. Ploaia îndată o contenit şi mân S’o ivit trii voinicei
’ăci socoteam că repede-o să vie dru soare s’a ivit din nou şi mai măreţ. Caii suri porumbăcei
supară-mi un bărbat grozav de tare, Am plecat de sub fag, luând-o apostoleş- Ş’aceia’s maică di-a mei;
uverşunat, nelegiuit sălbatic. te la drum. Pământul eră ghiftuit de
apă. Păsările cântau cu mult mai cu Şi’ncalţaţi cu iminii
drag şi codrii abureau de ploaie. Şi ’n capiti pălării,
Eşim din pădurea deasă, dând în şo Şi pi trup cu strai! verzi,
sea. Intră ’n codru, nu*i mai vezi..,
