Page 5 - 1926-08
P. 5
5
1 cui de tainică şi inefabilă înfiorare al
Jpădurilor, nici un artist nu a prins cu a-
tâta siguranţă nuanţele de vis, şoaptele (Balonul de cristal)
jtio vrajă dintre pământ şi cer !..
O' Pictorii căzuseră în extaz.
( Oîndea cucerit, asculta, fără să mai De alunei e multă vreme, — atât de merit de muzică budistă şi era destul
mediteze sarcasme. multă, că s‘au scurs vise lungi de o sută să-l faci să răsune odată, ca să-l auzi
I Iancu trăgea grav dintr’o havană. de ani, de patrusprezece ori repetate,— apoi cât trăiai.
Taica îşi strângea tâmplele într'amân trăia pe atunci un nobil puternic numit Era apo,i> un Schikinseki, o călimară
două mâinile, şi, congestionat, privia cu Kamatari, strămoşul strălucitei familii de piatră, în care dacă topeai odată un
admiraţie pe rivalul său. Fujiwara (câmpia glicinelor). creion de cerneală de China, această
I Cu priviri calde, cu dulce zâmbet, Koha Kunyo (rază albă) era singura-i cerneală nu se mai usca nici odată.
Narcis urnmria volutele fumului de ţi fată, renumită prin graţia şi frumu In sfârşit al treilea dar, minunea mi
pară, degustând fiecare cuvânt încru seţea ei. nunilor, era un balon de cristal, Menko-
Când ajunse la vârsta de 18 ani, se ce
stat ca o piatră scumpă într’un juvaer. lebră căsătoria ei cu împăratul Chinei iuhai Tama, care cuprindea o statuetă a
[ Fără să arate mare interes impresiei Koso, vecinul lor, din dinastia To. lui Duda, din lemn de santâl chinezesc.
Din opt părţi de odată apărea la ve
ce făcuse. Miliu a încheiat citirea, şi a dere faţa lui Dumnezeu.
invitat pe Taica, să-l urmeze. Pe barca sa cu pânzele umflate de
laica nu avea măestria lecturii. Gla vânt generalul era aproape să atingă
sul lui se îneca, nervozitatea îi scotea coastele ţinutului Sanuki, când se des-
intonări false, totuş, interesul auditoru lănţui o furtună năpraznică.
lui a perzistat cu aceaş încordare. Ca o biată frunză, era purtată cora
După cum maestrul Rodin scotea fi bia sa printre valurile spumegânde
guri vii din piatra dură, aşa şi Taica dar generalul care avea în paza sa co
scotea oameni adevăraţi din cuvinte. mori atât de preţioase ştiu să mane
Voinicii flăcăi, vajnicii luptători cu Ju vreze atât de bine şi să încurajeze în a-
riile valurilor, luau viaţă aevea, necu tâta pe marinarii săi, că atunci când
noscută, viguroasă şi stranie. vântul se potoli şi marea se linişti, ei se
Mâinile mic.i ale lui Narcis tremurau, văzură cu toţii mântuiţi.
când el îşi ţinea manuscrisul şi citea. In curând se zări pământul şi an
Glasu-i înecat de lacrimi înduioşa. cora a putut fi aruncată.
Subtilul vers, cizelat până la desăvâr Generalul după ce mulţumi zeilor, că
şire, atrăgea cu focuri de pietre preţioa îl ajutoraseră atât de mult în îndeplini
se, căci simţirea fusese elaborată în fău- rea misiunei sale, se duse să vadă cum
răria cugetării, şi apărea în imagini se păstrase comoara, când, nenorocire !
;i simboluri cu sonorităţi cadenţate, cu înspăimântat, văzu lipsa balonului de
unităţi căutate. cristal.
Darie îşi desfăcea o foac de hârtie Cu acest prilej, ea se pregăti, potrivit — Cu siguranţă, spuse el, balonul a
ni cel din urmă cântec. obiceiului, să aducă, drept mărturie a alunecat în mare în timpul furtunii.
Nu-i rămânea altceva de făcut de cât
— A ! Nu ne mulţumim numai cu atât, credinţei sale, o ofrandă zeilor. Alese să anunţe trista veste lui Kamatari.
-a spus cu drăgălăşie I.ilia. lată atunci printre comorile cele mai preţi Cum i se aduse aceasta la cunoştinţă,
olumul apărut acum. Să ne citeşti din oase, trei daruri pe care le încredinţa nobilul cel puternic cu toată mânia îşi
1, căci, de nu ar fi o imposibilitate, generalului Banko ca să le ducă el în dădu seama că nelegiuirea trebuia a-
nilt ai fi rugat să ni-1 citeşti tot. sumi !a templul lui Kofukugi la Nara, tr'buită Balaurului, zeul mării care fără
Aici, în volumul acesta, intitulat atât vechea capitală a Japoniei. îndoială, stârnise furtuna, ca să poată
0 simplu „Poezii” — în volumul acesta Mai întâi era un Kwagenkei, instru- pune stăpânire pe balonul de cristal.
şa de modest, fără nici o podoabă, fă- Sare pe calul său favorit, îl bate zi
ă nimic din găteala sărbătorească pe şi noapte şi ca o săgeată beată, ajunge
are alte volume de versuri o îmbracă zilelor de iarnă ; înfiorarea neînţeleasă în sfârşii la locul nenorocirii.
cidru ca să apară în public, în cărti- de la venirea şi plecarea cocoarelor ; — Ascultaţi-mă, voi toţi cei de faţă,
ica aceasta, cu un nume şi un titlu, se ciripitul rândunicii... o invazie de aer spuse el oamenilor adunaţi îndată la
aprinde sufletul întreg al neamului proaspăt, o năvală de mirezme sfinţite... porunca lui — dacă vre-unul găseşte ba
ostru... o muzică melodioasă de înduioşări şi no lonul de cristal, ca răsplată voiu în
Inşiră-te mărgăritare !... stalgii spre vremurile duse. deplini dorinţa lui ori care ar fi ea.
— Unul singur doar de-a fost vre-o- Ici—colo—suspinul înăbuşit al fiinţelor
ată poet mai mare ca Darie, gândia orfane de noroc, al tristeţelor trecă
film, ascultând. toare ! !
Avea dreptate !... Ca pc-o pânză magică, treceau lumi
Ce neaşteptată bogăţie de ritmuri noasele pasteluri..* înroorarea dimineţi
01 ! lor ; liniştea amiezilor ; rătăcirea nouri
Ce măestrie de versificare ! Ce trudă lor ; arşiţa secerişului...
nstită de neîntrecut artist se ascundea Apoi—salcâmul, nucul...
ib aparenţa de simplitate ! Păstorul şi turma... sunetul tălăngi
Cu ce simţ delicat, fin erau alese no- lor !...
le ! Câteva schiţări numai, şi totuş, Întreg volumul avea o arhitectură cu
it de neinerite ! Ce meşteşugită era unitate organică. Părea un templu vast
•hitectura clasică a poeziilor ! Senină- închinat credincioşilor religiei patriar
tc, acurateţe, gingăşie... pentru adân- hale.
t, primordiala, infinita simţire ! Curgea Iar el, smeritul bard, poetul blajin,
intarea firească, străvezie şi lină, curgea copilul nevinovat, nici nu-şi dădea sea
n isvorul naturii, curgea ca ciripitul ma, ce capodoperă a creat geniul lui
ocârliei, cu spontaneitatea doinei ie- sfânt...
tă cândva, dintr’un luger de trestie, Oh ! Această poezie trecută în muzică
[ puterea de plăsmuire a baladei, pe şi pictură.
re haiducul a zis-o din frunză pe col- Dar — marea simfonie — de ce, nu se
cul codrului ; curgea cu fiorii mistici înfiripă ? gândia Lilia.
ecourilor din legende ; cu viziunile O tăcere misterioasă a înstăpânit cu
ociitului ; cu măreţia cerului, şi calda prinsul sălii.
mătate a pământului. Ceva, li s’a nălucit ? de stau astfel, La cuvintele acestea, însufleţiţi de a-
Muntele, plaiul, sătucul, /bisericuţa, toţi, cu privirile duse ? (olaş zel, toţi pescarii se grăbiră să se
>ra, lăutarul, voinicul 'şt fata bălaie; O vedenie de-o clipă ?... ' cufunde în mare. Dar vai ! curând unul
iurdălniciile copiilor în jurul bunicu- Oh ! divina halucinaţie ! câte unul apărură de-asupra valurilor,
i, religia căminului, sfinţenia cande- Un spirit înaripat s’a oprit în mijlo asemenea unor pepeni care plutesc, ca-
, sub icoana Preacuratei ; aroma bu- cul lor... peteie lor întristate.
iocului; duioşia bunicii înlăcrămate, „Ai mei sunteţi cu toţii !‘‘ a glăsuit Kamatari era cufundat în gânduri ;
re toarce lângă vatră; pitorescul fu- din ceruri... Eminescu !... nu mai ştie ce să născocească ca să re
lui şi al firului tors din caerul alb ; găsească comoara sa pierdută, când de
rfiitul greeruşului^ etern tovarăş al NAT ALIA NEGRU odată apăru înaintea lui, cu timiditate,
