Page 8 - 1926-08

i UNI V HjttdULi LllCjttA
OENONA [după o pauză]
Iubeşti ?
FEDRA [cu curaj]
Cu tot ce-i furii şi patimă *ri amor:
OENONA v
Pe cine ?
FEDRA [în luptă cu sine] , »
Auzi-vei ceva îngrozitor ! (
Iubesc, şi mă cutremur la blestematu-i nume.
Iubesc,—fatalitate zdrobeşte-mă! [se aşează pe scaun]
OENONA [încet]
Anume ?
FEDRA '
Cunoşti pe fiul scitei de mine prigonit ?
OENONA
Cum ? Ipolit ? O cepuri!
' FEDRA
Tu însă-ţi l m(l i numit!
OENONA
Tot sângele-mi înghiaţă în vine de uimire...
O ! grozăvie l Blestem ! O neam în urgisire !
De ce-am sosit aicea, pământ nefericit,
Primejdioase farm uri, cum nu v’am ocolit ?
PHEDRE et IIIPPOLYTE
Gravură din Opera lui Racine, ed. 1680.
, • ^ FEDRA '
E mult de când mă sbucium; — cu fiul lui Egeu
Abia unifi prin lege de castul Himeneu,
Odihna, fericirea, părea că le-am atins.
Atena-mi scoase ’n cale duşmanul neînvins.
De cum îl văd, — ard toată şi ’nghef Va lui vedere :
O tulburare-adâncă mă sbuciumă ’n tăcere.
Privirile-mi se ’ntunec, nu pot să mai vorbesc,
Sudări îmi scaldă trupul: fierbinţi, reci năvălesc,
O recunosc pe Venus ce-mi biciue un sânge
Cu flacăra-i fatală ce nu se poate stinge.
Prin rugi neîncetate cercai s’o mai alin:
Ii ridicai.un templu pe stânci, sub cer senin.
De jertfele aduse mereu împresurată,
Căutam în al lor sânge pierdut-um judecată! , '
E fără leac iubirea când palime te ard;
In van topeam pe-altare miresmele de nard...
Când murmuram zeiţei o rugă plâns şoptită,
Pe Ipolit în fată Vaveam ; şi neclintită
Mă urmărea figurci-i prin fumul de altar.
Prinos îi dam viata făr’să-l numesc măcar!
Fugeam de el! Oh! chinul turburător de minte:
11 regăseam în chipul severului părinte!
Dar împotriva firci la urmă îndrăznesc
Să mă răzbun, — şi caut amar să-l prigonesc.
Ca să alung vrăjmaşul iubit ca o icoană.
In grab cerni surghiunul: am plâns, am tot strigai,
Si tatăl de la piepturi Va smuls, l’a ’nstreinat.
Am respirat Oenona! Cât Vam ştiut departe,
Senine-a meie zUe treceau nevinovate.
De-aveam vr’un păs, în mine îl îngropam tăcut,
Si fructul căsnicii fatale, Vam crescut.
Deşartă prevedere ! O ! nemiloasă soartă !
Adusă în Trezena de soţul meu, în poartă
Mi-arn revăzut duşmanul de mine izgonit...
Abia închisă, rana îmi sângeră cumplit. >
Nu-i numai o văpae în sânge sugrumată,
E Venera întreagă de prada-i încleştată!
De propia mea crimă încep să mă ’nspăimânt:
De dragoste, de viată, de ’ntregul lor avânt!
Voiam să las la moarte un nume fără pată,
Nici soarele să afle iubirea-mi vinovată ;
Dar m’ai învins cu lacrimi, cu rugi, să te ascult.
Ţi-am spus tot adevărul, tot, tot! Nu mai am mult...
Tu, crufă-mă, căci moartea-i aproape... e pe trepte..
Să nu-mi mâhneşti sfârşitul cu ’nvinuiri nedrepte.
De-acuma, nu cer sprijin nici tie,... nimănui...
Când focii ’ncet se stinge, cenuşa-i partea lui!
trad. D. NANU
E r a t ă
n In poezia d-lui Eugen Victor: Cântec
de iarnă, publicată în numărul trecut,
versul final din strofa a Il-a, urmează a
se citi: Să vezi ce vraje-i tot ce-ain spus.
Versul a apărut trunchiat, dintr’o inevi­
tabilă neglijenjă tipografică. Despre o
corectură a redactorului, cum bănueşte,
amabil, autorul misterios şi graţios cores­
pondent, nu poate fi vorba. Redactorul
nu-şi îngăduie să intervie în operile alto­
ra, fie că acestea se recomandă singure
— cum e cazul de fafă — fie că nu.
□ Iu darea de seamă despre conferinţa
d-lui Tudor Vianu, în coloana Il-a rândul
9 de jos în sus, urmează a se citi: Cato­
licismul ra(ionalist al unui Massis Mari-
tain şi nu: cataclismul...
G Capitolul „Suratele din cer“ tradus
în numărul trecut e luat din „Jeanne
d’Arc“ de Joseph Delteil şi apărut in edi­
tura Bernard Grasset, Paris.