Page 9 - 1927-19

UNIVERSUL LITERAR 297

Floarea lui Sânzien

— Urmare —
ZEFIR (povestind) * PRIMAVARA (dojenindu-1:)
..Jntr‘o noapte caldă, obosit, de-un fir O !... Ai cules nectarul atâtor flori!... Şi-acum
Verde de tulpină, — m‘am rezmat... — „Zefir, Uitând de mine, alta te cerc, pe-un alt drum !...
— auzii atuncea — „sunt un trandafir..,'* (luându-1 de o parte)
„Floarea mea întrece, lacrima luminii Zefir !... mi-ai fost aproape
„Şi balsamul care'mbălsămează crinii Cum n‘a mai fost vr'un vânt!
„Dar pe trupul verde, trainic, al tulpinii, Mi-eşti drag... Credeam, că poate
„Floarea nu se pleacă : o omoară spinii... La fel de dragă-ţi sânt !...
,,Spune-i fu, corolei, — vrei ?... tristeţea mea..
(alintându-se) De ce-ai rămas de-odafă
...Şi i-am spus-o ‘n faină ! Trupul lăcrima... Aşa, cu gândul dus ?
Floarea ‘nmirezmată, galeşă, râdea... Zefir, ţi-i dragă floarea
Şi a râs cu mine, legănată'n vânt, Sau stelele de sus ?...
De tulpina care-o leagă de pământ I Ţi-i dor de soare, poate ?

PRIMAVARA Sau.,.. ’
(şovăe, apoi cil bucurie)
...Şi-ai zburat pe urmă mai departe ?... Spune
O !... De-nr fi aşa !
ZEFIR (mărturisind) Priveşte-niă în faţă I
(Primăvara cu alt ton tristă).
Lângă-o „marglierită“ ‘n tremurat de strune (Zefir o priveşte liniştit în ochi).
Galbene de soare, — am cântat, să vezi : ...Şi... ce-o mai face „ea ?“
Toată umbra moale-ascunsă. din livezi.
Pârâiaşul iute, stufărişul tainic. ZEFIR (înflăcărat)
Licuriciul serii, licuriciul crainic, —
Rouă care plânge seara peste flori, Mereu, iubire dulce.
Soarele ce râde, luna printre nori, Mereu de ea mi-i dor !...
Şi'nfiorăfoare mângâieri, cu care Să nu vorbim !
Doar Zefirul ştie să alinte-o floare!...
PRIMAVARA (glas înnecat).
PRIMAVARA (înciudată)
Şi le-ai spus în faina vorbe dragi !... Şi ele Mai bine !
Ti-au surâs din ronduri sau printre zăbrele (isbucnind în plâns : )
De ferestre‘n care cine ştie cine
Le-o fi pus cu gândul alintat de tine !... O !... Floarea florilor !...
(Zefir o priveşte uimit. Şovăe. Apoi. cu gândurile lui, —
ZEFIRUL în timp ce razele de luni îi deschid o potecă de lumină —
merge şi s'aşează în fund, de o parte, pe un trunchi răs­
...Alintat de mine. — după cum alint turnat de pom, aproape acoperit de flori).
Eu la rându-mi floarea cu stigmat de-argint,
Floarea minunată, care‘n nici-o parte MUMA VÂNTURILOR
N‘o găsesc, — şi vecinie cheamă de departe...
Şi m'a pus pe drumuri multe, neumblate (care a auzit plânsul primăverii, se desprinde de lângă
Pe cărări înguste şi întortochiate, peşteră şi cu glas mângâietor, vine s‘o împace).
Peste zarea ‘ntinsă, albă, ca o punte
In grădina a — a poalelor de munte! ...Te înţeleg... N‘ai teamă ! El este fot al tău.
(e scuturat de un fior) Zefirul e sburdalnic... dar niciodată rău.
Tremur parcă-acuma ! Parcă mi-e răcoare ! El e legat de tine prin fot ce‘n preajmă simţi,
Dar cu tine-alături. — duc atâta soare, Vă leagă strâns o rază... Un fluture cu zimţi...
Că‘11 grădina asta veselă şi bună, U11 firicel de iarbă, un legănat de ram...
Mă'ncălzesc în hora razelor de luna... Zefir, e-al tău, lumino !...
(pauză)
PRIMAVARA (tristă)
Primăvară albă, primăvară mică, Mă tem că nu-1 mai am !
Vezi ? Zefirn-fi spune, toate, fără pică !
EI pe tine numai te-a iubit... Dar iată MUMA VÂNTURILOR
Că pornit în lume după-o minunată
Floaie, ce se spune că la toţi li-e dragă, — Alungă-ţi frica asta... căci floarea nu ţi-1 fură.
Vrea din ochi lumina dulce să-i culeagă El crede că-i e dragă... dar doru-i cu măsură,
Primăverii albe, — să i-o dea, întreagă ! Şi floarea asta-i floarea din vis a tuturor....
Un înţelept n‘o cere... Cei cari plâng, o vor I
PRIMAVARA Şi eu aflai că este minune ‘ntre minuni,
Şi tocmai de aceia o cred printre minciuni.,..
Nu, nu vreau lumina alteia să-mi dai !
Pentru mine‘11 suflet dacă nu mai ai PRIMAVARA
Dragostea de-alt‘dată, — du-te după floare ! • Zefirul o cunoaşte !...
Şti; că o râvneşte altul... şi te doare !... MUMA VÂNTURILOR
...Când te scalzi în umbră, — ceri un strop de soare.
...Şi visezi unghere adumbrite, când Cu-atât mai bine-ţi para !
Soarele te‘mbracă‘n raze, tremurând !...
De n‘âr* fi cunoscut-o, mai dragă i-ar fi fost,
Pe când acum, c‘o ştie, are s‘o uite iară
ZEFIRUL
Şi alta o să-i pară, în viaţa lui, alt rost...
Am aflat de floare, ieri, dela albină. . .Aşa este zefirul!.. Şi numai el aşa e ?...
Rătăcise drumul peste o colină PRIMAVARA
Şi se depărtase de oştirea care
Zboară către floare...
Dar floarea prea frumoasă... şi dorul lui...
(visător :) (Urmează)
Zboară către floare... N. MILCU şi RADU GYR