Page 11 - vl_47
P. 11

-   Ce se întâmplă esenţial cu noi atunci când reuşim să ne găsim centrul şi când zărim lămurit
                  relieful periferiei proprii?
               -   Cum şi în funcţie de ce anume ne constituim propriul centru?
               -   Cum ţinem în echilibru activităţile ce nutresc centrul, cu cele proprii periferiei?
               -   De ce e bine să ne găsim centrul?
               -   Cât timp păstrăm neschimbat acest centru propriu?
               -   Năzuim pe parcursul vieții spre configurarea unui alt centru? De ce?
               -   Ce anume generează tendinţele centrifuge şi cum acţionăm pentru a păstra relaţia centripetă
                  cu centrul?
               -   Poate periferia să migreze către centru şi părţi din ea să ocupe locul central al sinelui?
               -   Deci, e posibil ca acest centru să-şi piardă la un moment dat ponderea şi să treacă înspre
                  periferic? Şi, asta când se petrece, e de bine sau e de rău?
               -   Ţine cumva de vârstele biologice şi psihologice ale omului, de experienţele lui trăite faptul
                  de a-şi găsi centrul, de a constata migrarea uneori a periferiei către centru şi invers?
               -   Odată găsit centrul, ce ne ameninţă să ni-l pierdem?
               -   Din ce zone ar putea veni aceste ameninţări? Din noi înşine? Din afara noastră? Cum am
                  putea să le ţinem piept?
               -   E  firesc  ca  experienţele,  etapele,  ciclurile  vieţii  să  pună  presiune  pe  acest  centru,  să-i
                  modifice forma, componenţa, să ia din el şi să ducă spre periferie şi să aducă de acolo
                  elemente perturbatoare? Sau necesare, hrănitoare?
               -   Diversitatea şi frumuseţea lumii sunt generate oare şi de constituirea de centri şi periferii mai
                  mult sau mai puţin diferite între ele?
               -   Găsirea  centrului  şi  conştientizarea  periferiei  fiecăruia  ne  sunt  suficiente? Ar  trebui  să
                  urmăm la activarea lor de zi cu zi?
               -   Activarea centrului şi a periferiei, ţinerea lor în echilibru, sunt generatoare de bucurie?
                  Fericire? Seninătate? Sau...?
               -   E firesc, necesar, obligatoriu să ne punem întrebări precum cele de mai sus? De ce ni le
                  punem? Cât ne ajută încercarea de a răspunde la ele? Dar efortul de a le formula?
               -   E util să păstrăm mereu în minte şi să veghem pe cât putem de-a lungul vieţii la această
                  problemă centru – periferie a sinelui?
               -   Cum arată astăzi centrul nostru? Dar periferia? Suntem mulţumiți de ce zărim şi într-o parte,
                  şi în cealaltă? Ce anume ne mulţumește și ce nu?
                  Încercând să răspundem la astfel de întrebări şi la multe altele din acest univers fascinant al
           lumii noastre interioare, socotesc că facem nu doar un necesar exerciţiu de sondare a propriul eu, dar
           prin conştientizarea şi asumarea răspunsurilor poate că vom aduce un plus de echilibru între centrul şi
           periferia proprii fiecăruia dintre noi. Echilibrul interior – ce năzuinţă nobilă a omului de azi, de ieri,
           dintotdeauna, nu-i așa?

                                                                   Constantin Cristian BLEOTU







            Vox Libri, Nr. 2 (47) - 2018                                                9
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16