Page 10 - vl_47
P. 10

Interogații despre centrul și periferia sinelui




                          u cu mult timp în urmă, tot în coloanele acestei publicaţii (Vox Libri, nr. 2 - 2015)
                          încercam  o radiografiere a raportului dintre centru şi periferie, cu referire strictă la
                 Nspaţiul cultural românesc, cel de azi şi cel de odinioară. Mărturisesc că, din motive
           de coerenţă şi justă delimitare, am împins atunci către… periferie imboldul de a lărgi sfera reflecţiei
           mele abordând, măcar şi în trecere, problematica atât de complexă a centrului şi a periferiei sinelui
           individual. Uitasem cu totul de ea, însă de curând, printr-o mişcare bruscă (a cărei cauză rămâne să o
           identific), constat că a migrat vertiginos de unde o „izgonisem” atunci şi iat-o ajunsă acum în chiar
           centrul preocupărilor mele.
                  Pentru că îmi tot da târcoale, mi-am zis să încerc să o îmblânzesc ademenind-o cu un dialog
           amical. Cel preliminar a avut deja loc, iar o primă concluzie ar fi că problema centrului şi a periferiei
           sinelui este nu numai provocatoare pentru spirit, dar adeseori plină de capcane. Una dintre acestea
           putând fi, de pildă, cea a abordării specioase, acolo unde, odată pătrunşi, mulţi dintre noi am fi pe dată
           pierduţi.
                  Totuşi,  problematica  centrului  şi  a  periferiei  sinelui  unei  persoane  nu  e  doar  apanajul
           psihologilor.  Cred  asta  cu  tărie,  aşa  că,  dacă
           împărtăşiţi această premisă şi dacă tot suntem aici
           reuniţi  într-un  dialog  al  ideilor  afirmate  de  la  o
           oarecare  distanţă  (tipografică),  calea  reflecţiei  pe
           care v-o propun dvs, cititorilor acestor rânduri, este
           de această dată una strict interogativă. Nu-i o cale
           regală,  bătătorită  cu  informații  docte,  ori  cu
           argumente imbatabile, extrase din tratate stufoase, ci
           o abordare ce ia mai degrabă chipul unor „poteci”
           puţin străbătute, dar care ne pot duce către puncte de
           belvedere  neașteptate.  Iar  odată  ajunși  acolo,  ce
           panoramă  uimitoare  a  sinelui  i  se  înfățișează
           spiritului nostru! În plus, dacă am ales ca metodă de
           radiografiere  a  acestei  problematici  o  suită  de
           zigzaguri interogative, este și pentru că, deseori, tirul
           câtorva întrebări ţintite just, clar formulate poate fi
           mai captivant şi mai fertil intelectual decât drumul neted al aserţiunilor docte ori cel searbăd al ideilor
           preluate de-a gata de la alţii.
                  În orice caz, între aceste două componenete ale universului nostru interior există o tensiune
           continuă, iar relaţiile lor de adâncime sunt mult mai dinamice (până la înverşunare uneori) decât cele
           situate la suprafaţă. De la acestea din urmă (vizibile cu ochiul liber), către primele (mai subtile, abia
           întrezărite) vă invit să mă însoţiţi, căutând fiecare răspunsul propriu la următoarele întrebări:
               -   Când am început să ne căutăm întâia oară centrul? Ni l-am găsit atunci sau mai târziu?
               -   Suntem de acord că orice om are nu numai un centru, ci şi o zonă periferică a sinelui său?
               -   Dar ce e un centru? Iar periferia?
               -   Cum şi când ajungem la centru? Cum şi din ce motive sondăm periferia?

            Vox Libri, Nr. 2 (47) - 2018                                               8
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15