Page 6 - Albina_1962_10

Pe la ora două după miezul nopţii, ne a- — Şi Aureanu ăsta, preşedintele din Păuneşti e
flam deja pe malul rîului. Era o beznă de om de treabă. N-a făcut el fapte vitejeşti ca ser­
nu vedeai Ia doi paşi. Batea un vînt rece, gentul dumneavoastră de pa iţont, insa atit cit a
tăios, de primăvară, aducînd cu el aspri­ făcut pantru qospodăria colectivă, i-a adus pre­
mea zăpezii ce mai stăruia pe munţii nu ţuirea tuturor oamenilor din sat..;!
prea îndepărtaţi. Luasem cu mine porthar- Şi încet-incet. şolerul îmi povesti cţim a luat fiinţă
tul, luneta foarfecă, un aatomat şi trei încăr­ gospodăria colectivă cu şapte ani în urmă, cum a
cătoare. Aureanu avea şi el un automat. In ajuns printre fruntaşele din raion şi cum viata oa­
plus, în spate ducea bobina cu firul telefo­ menilor din sat se schimbă cu fiecare zf.
nic, iar sub braţ purta cutia de lemn a apa­ In fata maşinii se întindea drumul plin de ochiuri
ratului, Făcuse legătura cu postul fix al co­ de ană a căror oglindă lucea şters în lumina faru­
mandamentului şi urma să desfăşoare firul rilor puternice. Curînd se desluşi şi podul. Două
peste apă, pînă dincolo, pe malul’ ocupat de felinare roşii străjuiau trecerea pe-o parte şi alta
duşman. a lui. Maşina micşoră viteza şi se apropie încet
Cil mai pe nesimţite am împins barca in hurdueîndu-se in gropile pline de apă. Un om
apă şi ne-am aruncat în ea, fără să tăcem arunca oietriş cu lopata în mijlocul drumului.
nici cel mai mic zgomot. Nu se auzea decît — Hei, tovarăşe, se poate trece ? ii strigă şoferul
clipocitul uşoi al apei sub pîntecul de lemn. scoţînd caoul pe fereastra maşinii.
Obişnuitele rachete ce împînzeau în fiecare — Se poate, se poate... răspunse acesta rezemîn-
noapte cerul, de astă dată nu-şi lucru de loc du-s9 în coada lopeţiu
zborul. Şi aici bubuiturile aruncătoarelor nu
se auzeau. Bîrnele se mişcară încet, gata parcă să se des­
Am ascuns barca Intr-un lăstăriş, am sărit prindă din încheieturi. Sub pod apa vuia curgînd
pe mal. şi am început să ne strecurăm spre năvalnic la vale. La celălalt capăt, alt felinar roşu
cota 602 despre care aveam informaţii că cu sticla afumată licărea slab, împrăştiind în jur o
nu era ocupată de duşmani. lumină ştearsă, difuză. Maşina trecu pe lingă el
în sfîrşit, metgînd mai mult tîrîş şi de-a mărind viteza şi peste cîteva clipe intră în sat
buşilea am ajuns sus pe cotă. Ne-am as­ urmărită de-o droaie de cîini ce o însoţeau lătrînd
cuns intr-o groapă cu fundul nisipos. După pe întrecute.
o clipă am înăLţat capul, curios, să văd — Mă opresc puţin la cooperativă, spuse şofe­
ce-i în jur. rul şi trase maşina pe partea dreaptă a drumului
Deodată, mult înapoia înălţimilor, am au­
zit clteva comenzi in nemţeşte şi în acea cli­ în fata unei clădiri arătoase. Numai să pun puţină
pă zeci de bubuituri puternice au spart li­ apă în radiator.
niştea nopţii. Mulţime de rachete s-au înăl­ Am coborît şi am pornit alături de şofer.
ţat în aer, ca nişte jerbe de foc, au plutit Tot privind în dreapta şi în stingă să văd cum
un timp peste riul răscolit de schije şi apoi
s-au stins pierind în apa răzvrătită. Desco­ arată magazinul şi ce mai cumpără oamenii, deo­
perisem, aşadar, poziţia bateriilor duşmane. dată am tresărit şi am rămas pentru o clipă împie­
— Aureanu ! am chemat eu. trit locului, cu ochii mari, plini de-o întemeiată mi­
— Ordonaţi 1 rare. Spre capătul magazinului, acolo unde era mai
— Intră imediat în legătură cu Crişul şl
comunică... puţină lume. în faţa unei tejghele deasupra căreia
...Ruga era satul unde mă duceam să iau parte Bucuros, sergentul a învîrtit de cîfeva ori de ma­ pe-un carton sptnzurat de tavan scria „raionul de
la un eveniment de seamă : inaugurarea a treizeci nivelă, a chemat postul comandamentului, dar stră­ ştofe-pînzeturi“, un om înalt, voinic, cu capul des­
de case noi ridicate de colectivişti. dania lui a fost zadarnică In receptor nu se auzea
— Aţi mai fost pe drumul ăsta ? — m-c* întrebat nimic. înciudat şi neliniştit, cu mîinile tremurînde, coperit şi pârul alb la tîmple vorbea ou-o fetiş­
şoferul trezindu-mă din toropeala care mă cuprin­ a controlat imediat legătura firelor la borne. Poate cană arâtîndu-i o bucată de ştofă.
sese. se desprinseseră în timpul deplasării. Dar erau — El e 1 am exclamat eu aproape ţipînd şi l-am
— Nu, n-am mai fost— bine legate. A apăsat atunci pe butonul de control prins pe şofer de braţ, arâtindu-i omul care cîn-
— înainte de Păuneşti avem un hop al dracului şi a învîrtit de manivelă. Aparatul nu funcţiona.
de trecut, urmă şoferul după un timp şi, ţinînd vo­ — Ce s-a întîmplat, sergentuîe ? tăiea in palmă bucata de stofă.
lanul numai cu o mînă, se scotoci cu cealaltă in — S-a rupt firul 1 a răspuns el cu glasul stins şi-a — Care „el* ?
buzunarul de la piept, scoase o ţigară şi o puse în tras o înjurătură zdravănă să se răcorească. Bom­ — Aureanu, omule, telefonistul despre care ti-am
coltul gurii. După ce o aprinse urmă : — La capă­ bardamentele astea l-au distrus. vorbit ! Pe cinstea mea că el e 1
tul pădurii, spre Pău­ — Păi n-a murit ? în­
neşti. se face un pod trebă şoferul nedumerit.
nou. Acum de, nu ştiu, . Că parcă spuneaţi... A-
poate c-or li terminat tunci îi totuna cu pre­
podul acela. Spunea un şedintele de aici... Câ
instructor aseară c-ar fi INIA acela îi preşedintele
vorbit la telefon cu Au- colectivei.
reanu, preşedintele co­ M-am oprit în faţa lui,
lectivei din Păuneşti, şi cu răsuflarea întretăia­
el i-ar fi spus că tă şl l-am privit un timp
de-acum pot trece care, căruţe şt chiar maşini. pe sub sprlncene, zîmbind reţinut, ascuns. Cînd
„Aureanu... Aureanu“ repetam eu în gînd ascul- a dat cu ochii de mine, a tresărit la rîndu-i.
tînd vorba şoferului. „Unde-am mai întîlnit eu nu­ de ION GRECEA — Ce iaci, sergentuîe ? am întrebat eu şi deschi-
mele ăsta ?' Icni părea foarte cunoscut, dar nu zlnd larg braţele, l-am cuprins şi l-am îmbrăţişat.
ştiam de unde îl cunosc. Mă cunoşti ?
— Cine spui dumneata că-i preşedintele colecti­ — Şi-acum ce facem ?
vei din Păuneşti ? am întrebat intr-un tirziu punînd — Plec să-l repar. Dumneavoastră aşteptati-mă că — Că n-ati il... Staţi niţeluş...
— El ?
mina pe umărul şoierului, să-l fac atent. am să mă întorc... — Domnu’ sublocotenent Seva... da, Severineanu,
— Unul Aureanu. Il cunoaşteţi ? Şi-am aşteptat. artileristul, cu care am trecut apa aceea la cota
— Nu, nu-1 cunosc pe preşedintele colectivei din Mă lăsasem în fundul gropii căutînd să stau cit 602... Dar cum ati ajuns aici ? Unde-ati tras ? Thii,
Păuneşti, însă numele lui îmi aduce aminte de un mai bine, cu genunchii Ia gură şi ghemuit ca într-o domnu’ sublocotenent, ştiţi ce bine-mi pare ? Uite
altul... Tot aşa îl chema : Aureanu. De pe front îl găoace. Cînd şi cînd mă ridicam, înălţăm capul — s-a întors ol — asta-i fata mea cea mare. Face
ştiu. A fost cu mine în. aceeaşi baterie de artile­ peste marginea gropii şi ascultam şoaptele nopţii, nunta duminică şi-am venit după cumpărături.
rie. Da, da, sergentul Aureanu... A făcut ăsta o cu grijă ca să nu se apropie vreo patrulă duşma­ Florico, dă mina cu dumnealui. Domnu’ subloco­
asemenea faptă de eroism incit t s-a dus vestea nă şi să mă descopere. Aproape un ceas am stat tenent... Ba nu, tovarăşul Severineanu.
în tot regimentul. Nu mai vorbesc c-a fost şi deco­ într-o încordare maximă, neliniştit şi lnlrigurat că Ne-am tras apoi într-o parte de lingă tejghea să
rat... nu ştiam ce se întîmplă cu Aureanu. Deodată Insă
— Ce faptă de eroism ? întrebă plin de curiozi­ am auzit nişte bubuituri înfundate în apropiere şi nu stingherim cumpărătorii şi din vorbă în vorbă
tate şoferul. — O cunoaşteţi ? în clipa următoare zeci de rachete au fîşîit iarăşi i-am destăinuit prietenului meu cum atunci pe front
am auzit despre el c-a murit şi mi-a părut rău că-1
— Cum să nu ? Doar amîndoi am fost la un pas prin aer în arcuiri largi luminînd apa rîului ca
de moarte şi datorită lui sînt astăzi în viaţă... ziua. Am înălţat uşurel capul din groapă şi am pri­ ştiam om destoinic şi brav.
— Şl acu’ vă duceţi la Ruga ? mi-a tăiat el vorba.
— Ce vorbiţi, tovarăşe gazetar 1 exclamă el sur­ vit în vale spre apă. Sub policandrele luminoase,
prins. Păi trebuie să fie ceva de pomină. Vă rog am zărit un om înotînd către malul nostru. Uneori — Da, acolo.
— Nu vă mai duceţi. Zău nu vă mai osteniţi pînă
povestiţi-mi, dacă nu vă supăraţi. părea că se vede pe jumătate, alteori numai capul acolo, a căutat el să mă convingă strîngîndu-mi
— Eram pe front, în Ungaria — am prins eu a său se dădea afund şi dispărea cu totul. N-a tre­ braţul. Rămîneti aici în Păuneşti pentru nunta fetii
vorbi. Şi tot pe un dezgheţ ca ăsta timpuriu, după cut nici o secundă că au început să tragă asupra mele. Credeţi-mă că-mi faceţi mare bucurie...
multe lupte am ajuns cu unităţile pe malul unui lui aproape toate aruncătoarele şi lunurile hitle- — Dar nu se poate...
rîu, nu mai ştiu cum îi spunea. Rîul era bătut cu riste. Coloane de apă se ridicau In jurul lui şi apoi
— Ei, aflaţi că e mai frumos de scris la gazetă
foc nimicitor atît de mitralierele ascunse mult Îna­ se prăvăleau acoperindu-i. „Cine să fie ? mă între­ despre asta decit despre casele alea din Ruga, a
poia malului ocupat de nemţi, cit şi de aruncă­ bam plin de nelinişte. Să fie Aureanu ? M-a lăsat stăruit Aureanu. Zău aşa. Ce-o să vedeţi acolo ?
toarele lor de calibru mare, instalate undeva îna­ singur şi-a plecat dincolo pe malul nostru î Nu, nu Ia nişte case. Şi dacă vreţi să ştiţi avem şi noi
poia acelor înălţimi. După cum se părea, peste rîu cred. N-are ce să caute el în apă. Atunci?'. ...Toc­ case înălţate de curînd. Puteti scrie despre ele.
nu era posibil de făcut nici o mişcare. mai cînd chibzuiam astfel, deodată, bobina de lin­ — Şi la Ruga cind mă duc, frate Aurene ?
— Greu al dracului 1 observă şoferul. gă piciorul meu a început să se învîrtă cu un scir-
— Lăsaţi asta, că am hotărît, a zis el şi ducîn-
— Foarte greu. Pentru că vezi dumneata, de două ţîit uşor, firul desfăşurîndu-se încet tras de cineva. du-se la fereastră, a privit afară în uliţa întune­
zile şl jumătate regimentul nostru stătea pe malul Iar după o jumătate de oră, soneria telefonului cată. Dar cu ce-aţi venit ? Văd o maşină. A, uite-1
rîului, îngropat în tranşee, fără să poată face vreo ţîrîia trezindu-mă parcă din acea nelinişte. Repede pe tovarăşul Săndoiu. Va să zică ati venit cu ma­
mişcare. Pînă cînd în seara celei de a treia zi, co­ am ridicat receptorul. şina raionului. Să trăieşti, tovarăşe Săndoiu — a
lonelul m-a chemat la el şi mi-a vorbit deschis, adăugat el intinzînd mina şoferului ce se apro­
prieteneşte, cu o mare nădejde în glas. Fiind un — Alo Someşul 1 Alo Someşul 1 Aici Crişull Legă­ piase intre timp. Iartă-mă, tovarăşe Săndoiu, dar
bun observator aitilerist, trebuia să trec cu orice tura a fost restabilită. Comunicaţi care-i situaţia... în sara asta am o mare bucurie şi-o să opriţi la
risc apa chiar in noaptea aceea, să descopăr unde — Spune-mi mai întîi dacă ştii ceva de Aurea­ mine. O să vă duceţi la Ruga, altă dată. In dumi­
sînt adăpostite tunurile duşmane şi prin telefon să nu ? am întrebat eu în şoaptă, cu sufletul la gură. nica asta o să petreceti la nunta fetii mele.
le comunic poziţia pentru a fi luate sub tir de-ai — E aici ! mi-a răspuns telefonistul de pe malul — Vezi-ti de treabă, frate Aurene 1 am protestat
noştri. nostru. A trecut inot cu tirul in gură ţinut strlns cu
De obicei, în situaţiile astea stai să te mai gîn- dinţii... A restabilit legătura... eu. Nici nu mă gindesc.
deşti, să chibzuieşti adine asupra celor ce vei în­ — Ascultă şl raportează elementele 1... — Tovarăşe sublocotenent... adică, zău, eu tot
făptui, dar atunci misiunea trebuia executată ur­ După cîteva zile eu am fost rănit şi nu l-am mal aşa îmi vine să vă zic eu toate că ati lăsat galoa­
gent şi cu cit mai bune rezultate. Nu trebuia să le văzut pe sergentul telefonist. Am auzit mult mal nele cine ştie pe unde, de ce-mi stricaţi voia bună?
mai dăm nici o clipă de răgaz hitleriştilor să se tirziu c-ar fi murit departe, la marginea unui sat Spune şi dumneata, tovarăşe Săndoiu. Am sau nu
consolideze la teren. Aşa câ, fără să mai stau pe cehoslovac, înir-un accident stupid, de maşină, cu dreptate ?
gîndurf am zis : trei zile înainte de sfîrşitul războiului... Zicind acestea m-a tras după ei prin vălmăşagul
— Voi trece, domnule coloneL Dar îmi trebuie şi — Păcat de el 1 spuse şoferul clătinînd capul plin oamenilor. Am ieşit in uliţă şi îndreptîndu-mă spre
un telefonist. de tristeţe. Intr-un tirziu, parcă amintindu-şi de maşină, mă gtndeam cum să Încep reportajul des­
*— Foarte bine, a Încuviinţat colonelul. M-am gîn- ceva s-a întors către mine şi a zis : pre nunta de la Păuneşti.
dit şi eu la treaba asta. O să-ţi dau un băiat
curajos şi priceput. E vorba de sergentul Aureanu...
Peste o Jumătate de oră, sergentul s-a prezentai
la adăpostul meu. FRAGMENTE,
M Nu ti-e teamă ?
Teamă ? a Înălţat el sprîncenele a mirare. De
~ 't 'J ■'
ce sa-mi fie teamă ? De-abia aştept să-mi vărs lo­
cul, Să sfîrşim o dată cu hitleriştii.