Page 10 - 1929-n1
P. 10
I.U.MEA PRIN CARE AM TRECUT 9
putea face; atât dealul sădit cu vii, cât şi câmpul plin de
lanuri răsuna mereu de cântecele muncitorilor harnici, iar
în timpul culesului viilor cântecele şi chiotele se ’nteţiau în
soţite de lăutari şi de focuri descărcate.
Mai era apoi şi că drumul Aradului trecea prin Şiria.
Din ţara Moţilor, de pe la Abrud, drumul trece muntele
pe la satul Bucureşti şi se coboară la Brad, de acolo la Baia
de Griş şi apoi prin Hălmagiu la Buteni şi pe Criş la vale
la Pâncota, unde coteşte la stânga şi o ia prin satele din pod
gorie până’n mijlocul Siriei, unde coteşte iar drept spre Arad.
Drumul acesta e totdeauna umblat, şi pentru cei mai
mulţi dintre drumeţi cel din urmă popas e la casa vreunei
rude ori a vreunui prieten din Şiria, şi se simţia jignit
acela, la casa căruia niciunul dintre trecători nu se opria.
Era deci lucru neiertat să nu te duci şi tu la casa celui
ce-a făcut popas la casa ta, şi multe drumuri făceau oa
menii cum se cade numai şi numai pentru ca să poată po
posi mai ici mai colo.
Aşa au venit lucrurile, că eu mă simţiam pe o mare
întindere, pretutindeni acasă.
Mama fiind din neamul Borleştilor şi având doi fraţi
şi două surori, aveam multe rude, şi mulţi fini, nu numai
la Şiria ci şi pe aiurea, până pe la Hălmaj şi pe la Baia
de Criş, mai ales cărturari, dintre cari unii, oameni cu trecere.
Alte rude aveam din partea tatei mai ales pe câmpie, pe
la Arad şi pe la Pecica. Eram deci mult purtat de ici până
colo si în curând am ajuns să umblu de capul meu când
nu eram purtat.
Pretutindeni, pe unde mă duceam, oamenii mă îmbră
ţişau cu dragoste, încât minune nu-i, dacă m’am pătruns în
curând cu gândul, că lumea e alcătuită din oameni, care mă
iubesc şi pe care am deci să-i iubesc şi eu.
Abia acum, la zile de bătrâneţe îmi dau seama, că
această dragoste obştească se mărginea la Români. Orişi-
câtă silinţă mi-aşi da. nu reuşesc să-mi aduc aminte vreun
praznic, vreo ospeţie ori vreo petrecere de orişice fel, la
care luau parte şi unii dintre cei ce nu erau Români.
Nu trăiau Românii împreună, ci alăturea cu ceilalţi,
ce-i drept în bună pace, dar nu împreună.
