Page 7 - 1929-n1
P. 7

6                        IOAN  SLAVICI

                de  fiica  unui  uriaş,  care  ’ngrămădia  bolovani  de  piatră
                într’un  car  cu  patru  boi,  pe  care-1  lua  ’n  poala  ei  şi-l  du­
                cea  ’n  vârful  dealului,  căruia  îi  zic  Maghiarii  „Kopasz“,
                adică  pleşuv,  iar  Românii  Coposul.
                     După ce  am  mai  crescut,  m’am  învrednicit  să urc dea­
                lul  pân’acolo  şi  am  văzut  că  zidurile  sunt  înalte,  groase
                şi  multe.
                     Era  ceva  de  tot  tainic  şi  fioros  acolo  ’n  vârful  Copo-
                sului.  Mi  se  păreau  toate  a  pustiu,  dar  era  parcă  din  toate
                colţurile  ies  la  iveală  fel  de  fel  de  fiinţe  fioroase.
                     Atât  printre  zidurile  acelea,  cât  şi  pe  ici,  pe  colo prin
               prejurul  lor,  se  aflau  gropi  săpate  de  cei  ce  căutaseră  co­
               mori,  despre  care  ştiam,  că  sunt  păzite  de  Necuratul,  care
                purta  ’n  cap  „cbelepuşă“  roşie  şi-i  schilodea  pe  cei  ce
               umblau  să  puie  mâna  pe  cele  ce  nu  li  se  cuveneau.
                     In  curtea  cetăţii  se  aflau  zidite  ’n  pământ  nişte  boite
               rotunde,  fiecare  cu  câte  o  gaură  n  mijloc.  Mi  se  spunea,
               că  sunt  temniţe,  în  care-i  aruncau  prin  gaură  pe  cei  osân­
               diţi. — Nu-i  vedeam,  dar  mi-i  închipuiam  şi-i  visam  nopţile
               sbătându-mă  ’n  culcuş.
                    Mai  era  acolo  şi  un  fel  de  gang  întunecos,  gârliciul
               unei  pivniţi  pline  de  butoaie  pline,  din  care  te-ai  fi  putut
               coborî,  dacă  n’ar fi  fost  înfundat  drumul,  până  jos  în  mij­
               locul  satului.
                    Prin  găurile  din  ziduri  şi  prin  crăpăturile  din  ele  se
               aflau  cuiburi  de  stăncuţe,  de hereţi  şi  de  ulii, ba până chiar
               de  vulturi;  şi  ispitiţi  a  ne  urca  la  ele,  noi băeţii ne puneam
               viaţa  ’n  joc.
                    Pe  sub  cetate se 'ntindeau rămăşiţele unei grădini, mult  «
               iorgovan  sau  liliac  sălbăticit  cu multe poteci făcute de capre
               printre  el,  loc  minunat,  ca  să  ne  jucăm  de-a  ascunsele  şi
               de-a  prinsele.
                    Din sus de cetate, pe plaiul dealurilor, se ’ncepea pădurea
               domnului  de  pământ,  şi  era  lucru  mare  să  te  plimbi  pe  la
               marginea  pădurii.
                    Dar  cea  mai  mare  plăcere era să te uiţi de acolo de sus
               spre  şesul  cel larg şi luminos şi spre  munţi, unde ochiul stră-
               bătea până ’n Găina şi ’n Oul. — Vie îţi era’n inimă dorinţa de
               a  te  duce  şi  a  te  tot  duce,  ca să  le  vezi toate din apropiere.
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12