Page 4 - 1913-06

de bucăţele de pialră, adunate laolaltă prin puterea de nu însemnează a nu-ţi iubi neamul. Vie ziua de luptă
cohesiune moleculară. hotărâtoare, şi se va vedeâ dacă suntem ori ba, buni
în cazul care ne preocupă, faptul că Românii din Români 1“
Ardeal nu îşi plătesc la timp abonamentul la organele Ne place să credem că gândul lor e curat. Dar
noastre aaţionale, trece dincolo de simplul caz al unei n-ar fi oare mai bine ca ei să dovedească aceasta în
incorectitudini banale. El este, dimpotrivă, un simptom fiecare zi, decât să aştepte veşnic o dată vagă şi bru­
îngrijorător. Pe deoparte, el ne arată o indiferenţă cul­ moasă? Nu ar fi mai bine ca ei să se arate iubitori
pabilă faţă de cea mai scumpă şi mai gravă ches­ de neam prin fapte pozitive? Căci dragostea de neam
tiune care ne frământă: chestiunea existenţei noastre şi de lege, când este adevărată, izbucneşte în detaliile
ca neam. Pe de altă parte, admiţând că indiferenţa mari ca şi în cele mici, întocmai după cum focul tot
aceasta este numai la suprafaţă, nu ne putem opri de foc rămâne, tremure el la capătul unui chibrit, ori mu­
a tremura la gândul că în luptele lor de revendicare gească în craterul unui vulcan. f. n.
naţională, Românii se prezintă într’o stare de inferio­
ritate fără disciplină, fără antrenare fără acea metodă
sigură şi calmă, care singură e în stare să ducă la
izbândă.
A nu-ţi plăti abonamentul la ziarul sau revista
pe care o primeşti, ar constitui în alte împrejurări ca Sa ştia an rai...
ale noastre, un gest de inestetică morală. Când lucrul
acesta se întâmplă însă la noi, el poate fi numit pur Eu ştiu un rai, prin care ’n veci
şi simplu un început de delict naţional. El însemnează N-a străbătut un vânt mai rece, —
mai întâi de toate o calpabilă nepăsare faţă de ne­ Prin care doar zefirul trece,
voile neamului nostru, a cărei unealtă de revendicare Şoptind şăgalnic, prin poteci; —
e mai ales presa; el mai însemnează încă şi lipsă de
generozitate, faţă de zvârcolirile acelora cari, prin con­ Şi cresc, în raiul cela, flori,
în veci de veci, nemuritoare, —
deiul lor, răspândesc plânsetele poporului nostru ne­
căjit. De ce nu se gândesc aceia pe cari reclamaţiu- Zimbind sub raza unui soare,
nile, aşa de des repetate, ale publicaţiunilor noastre, Ce n-a ştiut nici-cănd de nori.
îi lasă reci, de ce nu se gândesc ei că, dacă astăzi
Şi’n rai mai esie-un lac, ce-ajund
se arată refractari când e vorba de o neînsemnată Comori nepreţuite-ascunde, —
contribuţiune bănească întru idealul naţional, mâne, Şi cântă, potolit, din unde,
când va sună poate ceasul hotărâtor al luptelor noastre,
Ce niciodată nu răspund —
ei nu vor fi câtuş de puţin la înălţimea evenimentelor
grave ce stau gata să izbucnească din minut în minut? Nici văerârilor furtunii,
După cum un fluviu este compus din picături de Nici plânsului de vânt nebun, —
apă, tot astfel idealul unul neam, ca să ajungă la îm­ Ci’n murmur legănat, îşi spun
plinire, trebue realizat pas cu pas, faptă cu faptă, da­ Poveştile sub vraja lunii. —
torie cu datorie. Cei cari nu ştiu să contribue astăzi
Şi' n raiul meu vrăjit, de veci
la existenţa publicisticei noastre, vor ştî cu atât mai
Aripa negrei morţi nu trece, —
puţin să consimtă mâne la sacrificii cu mult mai mari, Şi nu-s nici ploi, nici vânturi rece,
pentru cauza noastră naţională. Şi admiţând chiar că
bunăvoinţa nu le-ar lipsi, le-ar lipsi totuş pregătirea. Nici foi uscate pe poteci.
Voinţa lor nedesciplinată printr-o antrenare continuă şi Şi porţile-i mereu se ţin
prelungită, se va slăbi curând-curând, şi îi va lăsă în Deschise, pentru ori-şi-cine
drum. Tot astfel un atlet, care nu şi-a exerciat muşchii Ar vreâ, în vrăjile-i senine,
zi de zi, cade gâfâind de oboseală, după un scurt Şâ-şi uite-al traiului suşpin.
timp de sforţare mai violentă, în vreme ce adversarul
lui antrenat, păstrează o energie calmă şi susţinută în Şi, totuş, nimenea n-a vrut,
opintirile lui. Lăcaşul vieţii să şi-l mute,
Şi nimeni n-a venit să-şi uite
Cele ce am scris mai sus, pornite din pură pre­ în raiul — ce-i de-apururi mut,
ocupare naţională, sunt departe de a constitui pentru
Şi surd, oricăruia suspin —
noi o chestie personală. Nici prin gând nu ne-a trecut,
De viaţa ’n care ştie bine
arătând primejdia reală a restanţierului, să tragem
spuza pe turta noastră. Afară de asta, suntem siguri Ca n orice zimbet sânt suspine
că Românii noştri, chiar cei cari nu-şi plătesc abona­ Şi’n orice miere un venin.
mentul, se cred în sufletul lor buni patrioţi. Ei îşi ELENA FARAGO
spun desigur: „A nu-ţi plăti abonamentul la gazetă,