Page 5 - 1913-06

După doi ani de căsătorie, ea avusese cu el o
REÎNTOARCEREA fetiţă şi tocmai eră însărcinată în a şasa lună când
GUY DE MAUPASSANT vaporul pe care eră bărbatul-său, vaporul Deux-Soeurs,
dispăru.
Marea biciueste coasta cu valurile-i scurte si Nimeni nu mai avu niciodată veşti despre el.
y y
monotone. Nori albi şi mici trec iute pe cerul vast Nici unul din marinarii lui nu s’au mai reîntors şi
şi albastru, duse de vântul repede, ca nişte păsări; el fu deci considerat ca perdut,
iar satul, în cuta văei care coboară spre ocean, se Martina îşi aşteptă omul timp de zece ani, cres­
încălzeşte la soare. când cu mare greutate pe cele două copile ale ei;
La capătul lui, casa lui Martin-Levesque stă sin­ apoi, cum eră harnică şi femee cinstită, un pescar
gură, la marginea drumului. E o locuinţă mică de pes­ din partea locului, Levesque, un văduv cu un băiat,
car, cu zidurile de pământ, cu acoperişul de stuh prin 0 cerii de nevastă. Se luară, şi avură împreună doi
care cresc flori albastre. O grădină mică ca o batistă, copii în trei ani.
unde cresc câteva verze, ceapă, pătrunjel şi mărar, Trăiau din greu. Pânea eră scumpă, iar carnea
se aşterne în faţa uşei. Un gard îl închide dealungul aproape necunoscută în casa lor. Iarna, câteodată,
drumului. când furtuna era prea tare, făceau datorii la brutar.
Bărbatul e la pescuit, iar femeea, în tindă, drege Dar copiii erau sănătoşi. Satul vorbea cam aşa:
o plasă întinsă pe părete ca o pânză enormă de păian­ — Sunt oameni de treabă, cei ai lui Martin—Le­
jen. O fetiţă de paisprezece ani şade la întrarea gră- vesque. Martina e straşnică la muncă, iar Levesque
dinei pe un scaun de pae şi aplecată înainte, cu spa­ nu-şi are păreche la pescuit.
tele la gard, drege şi ea rufe, nişte rufe de oameni Fetiţa care şedea lângă gard, reluă:
săraci, drese şi răsdrese de atâteaori. O altă copiliţă, — Par’că ne-ar cunoaşte. O fi poate vreun mi­
mai mică cu un an, leagănă în braţe un prunc, un log din Epreville ori din Auzebosc.
micuţ fără gesturi, fără cuvinte; şi alţi doi copii de Dar mama nu se învoiâ. Nu, nu, creştinul acesta
doi şi de trei ani, stau faţă în faţă, cu şezutul pe pă­ nu eră din partea locului!
mântul pe care-1 scormonesc, aruncându-şi pumni de Şi cum el stă mereu nemişcat ca un par, cu pri­
nisip în obraz. virea [ţintă pe căsuţă, Martina se înfurie şi frica fă-
Nimeni nu vorbeşte. Numai pruncul pe care fe­ cându-o curajioasă, ea puse mâna pe o lopată şi eşl
tiţa încearcă să-l adoarmă se linguşeşte într’una cu în faţă porţii.
un glas acru şi piţigăiat. O pisică doarme pe fereastă; — Dar ce faci acolo! strigă ea vagabondului.
iar nişte garoafe înflorite la poalele zidului, se înalţă El răspunse cu vocea răguşită:
într’un frumos buchet alb prin care băzăesc muştele. — Mă hodinesc, deh! Doar nu vă fac vr’un rău.
Copiliţă care coase la intrare, strigă deodată: Ea reluă:
— Mamă. — De ce tot dai târcoale casei ca un spion?
Mama răspunde: Omul repetă:
— Ce mai e? — Nu vă fac nici un rău. Dar ce, n’am voe să
— Iar a venit. săd în drum?
y
De azi dimineaţă sunt neliniştite, pentru că un Negăsind ce să-i răspundă, femeia intră în casă.
om dă târcoale casei, un om bătrân şi prăpădit. L-au Ziua se scurse încet. Pe la amiază, omul dis­
zărit când l’au condus pe tatăl lor la barcă. Streinul păru. Dar pe la ceasurile cinci se întoarse iar. în
şedea jos, în faţa porţii. Apoi, când s’au întors dela seara aceea nu-1 mai văzură.
mare, l’au găsit tot acolo, uitându-se lung la casă. Levesque se întoarse acasă cu căderea nopţii.
Părea bolnav şi foarte mizerabil. Timp de un 1 se povesti faptul. El spuse:
ceas nu se mişcase din loc; apoi, văzând că cei din — O fi vre-o haimana, ori vre-un poznaş.
casă se uitau la el ca la un răufăcător, s’a ridicat si Şi se culcă fără grijă, în vreme ce nevastă-sa
a plecat târându-şi piciorul. eşi să mai vadă ce o fi cu vagabondul acela care se
Dar încurând l’au văzut venind iar, cu pasul uitase la ea cu nişte ochi aşa de curioşi.
său domol şi obosit; şi iar a şezut jos, ceva mai în­ Când se făcu ziuă, suflă un vânt straşnic, şi
colo de data asta, ca să privească în casă. pescarul văzând că nu va putea merge pe mare îşi
Mamei şi fiicei le eră teamă. Mama mai ales se ajută femeea la dresul plasei.
chinuia fiindcă eră fricoasă din fire şi fiindcă omul Pe la ceasurile nouă, fetiţa cea mare, o Martină,
ei Levesque, nu trebuia să se întoarcă dela mare de­ care se dusese să cumpere pâne, se întoarse fuga, cu
cât la apropierea serei. chipul speriat, şi strigă:
Bărbatul ei se numea Levesque; pe ea o chemă — Mamă, iar a venit!
Martin, şi toţi îi ziceau neamului Martin —Levesque. Mama avu o emoţiune şi, palidă la faţă, zise o-
Iată de ce: mai întâi ea fusese măritată după un ma­ mului ei:
rinar cu numele de Martin, care se ducea în fiecare — Mergi de-i vorbeşte, Levesque, ca să nu ne
vară să pescuiască morunul la Teranova. mai spioneze aşa, că-mi face inima cât un purice.