Page 7 - 1922-04

____ ; ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ -------------------- —— — M-LS>-VJM -
PAGINI LITERAR

LA SFÂNTA.MARIE* în oraş lumea românească îşi
ascundea agitaţia, văzându-şi, în a-
De AL. CIURA
parenţă, de treburi.
In dimineaţa aceia, pe când să înţelegeam acum totul: trupele în casa familiei armeneşti de
merg la biserică, Sârbul meu mă intraseră în preziua Sfintei Mării, alături erau plânsete şi jelanie, ca
salută cu un zimbet deosebit de şi acceleratul delà Braşov a trebuit după mort. Către amiazi haita de­
ciudat, şi îmi şopti ceva în treacăt, să treacă şi el, prin botezul de sânge. tectivilor răsări ca din pământ, şi
pe limba lui. Ajung la gară. spre seară sosiau deja preoţi şi in­
Era un prizonier de războiu, ră­ Peronul erâ gol; câţiva jandarmi telectuali români, ferecaţi în lanţuri,
nit grav în cele dintâiu încăerări, se şopoteau întFun colţ, cu şeful între baionetele jandarmilor. Un cis-
si căzut în mânile duşmanului. Ti­ gării, un jidan cu mutra congestio­ mar evreu, căruia mai târziu nu i-a
nichigiu. de meserie, lucră pe la nată, având aerul de a împărtăşi cârpit nimeni măcar câteva perechi
casele oamenilor, dar numai la Ro­ grozave secrete de stat. de palme zdravene, strigă pe stradă
mâni. N’ar fi primit să lucreze ceva Acceleratul întră grăbit pufuind în auzul tuturor: „Pe care domn de
la vre-un şvaba (ungur sau neamţ), şi gâfâind, ca un monstru înfuriat. român să-l bag în temniţă?“ în
nici să fi crepat de foame. Din când Ies şi eu pe peron, şi când văd prăvălia evreiască din colţul pieţei,
în când dispăreâ pe câteva zile, şi cupeele cu geamurile sparte şi ur­ stăpâna scotea afară servitoarele cu
la înapoiere se întorceâ cu ştirile mele recente de gloanţe, am simţit înjurături de hamal la adresa Vala­
cele mai proaspete. Ciudat, cum cum inima îmi svâcneşte în gâtlej, hilor puturoşi. Pe cât ştim, ea s’a
prizonierii de războiu aveau infor­ ga4a-gata să mă înăbuşe... şi dinţii ales mai târziu numai cu câteva
maţiile cele mai exacte. Fără să începură- să mi se bată. ca într'un geamuri sparte, urmând să se în-
poată ceti ziare, căci nici nu le-ar acces de febră. graşe şi pentru mai departe, pe
fi înţeles, erau în curent cu toate Pipăiam acum cu mâna realita­ spinarea puturoşilor de Valahi. Lu­
mişcările de pe câmpul de luptă, tea unui vis, ce începuse să se dis- mea străină nu prea eşiâ la iveală
pe cari le presimţeau cu instinctul trame... consfătuindu-se în casina ungu­
lor, sau şi le transmiteau printr’o Şeful gării îmi aruncă o ochiadă rească. Numai notarul public se
miraculoasă telegrafie fără fir. plină de ură şi-mi strigă cu glas plimba, înfuriat, ca un curcan bă­
în clipa aceea îmi veniră în minte tare, ca să audă şi lumea speriată trân, rotindu-şi ochii bulbucaţi, în
o mulţime de amănunte, ce-mi scă­ din vagoane: căutarea victimei, pe care să se
paseră. Prizonierii Sârbi şi muscali — Domnule profesor, nu e voie descarce.
din Sâncel, avuseră ieri nişte zim- să mai veniţi la gară... Trec spre piaţă, cu gândul să
bete ciudate şi repetau întruna : „De Mă fac, că nu-1 aud, ales că mai întâlnesc vre-un prieten. Ca­
seară praznic... mare praznic rumâ- peronul se impopulase deodată. pul îmi vuiâ de o bucurie mare, co­
aesc...“ Apoi seara, pe la orele zéce, Până să vină jandarmii, cumpăr pleşind toate primejdiile, ce aveau
publicul străin din Blaj curgea din câteva ziare, şi mă strecor prin mul­ să vină. De acu — tot atâta!
toate părţile spre casina ungurească. ţimea ce stă încremenită pe peron, în faţa cafenelei W. publicul da
Mă întorc instinctiv şi pornesc mirosind ce sé întâmplase. năvală în afară, cât p’aci să mă
spre gară. Numai aveam nici o în­ în curând apare şi trénul de pe răstoarne. Ce erâ? Un meseriaş in­
doială, dar voiam să văd şi eu mi­ Târnava-mică. Cum nu mai eram trase cam în voie bună, şi când
nunea, cu ochii. pe peron, mă opresc în apropiere, văzu atâta lume, urmându-şi jocul
în drum mă întâlnesc cu câteva să-l pot trece în revistă. Vagoanele de cărţi, ca şi cum nimic nu se
cunoştinţe, schimbând în treacăt cu­ erau arhipline; vagoanele de marfă, întâmplase, strigă în gură mare:
vinte, în stil telegrafic: „Ai auzit?“ chiar şi cele deschise gemeau de — Finis Hungariae! V’aţi dus
„Da...“ „E sigur?“ „Mergi să vezi lume. dracului toţi ungurii şi jidanii din
acceleratul delà Braşov 1“ Era cel dintâi transport de re­ ţara asta!

* Din volumul „Cum era odată", fugiaţi, ce porniseră din Secuime, într’o clipă publicul de toate
(1916—1918), ce va apare. cu cel dintâi tren. neamurile, o tuli prin cele trei ie-