Page 11 - 1922-04

In antreul întunecos, Iordache Irimia, noaptea întunecoasă de Noemvrie.
cu sufletul cătrănit de durere, du- Cerul îmbrobodit cu nori negri, care
pă-ce trecu mâna peste obrazul lo­ călătoriau grabnic purtaţi de vântul
vit, îşi înfundă căciula adânc pe u- „dela Muscal“, nu lăsa să se zărească
rechi şi bâjbâind colţul unde-şi lăsase nici o scânteere de stea, şi’n noap­
băţul, eşi afară mormăind o înjură­ tea ca cerneala, Gheorghiu mergea
tură cumplită, în care cuprindea la cu băgare de seamă pe lângă gar­
un loc pe boer, pe slugă şi întreaga dul curţii. Ştia, că trebue să se
alcătuire ciocoiască. Porni încet spre ţie aproape de gard, dacă ţine să
poartă, pe când mintea îi eră fră­ nu se prăbuşească în şanţul adânc
mântată de gânduri sângeroase. şi plin de apă. De-altfel cunoştea
In cancelarie, Conu Nicu aprins drumul cum îşi cunoştiâ palmele, dar
de mânie, se plimba cu paşi uriaşi pe-un întuneric aşa de năprasnic nu
măsurând încăperea în lung şi’n lat. eră rău să fie cu băgare de seamă.
De-odată se opri cuprins de o uşoară Se gândiâ la mânia boerului, când
părere de rău şi privi pe sub sprin- de-odată la cotitură, o mogâldeaţă
cene spre vechil, care îşi vârîse nasul neagră se ridică de lângă gard, în
în registre. mijlocul cărării, chiar în faţa lui.
— Am fost stăpânit de-o repede — Care-i aista mă ?“, întrebă Oraş strein,
mânie, zise el cu glas învăluit, şi Gheorghiu cu voce aspră.
acuma îmi pare rău. Mai ales, că — Om bun, Coane Costică. frumos însă şi cu o perspectivă de
Iordache Irimia îi muncitor şi cins­ Şi Iordache Irimia, repede ca viitor strălucitoare, sufletul meu' s’a
tit, pe cât îi de pornit , la răzbunare. gândul, îl prinse de guler şi c’o legat de line într’un amurg de vară,
Atâta numai, că nu se joacă nici*o- smuncitură scurtă, îl puse în genunchi. şi de atunci te are scump şi drag.
dată cu mine. Dar bagă de seamă — Să nu răcneşti lipitoare, că Cu toate străzile tale strâmbe şi
Gheorghiule, dacă dovedesc, că are te scot din sănătate! Stai puţin să înguste, cu toate căsuţele tale în­
dreptate să ştii că te dau afară! vechite de vremuri şi de furtună, şi
te socotesc şi eu, că tu tare bine
— Nu se poate, Coane Nicule, m’ai socotit, numai să-ţi fie pe suflet. cu toate neajunsurile tale de oraş,
bâlbăi vechilul cu faţa perdută. pe care nu-1 mai încape o haină
Vocea îi eră înăbuşită şi şueră- strâmtă şi în care răsună încă atâta
— Mă rog, eu atâta îţi spun! toare. Gheorghiu pus în genunchi, vorbă aspră şi streină, - eu te am
Şi porni mânios izbind cu putere fu prins de-un tremur cumplit. Vru drag, Clujule, oraş strein!
uşa în urma lui. să ţipe, dar nu putu scoate decât Te am drag, pentrucă tu eşti as­
Gheorghiu se uită veninos după o şoaptă. Stăpânit de-o groază ne- tăzi al nostru şi reprezinţi biruinţa
stăpân, lăsă să-i scape o înjurătură mai pomenită, cuprinse genunchii unui neam oropsit veacuri dearân-
urîtă la adresa „ghiorlanului“ şi se ţăranului cu mânile lui tremurătoare dul, pentrucă reprezinţi răsufletul no­
ridică dela masă cu gând să plece şi clănţănind de-abia putu şopti în­ stru cald, care-ţi împrumută viaţă
acasă, că se întunecase cam de mult. trerupt : din viaţa lui şi care-şi face un titlu
Pe când îmbrăca scurteica blănită cu — Domnu Iordache... să nu mă de datorie, ca să te poată îmbrăca
vulpe, un gând îi fulgeră prin minte. omori... Fac tot ce mi-i cere... nu­ în haina personalităţii sale.
Rămase câtva timp cu scurteica îm­ mai dă-mi drumul.
brăcată pe o mânecă, apoi un zim- Ţăranul îl privi cu scârbă şi dân- Cuminte şi docil, tu par’că înţe­
bet îi lumină faţa. legi porunca vremii celei nouă, şi
du-i drumul de guler privi cum zi de zi, ceas de ceas, te ’nmlădii,
— Ei, asta-i, şopti el printre „Conu Costică“ se prăbuşi la pă­ te supui, te asimilezi, cu murmur
dinţi, mofturi boereşti; n’are să mă mânt. şi.fără murmur. Aspectul tău câş­
dea afară din pricină, că am încăr­ — Va să zică boerule amu nu tigă clipă de clipă ceva românesc
cat la socoteală, mai ales, că nu l-am mai eşti voinic! Nu mai porunceşti? şi ca mâine, dacă ar învia din mor­
furat pe el! Mă rogi! Ai noroc că mi-i greaţă mintele lor stăpânii tăi de odinioară,
Se îmbrăcă grăbit şi după ce a- de bicisnici ca tine. Eu nu mă mă­ - ei de sigur nu te-ar mai recu­
prinse felinarul, ridică gulerul, îl sor cu muerile. Du*te la dracu să­ noaşte şi vei părea în ochii lor tot
încheie strâns şi porni. Când eşi în răcie ! atât de bizar şi strein, pe cât de fru­
curte o bufnitură de vânt îi stinse Şi scuipând cu dispreţ, Iordache mos şi de drag îmi pari mie!
felinarul. Irimia sări şanţul şi porni încet pe îţi fac mărturisirea aceasta, oraş
— Du-te dracului, mormăi supă­ drum, pe când Conu Costică umilit, iubit, pentrucă aş vrea, asemenea
rat, nu mă mai întorc pentru tine. cum nu fusese niciodată în viaţa mie, să te iubească toţi Românii
Şi porni prin întuneric spre poartă. lui, se sculă tremurând şi se îndreptă care te locuiesc şi mai cu seamă
fcJn vânt aspru gemea dureros în spre casă. toţi aceia, care ajung pe-o clipă în
şirul celor, ce te guvernează.
Iubindu-te şi înţelegând chema­
rea ta mare cu toţii, - noi nu vom
găsi jertfe, care să ne pară prea
mari făcându-le pentru tine, şi nu
vom cruţă nimic, pentru-ca să te ve­
dem tot mai frumos, fot mai dulce
şi — tot mai românesc!
Fireşte, nu muncă uşoară, şi mai