Page 10 - 1922-04

Pag. 68. C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Nr. 4..

El singur, viteazul Harald, la ’ntămplare,
Rămase pe cale cu ceva napoi
Şi trupul de altfel din tălpi până n creştet
E imun de silfe, de vrăji şi războiu.
— Baladă nordică de Utilând. — ...Şi când îşi ajunge din nou luptătorii
Zăceau pretutindeni în mii sfârmături,
Cu oastea zdrobită şi pusă pe fugă, Iar roibii cu coama zbârlită de spaimă
în crâncene lupte, Harald şi cu-ai săi în crunte vârtejuri turbau prin păduri.
Se ’ntoarce prin dulce lumină de lună
Văisată pe ’ntinderi de codri şi văi. Cu inima nftânlă de-atâta durere
în lacrimi se zmulge Harald dintre-ai săi
Pe umeri duc steaguri stropite de sânge, Şi pleacă sub dulcea lumină de lună
Li-e inima rece şi sufletu ’nfrânt — Vărsată pe ’ntinderi de codri şi văi.
Dar totuşi ei cântă şi versul lor jalnic
Le ’mprăştie n lume, pe neguri, pe vânt... El merge, tot merge — şi n urmă nsetează,
Dar uite-l, din stâncă, cu murmur sonor
...„Dar ce licăriri-s, ce paşi prin tufişuri,
Ce zvonuri uşoare-ş prin foi de copac, Ţâşneşte izvorul... s apleacă cu poftă
Ce glasuri se nvolbur pe umbrele serii, Şi soarbe eroul din mândrul izvor.
Ce şoapte-s pe luncă, pe vale, pe lac... ?
Şi ’ndată ce-şi stânge năpraznica sete
„Ce bori parfumate adie prin ramuri, Atâta se simte de greu şi de ’nfrânt
Ce voci-s pe vale, ce dungi de lumini, Câ-i vine să şadă... şi şede<pe stâncă *
Pe lunci înflorite, ce dans de fecioare-i Şi repede-adoatme cu fruntea n pământ.
La fel c’o ghirlandă de roze şi crini... ?!“
Acolo pe stâncă el doarme şi astăzi,
„Ce scumpe săruturi sunt par’că prin aer, De veacuri e-acolo: un monstru de trunchiu,
Ce strângeri în braţe, ce voci de parfum...? Cu fruntea căzută pe pieptul de piatră,
Cu barba şi părul bătând pe genunchiu...
Li-s spadele zmulse şi roibii pe goană —
Şi-abia poposiră de-o lună pe drum...! Când fulgere însă se ’ ncaeră-arare,
Când fierbe furtuna pe-al zării oblănc
E hora, e dansul frumoaselor silfe, Se-asvârle prin visuri Harald după spadă-şi
Sunt toate fecioare cu trup răpitor Şi iarăş recade în somnu-i adânc.
Ce mintea fi-o 'ncurcă — şi toţi luptătorii
Trecură ’n greşală hotarele lor. T. MURĂŞANU

SOCOTEALA scurtă lângă Costache Ifrim în lanul din După ce i-ascultă pe amândoi,
coasta viei. Şi Coane Costică, 10 cercetă cu băgare de seamă regis­
VLADIMIR NICOARĂ prăjini de sfeclă lucrate cu atâta a- trele. în timp ce Iordache Irimia, cu
mar, îi păcat de Dumnezeu să nu nădejdea ’n suflet, că boerul are să-i
Iordache Irimia, rezemat cu’n u- mi-le treceţi. Apoi, văd că mi-aţi scoată dreptatea, îşi frământă căciula
măr de uşorul uşei, în cancelaria bo- trecut 60 de prăjini pământul luat în mânile lui crepate şi pline de bă­
erească, ascultă, fără să poată pri­ în arăndă dela boer; şi ogorul cela, tături.
cepe, cum conul Costică Gheorghiu bată-1 pustia, are numai 40 de pră­ De-odată Conul Nicu, cu’n gest
vechilul boerului Neculai Ionescu, jini, că l’am măsurat de atâtea ori, scurt, îşi smunci ochelarii care-i chi-
îi cetea din nişte registe mari şi şi doar pământul îi faţă, puteţi să-l • nuiau nasul strângându-1 ca într’un
groase, că te apucă ameţeala pri- măsuraţi şi D-v. Nu socotiţi, că-i cleşte şi apropiindu-se de ţăran îl
vindu-le, datoria, pe care el o aveă păcat să mă încărcaţi cu 20 de pră­ zise blând:
după o vară întreagă de muncă trud­ jini pe care nu le-am avut? Nu mai — N’ai dreptate Iordache! So­
nică şi amărâtă. Ghemuindu-şi că­ vorbesc de bunătatea pământului; coteala îi bine făcută. Eşti dator 280
ciula subsuoară, se îndreptă din şale. acu, se cheamă că dacă l-am primit lei şi trebue să te angajezi pe anul
Zmunci scurt umărul drept ca să-şi trebue să-l plătesc, da-i vorba 40 ce vine, ca să-ţi trec datoria şi să
aşeze sumanul hăit pe spate şi cu de prăjini, nu 60 cum aţi trecut D.-v. te păsuesc până Ia vara viitoare.
glas domol zise:
Musteaţa lui Conu Costică prinse Pe ţăran îl cuprinse o ameţeală.
— Păi, Coane Costică, pe cât în­ a se zburli, adunându-se toată lângă Se uită nedumerit la amândoi căr­
ţeleg D-v. mă socotiţi dator 280 nas, şi de-odată, cu glas de tunet turarii care-I socotise şi văzându-se
lei, şi după socoteala mea aş mai răcni: fără chip de scăpare, dădu drumul
aveă eu de luat vre-o câţiva franci. — Ia seama cum vorbeşti moji- amarului:
— Ce să-ţi fac ? asta-i socoteala, cule! Nu cumva îţi trece prin gând, — Va să zică eu n’am dreptate? î - V
răspunse hursuz Conu Costică. că noi te furăm ?! Bine cucoane! Sta-v’ar în gât mun­
— Aşa o fi cucoane, da vezi Tocmai atunci intră pe uşa din culiţă mea...
mata, că la pârdalnica ceia de sfeclă, fundul cancelariei şi Conu Nicu. Dar n’avu când să termine, că
mâncâ-o-ar amarul s-o mănânce, mi-aţi — Da ce-i aici Gheorghiule ?" palma uriaşe a boerului îl fulgeră
trecut 10 prăjini mai puţin. Ştiţi cele întrebă el cu vocea groasă, încrun­ scurt, lipindu-i capul de perete. Se
10 prăjini care le-am luat pe urmă, tând sprincenile. simţi luat de umeri şi aruncat afară.