Page 3 - 1925-3-4

15/28—II. 1 $25- ------------- C O S Î N 2 E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Pag. 35

MAI TARE CRUCEA...

DE ION GORUN
Unchiul Axinte ştie să povestească privegheze nu cumva pun ceva la „I-au tras la spate pană ce-au
multe. El a apucat acolo, în colţul cale, ca pe vremîle lui Horia şi ale obosit amândoi. Iar solgâbirăul nu
de ţară năpădit şi strâmtorat de în­ lui Iancu. Pe câmp se potrivi toc­ ştia ce e cu omul ăsta. A încre­
verşunarea străină, vremurile rele, mai bietul Adămuţ, omul cel mai menit, a leşinat, a murit? — Un
a căror prelungire astăzi abia da- paşnic, fără nici un gând rău asu­ gemet n’a scos, — abia dacă s‘a
că-şi mai schimbă forma, dar îşi pra nimănui, văzându-şi de biata auzit o scrâşnice din dinţi, —
păstrează temeiul. In orăşelul izo­ holdă şi de mai multa sărăcie. poate şi asta numai o părere. Dar
lat, este şi acuma o „casină“ ro­ „O fi fost căldura soarelui, ori o cămaşa’ omului se vâpsise de sânge.
mânească’ unde se adună »inteli­ fi avut omul vr’un gând, — şi-a — Lăsaţi-1 acum, — zise solgă-
genţa“, ca să citească gazetele şi scos pălăria, şi-a şters năduşala, şi birăul, — şi omul se ridică, încet
să mai stea de vorbă despre ne­ a stat o vreme aşa. Apoi s’a aco­ cu greu.
cazurile grămădite şi nesfârşite. perit iar, s’a dat să se aştearnă pe „Se îndreaptă, stătu o clipă în
Şi astfel, răsfoind acuma „nove­ lucru înainte. Tocmai atunci trecea picioare, fără să se clatine, — apoi
lele“ deia Budapesta, bătrânul dă­ şi solgăbirâul. aduse mâna şi,îşi făcu. o cruce.
dea din cap şi zâmbia cu amără­ „Ce i s’o fi !mpărut, că omul şi-a „Solgâbirăul sări ca înţepat.
ciune. Nu era una, în care să nu pus pălăria tocmai atunci şi s’a — No, asta e ceva ne mai au­
se facă parte şi scârşnirii împotri­ întors cu spatele spre dânsul. Nu­ zit! — strigă pe limba lui. — Să-l
va „valahului“, al cărui singur nu­ mai ce răcneşte : — „Moi, ala pros­ legaţi numai decât! Să-l legaţi cot
me părea a răscoli o otravă de ură tule“— Şi-i face semn cu pipa. - la cot! " ‘ - •<>
nestinsă, pururea hrănită şi isbuc- „Adămuţ pune sapa în cucuruz „Un haiduc eşi fuga să aducă o
nind în spumegâri de turbare. şi vine la marginea drumului. Alţi frânghie. Celalt strânse ca în cleşte
Puse gazetele la o parte unchiul oameni de mai departe se opresc mâna stângă a omului; — dar cu
Axinte, şi se uită împrejur. Erau din lucru, la răcnetul solgăbirăului, dreapta, încet, liniştit, Adămuţ îşi
toţi mai tineri acolo. — unii stau locului, alţii se mai făcu iar o cruce.
— Măi copii, zise, — aţi citit şi apropie, cu sfială. Şi stau martori. „li eşeau solgăbirăului ochii ca
voi toate astea, şi Ie citiţi pe toată nişte ochi de rac fiert şi îi erau
ziua Ascultaţi să vă spun eu ce-mi — Moi, tu de ce pus clopu şi roşii de, — spunea Adămuţ mai
deşteaptă mie în minte^turfaăciunea tors spate la mine ? târziu, — ori-care altul ar fi în­
aceasta, — o întâmplare de demult, — Măria ta, nu te-am văzut. lemnit de groază; — dar el nu mai
care poate să se mai potrivească. — Da de ce scos clopu şi stat simţea nimic din ale spaimei, ci îi
Fiindcă şi lucrurile mici se asea­ aşa nainte? venea oarecum ceva cald dela inimă,
mănă cu cele mari, când merg pe — Măria ta, am scos pălăria că cev liniştitor de ori ce înfricoşare,
aceeaşi dâră, şi apoi cine ştie dacă m’am rugat lui Dumnezeu. sigur de sine, tare de credinţă şi
uneori câteo pildă din viaţa măruntă — Rugat la Dumnezeu? Moi, de împăcare, hotărât la orice şi
nu-ţi deschide ochii asupra celor nu la Dumnezeu se rugat tu, — la toate, — şi până să vină hai­
ce în tainele lui viitorul ne ascunde se rugat la mine ! Scoate clop şi ducul celalt, iar îşi mai făcu o cruce.
tuturora. se rugat la mine, auzi tu ! „Acum î! apucă de mână solgă­
„Aveam noi mai de mult aicea un „Scoate omul pălăria şi uimit birâul. 11 apucă şi îl ţinu până ce-1
solgăbirău tare rău, de parcă-i aud d’o vorbă ca as*a, aduse dreapta văzu legat cot la cot, şi apoi el
vorba şi glasul, când citesc spur­ şi-şi făcu cruce. însuşi, cu mâinile, cu pumnii, cu
căciunile acestea din novelele de — Moi, de ce tu făcut cruce? tot ce putu apuca împrejur, îl lovi,
astăzi. Tot aşa era de îndârjit şi-i Vrei ridem la mine? îl stâlci, peste cap, peste faţă, peste
ieşeau ochii din cap numai cât ce „Solgăbirâul întoarse pipa şi umeri...
era vorba de „valah“. Par-că era plesni pe om .-peste cap. „Dn cot mişcând cu greu mâna,
trimis înadins să ne mânce şi să Adămuţ se uită uluit, şi cum Adămuţ făcu în aer, cât putu, sem­
ne prăpădească de pe faţa pămân­ i-o fi venit, aduse mâna iar, şi-şi nul crucii.
tului. mai făcu o cruce.
„Era mic, gros, cu un foaie cât — No, văţat eu pe tine, aşteptat • — Legaţi-1 de mâni, proştilor, le­
1
toate zilele şi cu slănina dela ceafă numa! — turbă burduful, şi Cu gaţi* 1 bine, de pumni, d* degete! —
de trei degete. Strâns aşa în hainele paşi îndesaţi se depărtă. urlă solgâbirăul. Şi haiducii legară
lui şnuruite, parcă sta în toată clipa „Nu trecu mult şi doi haiduci pe Adămuţ fedeleş.
să le spargă, mai ales cân pâfăia — aşa le zicea pe atunci la jan­ „11 plesni acuma furiosul peste
năcăjit din pipa lungă, cum sbuc- darmi — veniră să ridice pe om. faţă şi se rânji la dânsul.
nea răstit şi furios, — că altfel nu „In faţa puternicului stătu acum — No, mai facem şi aşa cruce
l-am apucat niciodată. Era groaza Adămuţ, între cele dou^ cătane, în dacă putem !
norodulu, şi mă tem că poate nici în cancelarie. „Adămuţ ridică ochii la cer, apoi
vis nu făcea altceva, de cât să se — No, acuma vedem io ce-i cu aduse capul şi făcu*cu el — semnul
frământe şi să suduie. tine. crucii.
„Apoi aşa a trecut odată pe drum, „La o poruncă a solgăbirăul-ui, „Tot sângele era acuma în faţa
că era straşnic şi cu ochii mereu unul din haiduci aduse o laviţă solgâbirăuloi. Pipa îi căzu la pământ
după blestemaţii de valahi, să-i şi-l culcară cu sila pe om. şi se sparse. Semn rău.
i