Page 7 - 1925-3-4

15/28-11. 1925 - - - - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A — Pag 39

cesta punea mereu înnainte boeria El a văzut, zic gurile rel<\ nu-i un scâncet de copil, şi, dând fuga
cunoscută până departe a tatălui mult d’atunci, o domniţă frumoasă, la locul, unde lăsase odorul, a gă­
său. Primarul îi sfedelia din ochi; plângând pe malurile lui, de cea sit numai pernuţa de mătase, pe
îi mustra strâmbându-se la ei: d’întâi înşelăciune a soţului, du o care-1 aşezase. Săgetată de durere
— Sunteţi nişte bagabonzi! Am nevastă, frumoasă de pica, soţia năpraznică, a ’nceput să fugă Doam­
înţeles. unui bogătaş din preajmă şi lacri­ na pe ţărmul râului în jos, rupân-
Deodată ţâşneşte dela spate, un­ mile ei, căzând în undele limpezi, du-şi hainele şi părul, şi-a alergat,
de sta smerit, băeţandrul strein de le-a turbat şi Ie-a făcut să crească luându-se la 'ntrecere cu mersul
loc. Avea chipul bălai, părul mare, şi s’alerge hohotind, ca un balaur grăbit al gârlei, până ce ’ntr’un loc,
gălbeor, cu cârlionţi pe la tâmple: înfuriat, în jos spre şes. zârindu-şi odorul, a sărit după el.
— Da’ cum îndrăzneşti să stai cu După asta, mai încoace, durerea Valurile au dat-o jos însă, au rosto­
căciula ’n cap, în faţa Domnului şi s’a repetat c’o altă domniţă, pentru golit-o şi au dus-o Ia vale, una cu
a Doamnei ţării noastre?... Ha?... şi o ţărancă simplă, dar plină de pruncul în braţe.
se’nalţă spre el în călcâe, parc’ar ispite şi, bag seamă, au dreptate Când a venit domnul din bătălie,
fi vrut să-l întreacă măcar cu’n cap, bătrânii, când povestesc, că şi ’n a aflat întâmplarea şi s’a tânguit
să-l ia de sus, „Înseamnă Golescule, vremuri de demult el a fost măr­ mult. Se zice c’a mers ceva mai la
să spui lui Brătianu!“ Cât era el turie la sfâşieri grozave ale altor deal şi a pornit un lăcaş dumne­
de grozav primarul s’a făcut cât un suflete de Doamne mari şi simţit-a, zeesc, făcându-se călugăr. A purtat
puricei şi a petrecut pe tineri cu învolburându-i apele, multe picături toată viaţa la piept un buchet de
1
capul gol şi cu „sâru’ mâna“ la că­ Eerbinţ , ce, strânse cu sgârcenie ’n flori, din cele culese de Domriţa
ruţă pân’au ieşit din sat. râu, le-a tot dus din val în val şi de dorul lui şi pe cari le aruncă
Au trecut apoi la Dcmneşti. Por­ le-a legănat d n mal în mal spre ’ntr’una ’n valuri cu vorbele: „Mi-e
tul locuitorilor ăstora, deosebit d’al Argeş în jos şi cu el laolaltă, spre dor de tine" iar apei, în care s’a
celor văzuţi din drum, obiceiurile Dunărea bătrână şi potolită, să le ’nnecat, i-a dat numele de „Râul
lor, întreaga frământare a vieţii de aline durerea şi să le culce apoi Doamnei“.
aci, cu bucurii cu patimi, cu ere­ cu duioşie, ca ’ntr’o groapă fără Povestea se schimbă însă dela
suri şi cu păca,te, — ca ’utr’un sat fund, în largul neţărmurit al mării sat la sat. Dacă Nucşorenii spun
mare şi bogat de munte, — l-au celei negre de durerile fără număr, aşa, cei de mai la vale zic altfel:
vrăjit, i-au turnat har dumnezeesc ce necurmat şi fără ostoi i-au tot „Odată, de mult, Doamna, lăsân-
in sângele, răscolit de plăceri ne­ venit să’nghită veacuri peste veacuri. du-şi pu in pruncul pe acea peatră,
spuse şi l-au dat meşter mare, în Şi’n serile f umoase, pe lună, până s’o scălda ‘n valurile albăstrii
scrisul curat românesc. De aci dela printre ’ndrugări domoale, pela porţi ale râului, a văzut, venind dinspre
marginea podului de peste „Râul ori în areapa oilor Ja stan», bătrânii Miază Noapte, un vultur, care s‘a
Doamnei“ a prins el pe „Sultănica“ şi ciobanii dondonesc domol, aşa lăsat ţ'ntâ din sbor şi i-a răpit co­
mărgăritarul ales al literaturii noa­ cum dondonesc valurile liniştite, pilul. Despletită, în cămaşe numai
stre. Deaceea, când a cilit paginile povestea numelui apei acestea : şi desculţă, a alergat de-alungul a-
mele în cari, ca ’ncepător descriam „Odată, mult tare nu-i d’atunci, pei în sus, spre locul unde s‘a
colţuri de cer, clinuri de pământ şi era’n Domneşti, în scaunul domniei, ‘ndreptat pasărea, ţipând şi rugân-
deprinderi din satul acesta şi de pe ce se ’ntindea dela Olt până din­ du-se de oameni şi de Dumnezeu,
’ntreg malul „Râului Doamnei“, s’a colo de Valea Prahovei, un tânăr să se ‘ndure de ea şi să-i dea aju­
înflăcărat şi-a zis: viteaz, care avea o domniţă mândră tor. A găsit vlăstarul domnesc nu­
„Uite un scris firesc şi frumos“ ! şi plăpândă, cum îi floarea crinu­ mai bucăţi şi oscioare şi peste ele
Era f resc, că cunoştea cele ce zu- lui. Intr'o pimăvară se iscase răz- stol de corbi şi de corbişori, cari,
grăviam; era frumos şi- i plăcea, că boiu şi plecase domnul să ’nfrângă sburând, le-a purtat în toate vântu­
descriam colţuri de pământ, dragi vijelia, ce se stârnia ’n zare şi a- rile. Vulturul sfâşiase cât i-a plăcut
inimii lui şi deşteptam simţiri, ce men'nţa cu foc şi pustiire pământul din carnea fragedă şi l-a lăsat, or
de bună seamă, îl robiseră. Mă ’n- strămoşesc. Şi domniţa rămăsese căi-a scăpat din ghiare mai ‘nain-
ţelegea cu o inimă caldă de artist, singură, mângăindu-se’ ’n amarul te d‘a-1 duce la cuibul lui, în codrii
nu cu creerul rece al unui critic, urâtului ei cu’n prunculeţ, dăruit de ‘ntunecaţi.
ce n’a tresăltat nici când în faţa Dumnezeu. II lua în braţe şi colinda Doamna, de durere nebună, şi-a
firii pline de taine şi de vrăji. cu el pe câmpuri, smălţate cu flori găsit moartea ‘n valurile apei, ce-i
Râul Doamnei, mare şi lat, dela şedea la umbra aninilor, pe malul poartă numele; satului de lângă lo­
Domneşti în jos, ţâşneşte din Bân- râului acestuia şi trimetea soţului cul, unde s’a găsit trup’şorul copi­
dea şi din Valea Rea, se prelinge ei dragostea inimii şi pe apa lui lului, i s’a zis „Corbi“, iar locului
'n doiniri de vălurele guralive pe şi pe vânt şi pe sborul păsărilor. încotro au sburat corbşorii cu os­
lângă Nisipuri şi Furfuescu, ocoleşte Intr’o zi, când se aşezase ea pe cioarele, i-a rămas numele aşa. Dom­
munţii ’mpăduriţi, Dâra, Spinarea şi o peatră mare din marginea râului, nul, în aducerea aminte a odraslei
Muşetescu, pluteşte ’n mirosul de îngândurată de zăbava soţului, a şi a soţ ei pierdute, a pus de a să­
!
reşină al Plă şorului şi Păpăului, cuprins-o un dor mare, nebun de pat o bisericuţă ’n stâncă şi a adus
sare peste stânci, căzute ’n vale, el, şi cum în juru-i era tot una de aci un călugăr, pe care l-a făcut
udă poiana largă, ca un cerc, din gh’ocei, a lăsat pruncul pe stâncă stareţ al schitului şi apoi arhiereu.
„Bahna Rusului“, — de bunăseamă şi a început sa strângă din florice­ Dela Domneşti ’n sus, dincolo de
zisă a Ursului odată, — unde dom­ le acelea albe, rotunde ca nişte po­ Corbşori, aproape de satul Corbi,
nitorii noştri au înnâlţat o casă de tire, ca să facă buchete de trimis stă neclintită ’n zilele noastre pea-
vânătoare, şi curge apoi prin sate pe valuri, până la câmpul de luptă tra, pe care a căzut vlăstarul de
tainic, parc’ar duce cu el ceva drag, ’n jos spre malurile „Argeşului“. Ş’a viţă domnească şi i se zice „Peatra
furat din locurile de unde vine. strâns ea, ce a strâns, pân’a auzit Doamnei“, numai că acu e ’n mar-