Page 8 - 1925-3-4

Pag. 40 1 C O S I N Z E A N A 15/28-11. 1925

ginea dreaptă a drumului, şi râul
curge cu mult spre stânga, pê unde
şi-a făcut el cale, rozând din malul
dinspre răsărit Biserica e şi az în C R O N I C A R U L
partea stângă a râului tot aci între GH. V. BUTNARIU
Corbşori şi Corbi. Se vede o tăe-
tură mai nouă şi lungă ’n peatră, In scunda-i chilie şi ’n noapte adâncă
subt care era ’ntinsă masa călugă­
rilor, cari au stat multă vreme în Bătrânul vechiază pe galbene foi,
acest loc !... Aşa povestesc sătenii Lumina din sfeşnic mai pâlpăe încă
din Corbi, din Corbşori şi cei din Şi pana aleargă cu şopot vioiu,
Stăneşti şi Poenărei.
Dar părintele Voicu, din Dom­ Hrisoave, bucoavne cu picuri de ceară
neştii, — mândri de ei, de numele Cu graiu melancolic povestea şi-o spun
şi de trecutul lor, — trecând căla­ Porunci de ispravnici şi clinchet de fiară
re peste pod într’o seară, — pe Şi vaer de oameni porniţi in surghiun.
când razele soarelui clipociau în
apă, şi pe luncă şi prin livezi era Domniţe ’n castele cântându-şi iubirea
mândreţe de flori şi nebunie de
cântece, — se lăsă ’ntr’o parte şi Şi altele ’n schituri durerea şi-o plâng
'ncepu să-mi spue : Domneşti buzdugane şi-adună oştirea
— Hei. tată, uite care e povestea Când horde streine la pradă se strâng.
apei ăştia. Pe când Negru Vodă se
lupta cu tătarii, Domniţa Ana, mi­ Atâtea icoane prin vrafuri de file
lostiva şi pravoslanica-isoţie, urân- Răsar vorbăreţe din vremi de demult,
du-i-se cu statul în palat şi cu lin­ Cerând să recheme perdutele zile
guşirile curtenilor, a fugit’de ochii
lor şi s’a aşezat în Poiana Doam­ Dar care trăiră cu mare tumult.
nei, colo ’ntre Argeş şi satu’ nostru,
unde-şi avea o căsuţă şi petrecea Ci toţi şi cu toate curmatu-şi-au anii
adesea p’aci pe malu’ râului. Sub lespezi de piatră. Călugării doar
Acu’n timpu’ astă doamna a du­ Mai fac pomenire în triste litanii
rat o bisericuţă, ale cărei clopote De-atâtea speranţe trăite 'nzadar.
întreceau în sunete pe cele din bi­
serică. Se stânge lumina şi biet cronicarul
Din pricina asta şi a uneltirilor Se scoală din jilţu-i sleit de puteri.
delà curte, Domniţa, urâtă de soţ şi „Cu aceeaş măsură vă ţine cântarul
tare amărîtă ’n suflet, a luat dru­ „Sărmane surâsuri, sărmane dureri/“
mul munţilor, spre casa părintească
din Transilvania, că era doar fata
Iu’ Gelu. Aci la râul ăsta, trecând
noaptea, şi cum era ’n primăvară, spre Curtea de Argeş, unde se mu­ — înfrăţit într’o dragoste sfântă cu
când se topeşte zăpada ’n munţi şi tase scaunu’ domnesc ! el, tot uitându mă cu nesaţiu la
mersu-i săltăreţ şi scăldându-mă ’n
se umflă apa, si neputând nimeri In hrisoavele prăfuite, cu cari se
vadu’, s’a înecat şi i-a dat numele fălesc Pietroşanii, stă însă aşa: bolbocile lui. — am crezut şi crez
ei ! „Doamna Clara, soţia lui Alexan­ numai cu adevărat, că Râul Doam­
dru Basarab şi mama vitregă a lui nei a fost, e, şi va fi leagăn de bu­
Şi, tare fudul de tălmăcirea asta curii tihnite şi de aduceri aminte,
Părintele, de câte ori mă ’ntâlneşte, Vladislav, catolică, murind, după ce că a văzut si o să mai vază faţa
şi-a văzut sdruncinată încercarea,
strigă de cât colo, lăsând să-i flu­ ce făcuse, ca să ’ntinză credinţa multor Domni şi Doamne mari, în-
ture uşor în vânt firele de păr sur papistaşă şi-a fost dărâmată bise­ setoşaţi de plăceri ori roşi de ne­
şi ’ndreptându-şi cu mândrie spi­ rica sfântului Nicoară, e dusă 'n cazuri, că a purtat şi o să mai
narea, adusă ’n chip de şa: car cu patru boi de călugării mi- poarte ’n şopotu-i tainic destule
— Ei, nu-i aşa cum ţi-am spus noriţi spre Câmpulung, ca s’o ’înmor­ doiniri de jale, ducând în valurile-i
eu? Mai cercetează şi-i vedea, că mânteze la Bârăţie, biserică zidtă limpezi şi reci, pe lângă mari ho-
nu poate fi altcum ! de Saşi. La poalele Voineagului, hotiri de amaruri, multă putere de
Iar dascălul, bătrân şi el, decând puţin mai jos d’aci, lângă satul Bă- viaţă, smulsă din plaiurile munţilor
lumea par’că pe pământ, îmboghinit deşti, le iese ’nnainte un iac lit mai noştri, plini de durere ne ’nţeleasă
în cărţi, când mă vede, mă opreşte mare de călugări, drept credincioşi, şi de nădejdi mari, mari ca cloco­
’n loc şi-mi spune: — Nu, nu e şi li iau sicriul. Dar nici Iezuiţii nu tul sufletului românesc, dornic de
cum ziçe Popa. De adevărat, e a- s’au lăsat, au pus umărul şi au ră­ vremuri mai alese şi setos de zile
devărat, că Doamna lui Negru Vo­ sturnat moarta ’n apă, căreia d’a- mai luminoase şi de hotare mai largi,
dă s’a ’nnecat aci în apa râului tunci i-a rămas numele de Râul pentru umbletul şi gândul lui.
ăstuia, în timpul nopţii şi-al primă­ Doamnei !*
verii, când veniau valurile mari şi Eu am ascultat la toţi şi, citind P. S. Dăm această bucată din volumul
’ntunerecu' ascundea vadu’, da’ s’a şi cele scrise mi-am dat seama de „Însăilări“, despre care se vorbeşte la „dă­
’necat în fuga ei delà Câmpulung toate, zicând ca fiecare, din ei, dar, rile de seamă“ din acest număr.