Page 5 - 1925-3-4
P. 5
15/28-11 1925---------------------------- - - - - - C O S I N 1 £ A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - P a g 3 7
— N'o d’apoi? DIN P R A G M A M E
- -'
— Şi m’am gândit că n’ar fi
rău — ce zici Ană? AUREL POP
— Da ce-am eu cu casa ta, o-
mule? Şi dacă-oi fi răpus de suferinţă,
Să las această lume trecătoare
— M'am gândit că n’ar fi rău să Să nu plângi mult, nici mâinile nu-ţi frânge,
mutăm casa mea de bârne în gră Căci lacrima-ţi sub glie chiar, mă doare.
dina ta de peste drum, c’aşa s’ar
potrivi de bine.
— Ce zici Ană? Tăcută tu să vii din vreme n vreme,
— Dj te în lupare omul, da ce-ţi La crucea mea s'apari ca o minune.
trece prin cap,. Să-mi schimbi şiragul negrelor blesteme
— Că zău Ană: tu ştii că pă In imn pios şi sfânt de rugăciune...
mântul tău de după garduri e breazdă
cu al meu. Eu zic că n’ar fi rău să Iar dacă ea mă va nţelege-odată
le întoinocăm, că amândouă ar fi Şi m'a căta pe la amurgul sării,
de 5 mierţe de sămănăţură — n’ar Să n’o alungi; uşor s’o iai de rnână,
fi râu; ce zici Ană? Şi s o opreşti la marginea cărării.
— Mă Petre fii cu mint?, nu mai
vorbi oarzene, că numa ne aude Să-i spui c'am plâns în fiecare noapte,
cineva şi mi-e mai mare ruşinea. Că am dorit-o viaţa mea întreagă
— Ba zău Ană,. că noi ne cu Şi c’am murit încătuşat în gândul
noaştem de mult şi m’am gândit că Ne'nţeles. că mi este atât de dragă I
n’ar fi râu că amândoi suntem oa
meni mai sărăcuţi şi apoi doar n’om Şi de-i vedea că'n ochii ei albaştri
sta noi toată viaţa în uşile streinilor. Furtuni de lacrimi vot cerca scăpare,
— Că tu ai şi vre-o doi bani, eu Tu n’o opri, ci lasă-o să plângă
am carul desfăcut şi aşezat frumos Căci lacrima aduce uşurare.
în podul casei. Şi ne-am înciocăla
şi noi două văcuţe, că de arat, mul Din stropii calzi, cu-atâta prisosinţă
ţam Doamne, am avea unde ara. Vărsaţi pe ţărna arsă-a gropii mele,
— Că zău Ană m’am gândit că Vor răsări şi-or adumbri mormântu-mi
n’ar fi rău..
Plăpânne lăcrămiori şi viorele.
— Du-te în helea pustii nu mai
vorovi, ce nu se cade. Şi-apoi de-abia târziu când istovită
— Noapte bună Pttre! O vei vedea că fruntea şi-o ridică,
Şi cu asta Ana să întoarce ca o S’o mângâi blând, să-i spui să uite totul,
sfârlează şi tunde-o într’o fugă până E fără rost să-şi plângă viaţa toată...
în casă.
Căci ce-a ’ngropat în valul lui trecutul
Petru, după ce şi-a mai învârtit Nu'nvie niciodată, niciodată!...
pălăria în mâni încă de vreo câteva
ori, cum de altfel a făcut toată
vremea cât a povestit cu Ana — a :
mai aruncat o privire cătră casă, a — C’apoi slujnică s’ar găsi ea Eu nu Ie stric vo a, pentru tot bu
tuşit una sdravână şi-a tras pălăria alta, colea în toamnă, că pe cum nul dela Dumnezeu. Că eu îmi gă
afund în cap, până să-i ajungă gar- spun, copiii din ale lor, s’ar cam fi sesc fată ori când ; da ea bărbat
dinele peste ochi, a luat’o legănân- înţeles. mai greu. Dacă o fi până acolo a-
du-se pe stradă cu un molcom flu- Da eu de colo, sar ca un pris- poi chiar noi i-om cununa, dacă
erat de-o frânturăjde doină. nel şi întru în vorbă: bunul Dumnezeu ne-o ajitaşinouă
şi lor să ajungem în pace ziua cu
A dcua zi, aşa pe la ojină, iacă — Nu-i drept mamă că nu s’or nuniei.
pe lelea Maria de lângă fântână că înţeles. Eu i-am ascultat de după — Chiar bine o fi şi acum nu
vine la Mama. uşa porţii şi nu s’or înţeles. Ana mai noroc să le dea Dumnezeu.
l’a tot înjurat pe Petru.
Din vorbă în vorbă,^numai ce-o Sara bună vă poftesc. Şi cu asta
: aud pe lelea Maria că zice Mamei: — Tu dragul mamii să taci că lelea Mărie s’a dus veselă şi sprin
;
— D’apoi eu am venit-şi cu o ţ e nu ţi-e iertat să te amesteci în tenă.
treabă. vorbele oamenilor mari. Ce pricepi Peste trei săptămâni, când or ie
tu? Şi să nu te mai aflu că as
—Să auzim^Mărie. şit strigările în biserică, Ana noa
— Copiii ăştia, Ana a dumitale culţi pe dună uşi, că atunci nuiaua stră s’a măritat cu Petru. Şi m’am
şi Petru al meu, s’ar cam fi înţeles. îşi face slujba. dus şi eu la ospăţ cu mama şi cu
— Şi cum fata n’are pe nime lntorcându-se apoi către lelea tata.
am venit să te’ntreb pe dumniata că Mărie îi zice: De atunci a trecut vreme multă.
oare n’ar fi bine să-i întoinocăm. — D’apoi draga mea ce rându Dar şi azi decâte ori mă abat prin
Căci, bruşijii, s’ar potrivi. Amândoi ieşte Dumnezeu nu trebuie să strice satul meu, Ana noastră vine să mă
îs harnici şi de omenie şi apoi ce oamenii. Dacă aşa i-o fi dat ca vadă şi să mă întrebe cu nespusă
lelalte se fac ele cu lucru şi cu a- Ana să fie a lui Petru — să le fie duioşie: ,Ce mai faci nănaşulmeu
jutorul lui Dumnezeu. pasul într'un ceas bun şi cu noroc. cel tinăr?! . .
