Page 3 - 1926-37
P. 3
12—IX. 1926 -------- ——...... ........... C O S I N Z E A N A ---------------------------------------- Pag. 359
P O V E S T E Florile grâului
de ION MUNTEANU (Mio)
Florile grâului, florile grâului,
Trăia odată în răsărit un popor Cine vă udă pe mărginea râului?
mic, temător de Dumnezeu şi cins Cine vă creşte pe văi şi pe coaste,
tind amintirea strămoşilor. îşi mun Sporind nemărginita voastră oaste?
cea oamenii cu drag pământul şi se Cine vă apără de vânturile rele,
mulţumeau cu puţinul, pe care’l dă Cine vă face spicele grele?
dea o muncă cinstită. învăţaseră să . . . C ă râd cu plăcere câmpiile toate,
ridice altare la fiecare răspântie de Privindu-vă sguduitoarele gloate
drum, în mijloc de poene, în mar Deasupra pământului
gini de hotare. Ţara aceasta părea în streriştea vântului
un templu, iar locuitorii ei slujitori Iar inima omului uluită şi ’nfrântă
ai altarului. Vorba le era cumpă Vă binecuvânta, vă binecuvânta:
tată, gluma cu rost, iar răsbunarea Sporită vă fie sămânţa mereu,
înţeleaptă. N'aveau legi scrise, dar De ploaie, de soare, de pluguri mereu
toţi cunoşteau poruncile legii şi ii Mai tare de mâinile lui Dumnezeu
se supuneau. Nu îşi căutau duş Florile grâului, cântecul somnului,
mani, căci nu cunoşteau lăcomia. Razimul omului, trupul Domnului I
Veni însă o zi când soarta ce
cârmueşte popoarele, le turbură suf TEODOR MURĂŞANU
letele şi le schimbă rostul. Năvăli
seră din apus şapte triburi puter
nice şi au cutropit ţara cea mică — Ne-ai învăţat că nu este zută scria cu litere de sânge: „Bles
din şapte părţi. Erau atât de nu moarte. Un mormânt are o piatră tem celor ce tulbură odihna morţi
meroşi aceşti duşmanii, că toţi în- în care îi stă săpată povestea. De lor !“ Mai văzu apoi oastea duşmană
tr’un mănunchiu ar fi umplut ţara ce noi să pierim fără amintirea năvălind printre crucile cimitirului,
din margine în margine. existenţii? Sufletul poate fl nemu iar morţii ieşind din morminte şi
Poporul cel mic încercă zădarnic ritor când n’a lăsat nimic vrednic sugrumând profanatorii. Se ridica
să Ii se împotrivească. Jumătate din de amintire? El va muri dacă nu un munte din cadavrele năvălitori
ţ?ră le fu cucerită, oştile nimicite, va fi închis în melodia unui cântec lor şi veneau paserile cerului şi îşi
femeile şi copiii târîţi în robie. sau duioşia unui basm. Zeii sunt duceau prada departe în văzduhuri,
Precum aştepţi o moarte înaintea nemuritori, pentru-că numele lor se roteau în înălţimile neajunse şi
valurilor mării, ce-au rupt zăgazu stă săpat în sufletele noastre. Su apoi lăsau din ghiarele lor morţii,
rile ce le închideau până atunci, fletele celor morţi trăiesc în altarele care se făceau una cu pământul.
astfel îşi aştepta pieirea acest popor. amintirii celor vii. Omul a devenit S’auzea un murmur ieşind din
De unde mântuirea dacă nu dela nemuritor odată cu amintirea. Dacă adâncuri de morminte şi se deslu-
Dumnezeu? Sau poate şi El şi-a cu toţii ne vom preface în mormânt, şiau cuvintele: „Vai, celor ce tul
întors faţa dela cei osândiţi pieirii? cine va ridica o piatră la căpătâiul bură pacea morţilor. Vai, celor ce
Au adus jertfe nenumărate, au nostru, s’amintească celor ce vin calcă cu gânduri nefaste pe pămân
înălţat rugi pline de umilinţă, să despre viaţa noastră. tul sfinţit al cimitirului. Morţii sunt
s'abată potopul de-asupra celor ră Asifel se ruga marele preot şi in sfinţi, căci sunt numai suflet. Pre
maşi, dar n ci cele mai sfinte ru rugăciunea lui închidea desnădejdea cum se varsă apele murdare în
găciuni nu au sfărmat tăria desti unui popor. oceanul fără fund şi devin clare,
nului. Lui Dumnezeu i se făcu milă de tot astfel tina* trupului s’amestecă
Numai rămase decât o făşie de nevinovăţia celor ce piereau şi tri cu pământul şi se curăţă. Păca
pământ necucerită. Aici şi-au adu miţând un vis preotului le arăta tele lor, trupul hrăneşte florile pă
nat relicvele şl aici aveau îngropate calea mântuirii. Şl acesta era visul: mântului, aducând jertfă sufletului.“
comorile sfintelor amintiri. S’arăta o carte mare din cer până „Nu v’atingeţi de morminte şi nu
— Atotputernice, ridică zid înalt, in pământ; iar o mână nevăzută călcaţi florile cimitirului. Sunt jert
să lege cer de pământ şi opreşte-ne scria cu litere de sânge pe file de fele aduse de trup sufletului şi vai
duşmanii. Despică pământul până argint, soarta popoarelor. Preotul celor ce pângăresc jertfele 1“
în adâncul măruntaelor sale şi tae cătă cu nelinişte numele alor săi „Nu v’apropiaţi cu mâini nelegiuite
calea duşmanilor noştri. Porneşte şi văzu pe o pagină cum mâna ne de piatra căpătâiul de la morţilor.
potop, fă o mare largă cât ţări le văzută scrie cuvinte neînţelese. Slu Acolo sălăşlueşte sufletul. în scrisul
gate de-olaltă, între noi şi cutropi- jitorul altarului căzu în genunchi tăiat în piatra dură. Cercând să
tori. N’avem decât o fâşie din ţara şi se rugă amarnic: „Dumnezeule, sfârmaţi o amintire, cercaţi să uci-
de-odată. Aici ne sunt florile, cân- fă să pătrund taina lucrurilor, des deţi un suflet, iar sufletele se r<js-
tecile şi lacrimile. Aici ne sunt în copere-mi înţelesul, neînţelesului*. bună îngrozitor. Vor pătrunde cu
gropaţi morţii. Vor veni duşmanii Mâna misterioasă şterge atunci cu aerul în măruntaele voastre şi vă
şi ne vor ucide cu mâini impii po vintele nepătrunse şi scrie cu râuri vor otrăvi suflarea. Vor pătrunde în
veştile şi numele. Vom pieri fără de sânge: „Numai peste morminte voi, şi vor alunga viaţa şi sufletul.
urmă şi atunci pentru-ce ne-am nu se poate trece*. Văzu apoi un Vor sălăşlui în creerul vostru ne
născut, când n’am cucerit nimic din cimitir pe întindere de sute de ho bunia“.
veşnicie? Şi care este răsplata vieţii tare şi avea morminte pro.aspete, „Cine va încerca să învingă
dacă nu veşnicia? cruci noi şi albe; iar mâna nevă moartea când ea e nimicirea? Cine
