Page 9 - 1926-37

12—IX. 1926 COSIN’ZEANA Pag. 365

D U H U L C E L R Ă U lăţos, mare ca un lup, unul îi zise vecinului său : „Uite,
ăla o să mânânce din oasele tale, mă vere!“
— ROMAN — Toţi începură să râdă, dar prin sufletul unora
trecu viziunea sfâşietoare a morţii şi de-asupra mul­
II. ţimii se coborî ceva ca un suflu rece de ghiaţă.
La moarte nu se gândise nici unul până acuma.
M Ă C I U C A Ş U L
Iată însă, că vorbele acestea rostite ca’n glumă, făcură
Nu trecură mai mult de 3 zile delà Prorocul Ilie să li se nască în suflet întrebarea grozavă, a vieţii
şi o veste grea şi înspăimântătoare se abătu peste şi a morţii...
sat: „Se face războiul S'a făcut! Puzderie de cătane Nu încetase încă râsul bine şi uşa primăriei se
au trecut graniţa Sârbiei. Regele ei a fugit din Bâl- deschise. In prag apăru măciucaşul cu toba. Privirile
grad cu toţi miniştrii şi cu toată mulţimea bogătaşi­ tuturor se ’ndreptară spre cei trei şi par’că ghiciră cu
lor, cu toate avuţiile lor. Câtaneie noastre au pus pe toţii vestea.
casa regelui steagul galben-negru şi pajura cu două — „Măciucaş, dă de ştire la întreg satul şi
capete“. spune părintelui să lase să tragă clopotele“ zise no­
Alţii, cari veniră seara delà târg delà Ilia, adu­ tarul, care închise uşa după Măciucaş şi se făcu că
seră veşti şi mai şi Acolo venise telegramă la sol- nu vede lumea adunată. Măciucaşul porni alene şi
gâbirău, că nu numai noi am întrat Î.1 războiu, ci şi văzând tărăboiul de oameni începu să zâmbiască, fă­
Germania^şi Rusia. întâi ci-că Rusia a trecut graniţa când să i se lărgească gura până aproape de urechi.
în Galiţia. spunând, că ea nu lasă să fie călcată în Simţia o nespusă plăcere, să-I asculte atâţia oameni
picioare o ţară creştină şi slabă de-o împărăţie mare, adunaţi la un Ioc. Asta rar i-s’a întâmplat lui. Dar
ca cea a lui Franz losef. La asta apoi Germania s’a nici n’a avut niciodată o ştire atât de grozavă ca cea
scuiat şi ea şi împăratul ei furios a dat cu pumnul de azi. Până acum de ce bătuse el toba? Ca să meargă
în masă şi-a zi miniştrilor aşa, ca să audă Tâtucuî lumea să plătească porţia, ca să-şi trimită copiii ia
Ruşilor: „Asta nu se poate! Noi avem tovărăşie de şcoală, ori ca să dea ştire, că târgul delà Zam ori delà
armă cu Împăratul din Viena şi trebuie să-i sărim în Ilia s'a amânat, fiind boală de vite. Când cutreera cu
ajutor.“ veştile acestea satul, de prin fundul ogrăzii, ori a gră­
Toate astea, bine înţeles, erau numai poveşti, pe dinilor alergau de cele mai multe ori numai copiii şi
care nimeni din sat n’ar fi putut să joare. Fiecare femeile să audă toba. Acum însă are o ştire grozavă.
spunea, că a auzit delà celălalt, dar nici unul nu spu­ Asta o să ’nfioare întreg satul...
nea anume delà cine. Păşeşte larg, cu corpul drept, aşa cum a văzut
IonPescaru asculta în tăcere toate vorbele acestea pe feciorii cari au făcut armata, că învaţă pe cei ce
şi numai muşchii feţii lui se schimbau din când în aşteptau să meargă şi ei la cătănie. In mijlocul dru­
când. In sufletul lui se gândea, că poate să fie ade­ mului se opreşte şi începe să dea cu beţ gaşele în
vărat, că vezi aşa a spus şi părintele mai deunăzi la t„bă. Şi dă-i şi dă-i. Lumea adunată începu să se
biserică. Bănuiala lui însă o mai întăria ceva: vor­ ţină de urechi, că nu mai putea suferi durduitul acesta.
bele notarului, de aseară. Acesta, trecând pe drum Alţii mai curajioşi strigară la el să înceteze odată şi
înspre ’nserat, s’a oprit, văzându-1 în ogradă pe el şi sâ spună ce are de spus. Măciucaşul însă părea că
pe Ileana şi întrebându-i de una aita, a adaus la nu aude şi nu vede. El bătea înainte, bătea mereu.
sfârşit: „De s’o face războiu, Ioane, iaşi singură ne­ De prin curţi începură să iasă şi bătrânii şi femeile
vasta şi tu duci?!“ Atunci nu şi a dat bine seamă de şi copiii. Toată lumea din partea aceea a satului se
vorba asta, acum însă par’c’o aude din nou răsunându-i pornise într’acolo. Când văzu, că în jurul lui s’â făcut
în urechi. Vezi bine, că se duce şi lasă sTgură ne­ o roată mare, vârî deodată beţigaşele tobei în găure­
vasta, că doar n'o duce-o cu el. Dar de ce să n’o lele lor delà cureaua, cu care se ’ncinsese peste pept
lase? Alţii nu pleacă tot aşa şi lasă casa şi copiii? să ţină toba şi făcând o clipă pauză, rosti rar şi tare,
:
Ah, Pescarti, acum era s gur, că se face râz- ca să se audă până în celălalt capăt a) satului:
boiu, ba că el s'a şi făcut! Ca un fulger îi trecură „Se dă de ştire la toată lumea, cumcă să iea
prin minte c^zărmiile mari din Orăştie, unde şi-a aminte şi să ştie, că este războiu. Cei ce-au făcut că­
făcut el armată, la linie. Câte chinuri, Doamne, până tănie şi nu-s trecuţi de 32 de ani, să pornească 'ndată
ce a învăţat să mărşăluiască, să salute, să prindă puşca. la regimentul lor“.
Trei ani, cât a stat acolo, pent'u el a fost un chin. Spuse odată cuvintele acestea, roti ochii jur
Comanda aceea streină pâoă ce-a învăţat o ! Când împrejur, ca şi când ar vrea să vadă ce efect au
trebuia să-şi bage’n cap câte-o vorbă nemţească, pă­ produs cuvintele lui. Porni apoi înainte, dealungul
rea că-i bate Cineva un piron în vârful capului. 11 uliţii, bălând rar toba şi o droaie de copii, se luară
durea în creştet, până putea prinde bine un cuvânt! după el, bătând din mâni şi zicând şi ei: drum...
Ei, dar acum n’o să mai fie aşa. Aşa crede el. Acum dârârâm...
ti'o să-l mai chinuie nimeni cu ex'erţir, cu comenz\ Oamenii se resfirară care încotro, tăcuţi şi fără
Acum o să se aştearnă pe bartă tot regimentul şi-o voie. Aşa dară nu mai erau vorbe goale, cele ce se
să ’mpuşte. Şi dacă i-o răzbi duşmanul, au să se spuseseră. E răzb iu, fără doar şi poate si ei trebue
scoale ’n picioare şi o s’o taie la fugă. Iar dacă l’ar să plece în noaptea asta, cel mai târziu mâine.
răzbi ei, or alerga după el... Unii, mai ales flăcăii, neînsuraţi şi fără gri je, se
La poarta primăriei, unde erau ei acum la taifas, prinseră de după cap câte patru şi cinci şi porniră
se strânsese o mulţime de lume. Vestea, că-i războiu, pe ul ţă spre casă, hăulind şi cântând:
străbătuse, ca fulgerul şi se adunaseră toţi oamenii mai ti­
neri, să vadă, ae-i drept. După ce-şi descărca fiecare „W’a făcut maica frumos
„Neamţului de bun folos,
sufletul, ei începură să glumească, sâ-şi arunce câte-o „M'a făcut maica cu drag,
vorbă unuia, altuia. Trecând pe dinaintea lor un câne „Neamţului să-i jur pe steag,