Page 3 - 1926-39-40
P. 3

3—X. 1926 —-------------------- -------     C  O  S  1  N  Z  E  A  N  A  ---------------------------------------- Pag. 383

       O i   I o n   a v a r i                            Refrenul visurilor noastre.


                                                          Acum găsesc un sens în fire,
                Dintr’un carnet                           Parfum în flori şi vrajă-n stele...
                                                          Din aurul cernut de lună
               de L AGÂRBICEANU                           fi-oiu împleti epitalamul,
                                                          Stăpână-a gândurilor mele..
         —  Doamne,  bădiţă  Vasilie,  mult               Deci vino, vin’ ca altădată,
       mă  mir  eu  de  dumneata  1  Să  mă               — Ca-n seara binecuvântată, —
       ierţi  că-ţi  spun  ce  am  pe  inimă,             Pe banca visurilor noastre:
       deşi  dumneata  eşti  mai  mare  şi                In ochii-ţi blânzi şi adânci ca marea
       om  cu  învăţătură.  Da’  nu  te  mai              Mă lasă să privesc... suflarea
       pot  auzi  când  îmi  vorbeşti  mereu              Fierbinte să ţi-o sorb... şi gândul
       de  bunătatea  oamenilor  neînvăţaţi,              Învăpăiat să-mi spun, stingându-l
       a  noastră  a  sătenilor,  chipurile...!           In rouă gurii-ţi mici, ca fraga:
       Dumneata  ai  rămas  tot  cu  sufletul             le-oiu duce-n ţări necunoscute,
       de  copil.  Umbli  o  zi  prin  sat,  pe           In ţări cu „feţi-frumoşi“ şi „zâne“
       câmp,  te  uiţi  în  văzduh  şi  pe  lunci,        Pe goii umeri îţi voiu pune
       vii  acasă,  oftezi  şi  spui:  „Ce  viaţă         Potop de sărutări păgâne...
       mândră  1  Ce  lume  frumoasă  1“  Şi              le-o iu duce într’o ţară sfântă,
       ne  vorbeşti  mereu  de  răutăţile  de             In care nu-i păcat, (minciuna
       la  oraş,  unde  trăeşti  dumneata.  A-            De adevăr fu-nvinsă), — ’n ţara
        cum,  să  nu  te  superi  dacă*ţi  voiu           In care păsările cântă
       spune  că  dumneata,  judecând  aşa,               De dimineaţa până sara
       nu  eşti  departe  de  felul  de-a  înţe­          Divine simfonii... iar luna
        lege  lumea  a  Vuţii  Surdului  deia              \a lumina cu raza-i blândă
        noi. Că într’o zi ne-am dus noi mai               Făptura-ţi de floare plăpândă,
        mulţi  oameni  la  târg,  unii  cu  pui,          Cărarea gândurilor tale...
        alţii  cu  lapte  şi  smântână.  Şi  era  o       Sub paşii mici îţi voiu aşterne
       zi urâtă de toamnă cu ploaie ames­                  Covor de flori de crisanteme
        tecată cu ninsoare, şi forfotim noi prin           Şi portocalii îţi vor cerne
        zloată  câteva  ceasuri  de  drum  până           In păr ninsoare de petale...
        ce ajungem în oraş şi simţim pietre                Iţi voiu clădi palat din fildeş
        subt talpă.                                       Pe ţărmul unei mări albastre
          Vuţa  Surdului  aducea  două  co­                Şi din învolburarea apei
        şuri  cu  raţe  şi,  desăgite  în  spate,          Va creşte-un tainic svon, ce-n şoapte
        cizmele. Le cruţase deţină şi, dege­               fi-l va-ngâna lin sub fereastră
        rată  la  picioare,  acum  se  opri  să  se        Zefiru-n fiecare noapte:
        încalţe.                                           Refrenul visurilor noastre!...
          După ce ascunse în tureci picioa­
        rele  noroite,  se  uită  în  stânga.  Era                              AUREL LOCUSTEANU
        o  crâşmă  de  cele  mari  dela  oraş,
        unde  mănâncă  domnii.  Era  de  di­
        mineaţă  şi  luminile  erau  aprinse.   nici  cu  ce  să-şi  plătească  şubreda   —  N’au  sărăcit!  Beutori  nu-s  şi
        Prin  fereştile  cât  porţile  se  vedeau   mâncare.                   n’au  fost,  moşia  n’au  avut  cum  s’o
        vr’o câţiva domni înlăuntru la mese                                    împărţească.
        şi  mâncau cornuri albe,  sorbind  din   Ei,  iata,  bădiţă  Vasilie  cam  aşa  e
                                                                                 —  Da,  mi-se  pare  că  numai  un
        nişte ulcele de porţelan.          şl  raiul  aici  la  sate.  Nu  cum  îl  vezi   fecior au avut, pe Dumitru.
                                           dumneata  după  ce  te  uiţi  în  cer  şi
          —  Doamne,  tu  soro,  zise  Vuţa   peste  câmpuri.  Şi  nici  oamenii  nu-s   —  Numai pe el îl au şi acum“.
        Surdului  întorcându-se  către  o  ve­  ingeri  din  cer.  Sunt  şl  aici  patimi   însoţitorul meu tăcu întunecat.
        cină,  popa  nost  ne  tot  vorbeşte  de   şi  inimi  rele.  Sunt  şi  aici  strică­  Nu-şi  mai  deschise  gura  decât  după
        raiu.  Dar  uite  raiul  pe  pământ,  şi   ciuni.  Dacă  nu-ţi  vine  cu  greu  şi   ce scârţăi portiţa la ai Rarului.
        ea  cotind  pe  tovarăşă  se  uită  cu   nu  eşti  ostenit  vino  cu  mine  până   —  Bine  omule,  îi  zic  eu,  dar
        lăcomie înlăuntru.                  la Dochiţa Rarului.“               cum  să  întrăm  aşa  de-odată,  fără
          Dar.  n’apucăm  noi  să  trecem  de   Nu  eram  ostenit  şi  plecai  cu  ru­  nici  o  ştire,  îa  casă?  Pe  vremea
        crâşma cea mare şi auzim o bubui­   denia mea până la Dochiţa Rarului.  asta! Nu vezi că-i seară?
        tură.  Îndată  grămădi  lume  înaintea   —  Ştii  casa?  măjntrebă  el  pe   —  Bărbatul şi femeia nu-s acasă.
        fereştilor  celor  mari,  ba  mulţi  pă­  drum.                           —  Atunci pe cine vrem să vedem?
        trunseră  înlăuntru.  Ne  grămădirăm   —  O ştiu. O casă mare, de zid.    —  Pe paznicul averii.
        şi  noi.  Ce  se’ntâmplase?  Unul  din   —  Şi cunoşti şi pe stăpâni?     Nu-1 înţelegeam.
        domnişori  cei  subţiri  de  cari  Vuţa   —  Cum  să  nu-i  cunosc?  Pe  Şte­  —  Trebue  să-ţi  spun  dinainte:
        Surdului  vedea  că-s  în  rai,  se  puş-   fan  Raru  şi  pe  Dochiţa  cine  nu-i   Să  nu  te  sperii  de  ceea  ce  vei  ve­
        case c’un revolver. Se vorbea prin­  cunoaşte?  Oameni  frantaşi  i  am   dea.  Omul  din  păcel  e  feciorul  lor,
        tre  oameni  că  nu  mai  avuse  bani  ştiut. Au sărăcit şi ei?         Dumitru,
   1   2   3   4   5   6   7   8