Page 5 - 1926-39-40

3 - X . 1926 C 0 S 1 N Z E A N A Pag. 385

— A rostit oare cineva aceste cu­ Amurg
vinte sau numai marea le hohotise?
Sau poate luntrea a gemut, ori vre­
un spirit răutăcios ne-a aruncat O poartă sură se deschide
blestemul ? In cine ştie care sferă,
— Până atunci ne simţeam în­ îmbătător parfum de zărzări
tovărăşiţi în pericol, De acum ne Aruncă vântu'n atmosferă.
ştiam duşmani. Cine vor fi acei ce
trebuesc să moară? La scăpătat, pe fondul galben,
— Furtuna ne-ajunge într’o ju­ Răsar trei plopi peste pădure
mătate de ceas. Ţărmul e încă la Şi curg de pretutindeni, tainic,
patru jumătăţi de ceas. Moartea e Nestăvilite ape sure.
mai grăbită decât viaţa. Cine va
muri pentru-ca trei dintre noi să O stea, discret, clipeşte ’n slavă,
scape ? Se pierde iar şi iar s’ arată,
— Ne privim cu ură şi teamă. Iar luna pe ocean pluteşte
Suntem cu ^toţii călăi şi victime. Ca o corabie bogată.
Mâinile ni se înţepenesc de bor­
durile luntrii. Unghiile pătrund în Târziu se *nalţă un luceafăr.
lemnul tare ca nişte cue, să nu Ca un pirat flămând de pradă,
sară vecinul să ne răstoarne în apă. Şi urmăreşte de departe
N’avem ochi destul să ne măsurăm Minunea albă de zăpadă.
tovarăşii. Toţi sunt la fel de puter­
nici. Femeile scrâşnesc din dinţi şi GEORGE A. PETRE
sunt dârze. Sunt tot atât de pericu­
loase ca cel mai puternic bărbat.
Un salt, o mişcare greşită şi ne
răsturnăm cu toţii în apă. i-am chemat să ne salveze? Ţipetul propria-i putere, crezând că se va
— Din apus s’apropie moartea. nostru a trebuit să fie înspăimân­ mântui.
Din adâncuri apa tremură şi se ri­ tător ca un horcăit de mort, lugubru — In jurul nostru valurile se li­
dică în straturi groase şi negre. Es ca o voce de dincolo de pământ. nişteau pentru secunde. Atunci lun­
suf’ete morţilor ca să privească Pescarii nu-aud şi f g. Ne cred trea se oprea şi se scutura ca un
jocul morţii.’Luntrea saltă. Stropii vre-un spirit prefăcut al mării, ce cal sălbatec spre a-şi răsturna po­
de apă încep să cadă în ea. Valu­ caută să momească victime. Cere vara. Sau poate ne îndemna să ne
rile albastre isbesc leneş şi neîn­ ajutor şi apoi va sugruma pe cre­ folosim de clipa liniştei şi să ne
cetat în carul morţii. Ne părem dulii mântuitori. sugrumăm vre-o câţiva, rămânând
într’un sicriu. Lemnul scârţăe şi ne — Ţărmul e departe. Apa pătrun­ doar aţâţi cât poate suporta cutia
boreşte. Apa ne cântă prohodirea. de în salt de valuri în luntre. Dacă mizerabila. Hohoteau valurile şi ne
— Suntem un cuib de şerpi. nu-i vom uşura povara pierim cu îndemnau şi ele să ne ucidem. Se
Suntem gata să ne ucidem cu ve­ toţii. Scrişcnim din dinţi. Începem depărtau tot mai mult de noi, doar
ninul sufletului nostru. Cu cât vom să urlăm şi cu noi urlă mare?. Ne or vedea cum se sugrumă viermii
fi mai puţini, cu atât ni se prelun­ blestemăm şi ne ameninţăm. Nici pământului. Ne îndemnau şi duhu­
gesc clipele vieţii. Dar cel ce va unul nu se mişcă însă din loc. rile mării, la crimă. Voiau să ne
ataca, va pieri împreună cu cel a- Au crescut una cu lemnul. Luntrea aibă mâinile pline de sânge.
ticat; sau poate vor răsturna şi plânge. Se vaită ca după nişte — Dacă vre-unul cerca să se ri­
luntrea după dânşii. morţi. Moartea e în noi, în sufletele dice, ceilalţi urlau ca nişte animale
— Suntem un şarpe cu unspre­ noastre. Se joacă doar cu clipele. junghiate. Nimeni nu ştia cine va
zece capete. Veninul unuia îi va — Mormântul ne aştepta. Ni-1 fi cel atacat şi toţi cercau să-l în­
ucide pe toţi. Dacă ura din privire săpau valurile şi noi priveam ne­ spăimânte pe cel mai îndrăsneţ.
ar avea tăria pumnalului, de mult putincioşi la jocul morţii. Suntem Când luntrea se legăna, părea că
s’ar fi golit luntrea de prea multa atât de mici în faţa puterilor mării. cei de-asupra valurilor vor sări a-
ei povară. Un pumn de spumă în împărăţia supra celor de jos. Atunci aceştia
— Nimeni nu vorbeşte. Ce-ar putea valurilor. Simţim moartea atât de ţipau şi roteau ochi fioroşî. Şi apoi
să-şi spună cei ce-şi doresc moar­ puternică, atât de îngrozitor de jocul se schimbă.
tea, decât să se blesteme şi apoi mare, că sufletul ne tremură în­ — O femee leşină şi se rostogoli
n’am mai fl stăpâni pe cuvinte. Su­ fiorat. la picioarele noastre ca o moartă.
netele s’ar închiega în ţipete de — A fost doar de durata clipelor Trupul i-se înţepenise ca un lemn,
spaimă şi de ură. lupta noastră cu marea şi totuşi cât doar ochii, vai ochii aceia îngrozi­
— Furtuna e sosită. Valurile de lungă ni s’a părut vremea. Viaţa tori au rămas deschişi. Cerca să ne
cresc şi urlă ca nişte fiare flămân­ în luptă că moartea are puterile înspăimânte cu râtatea privirii, dacă
zite. Luntrea s’apleacă de-o parte veşniciei. Se svârcoleşte în amin­ îi lipeeu puterile braţelor. Ne-am
şi ia apă. Câte-va clipe şi suntem tirea trecutului, răscoleşte tot noia­ aplecat asupra ei ca nişte corbi flă­
pierduţi. nul vremilor, restrângând într’o fă­ mânzi. Unul o lovi peste ochi ca
— Pe ţărm se găsesc nişte pes­ râmă universul gândului. Se îm­ să-i închidă. Lăcrimau şi cercau să
cari. dar ’pleacă căci simt mânia bracă în propria-i amintire ca într’o ne înmoae inima. Am aruncat-o în
mării. Dacă le-am cere ajutor, şi cămaşă de oţel şi se sugrumă de valuri. Luntrea sălta veselă. Scă­