Page 4 - 1926-39-40
P. 4
Pag 384 ---------------------------------- C O S I N Z Ë A N A -------- ■ ■■ ■--------------------- 3-X. 1926
Nu mai avui vreme să întreb, aşa mai grabnic vei părăsi patul. să rămână la spital doi trei ani.
însoţitorul meu deschise uşa dela Bolnavul nu răspunse, nu ne privi. Dar de unde bani? îmbătrânim şi
tindă, apoi, fără a mai ciocăni, pe Văzui pe vatră o ulcică cu lapte şi rămânem pe drumuri. Apoi nu din
cea deia odăi, dinnapoi. Năvăli un un codru de pâne. spitale a venit, arză le focu’ să ie
miros greu, ca de mort. In odae — Unde să mă duc? Z se elîn- arză?*
era mai întunm ca afară. tr’un târziu. Parcă eu nu simţesc că — Trebuia încercat tot, să-i mân
— Bună se&. , Dumitre, zise ru acum e prea târziu ? tuiţi sănătatea“ zic eu.
denia mea îndreplâadu se către un In curte ne întâlnirăm cu părinţii. — Ce să mai cheltui domnule
perete. Iată a mai dat pe la noi Veniau dela fân. Vasilică dacă moare? Să fi ştiut că
bădiţa Vasilie şi a venit şi dumnea — Păcat de ficior lele Doch'ţ?, trăeşte ! Dar din boala asta nu mai
lui să vadă ce mai faci. zic eu. scapă nime. Ia pragul bătrâneţelor
Din întunerec se auzi un horăit — Parcă noi nu ştim că e păcat? să rămâi la uşile oamenilor. Şi
din piept, din gât. răspunse ea cu cţărâre, ca şi când dacă i-ai ajuta! Dar dacă şi aşa
Mă apropiai. De subt ţolul vechiu, s’ar fi săturat să tot răspundă altfel. moare. Ce să-i mai faci?
ros, murdar, răsărea o căpăţină de — Era un luger de voinic I Pă Vorbele din urmă femeea le spuse
mort, şi două braţe subţiri ca de cat că 1- aţi lăsat a$a. c’un fel de furie. Era urâtă de văzut.
copil. — Dar’ noi l-am lăsat? Noi i-am Plecarăm. Nu vorbirăm nimic
Nu aveam pe cine să recunosc. pus boala în oase? Din război a până acasă. Când întrarăm în curte
Dar am rămas tâmpit de mizeria şi venit aşa. A mai lucrat el un an- rudenia mea îmi zise.
suferinţa în care zăcea bolnavul. doi, târâş-grăpiş, dar tot mârâit a — Ei, bădiţă Vasilie, uită-te dum
— Numai singur, Dumitre? zise fost de când a venit A fost puşcat neata mereu in cer şi pe câmpii şi
iar însoţitorul meu. şi prin picior. Noi suntem devină? spune-ne că avem raiul la sate, că
Scheletul clăti «firmativ din cap. — Dacă-1 trimiteaţi la spital când oamenii sunt mai buni şi mai
— Dumnealor sunt la lucru. v’am spus eu, când răul era numai blânzii. Pretutindenea sunt buni şi
Alt semn la fel. la început, azi aveaţi noră la casă!“ răi. Şi, nu numai între oameni!
:
— Da de băd ţa Vasilie îţi mai z se însoţitoral meu. Uită-te odată dumneata prin iarba
aduci tu aminte, Dumitra Pe-o clipă Bărbatul tăcea cu capul în piept. înflorită a câmpului, pe care o tot
în privirile lui trezi o lumină bună. — Spital 1 Parcă noi avem bani lauzi, şi vezi cum se sugrumă chiar
Zise cu greu răguşit şi horcăind de spital ! Zicea şi popa că trebue gângăniile pământului!“
din piept.
— Da.
— După cum ştiu tu ai făcut
patru aci de războiu, Dumitre, zi
sei. Am auzit că ai fost şi rănit. Fiorul morţii
El înclină din cap, cu luminele
stânse din nou. de Ion Munteanu (Mio)
— Rana s’a vindecat zise înso
ţitorul meu. I-a trecut printr’un pi
cior. Da’ din bătae a mai adus el — Vrei să îţi povestesc cum am — Luntrea în care scăpasem era
şi o altă slăbiciune. Bun e Dum murit...? abia de o şchioapă de-asupra apei.
nezeu şi tot va birui-o până la ur Cuvintele îi sunt evasive dar în O singură mişcare, o legănare do-
mă. Oare câţi ani sunt decând zaci, ţelese. Spaima i-a întipărit în minte moală chiar, şi ne înghiţea marea.
Dumitre ? tot macabrul întâmplări*, până când — Nu scoteam nici unul vre-un
Scheletul, în loc de răspuns, ri l-a stăpânit nebunia. De multe ori cuvânt. Ne priveam muţi şi îngro
dică în aerul dur degetele dela o se opreşte în mijlocul frazei, rămâne ziţi. Eram împietriţi par’că curentul
mână. fără g!as, s’astrânge par’că sub lo mării ne ducea în spre ţărm. Vre-o
— I-am spus de mult, de când vituri de biciu; faţa i s’acopere cu două ore şi suntem salvaţi. Dar în
a căzut la pat, lelii Dochiţe să-l o sudoare abundentă, face spume la cepu să se încreţească marea, şi un
ducă la spital. Am citit prin gazetă gură, dar numai câte-va clipe, căci nor la apus prevestea furtuna.
şi ştiam că sunt spitale anume unde reia firul povestirii. E amintirea — Luntrea tremura înfiorată.
se vindecă cei bolnavi de piept. Ar fiorului morţii. Nebunia e moartea Poate avea suflet şi simţea răsufla
fi putut să-l ducă. Au avere des sufletului şi corpul simte câte-odată rea morţii. Şi iucrurile simt fiorul
tulă. Pentru cine adună? că poartă în sine un cadavru, atunci morţ i. In cimitire, frunzele arborilor
Bolnavul avu o încreţire de zim- îmbracă şi el paloarea morţii. tremură chiar în soare. Iarba e a-
bet rău în obrajii scofâlciţi, dar „Numai râmaserăm în viaţă decât plecată spre pământ şi ascultă gla
repede îl rupse parcă, şi zise în unsprezace: opt bărbaţi şi trei fe suri de morţi. Crucile vorbesc în
silă: mei. Nu ne cunoşteam nici unul. miez de noapte.
— Vezi că părinţii m-am avut Eram naufragiaţii unui vapor, plecat — Luntrea noastră simţea că e
destul departe. Acum vreau să fiu de abia două zile din port. Inir’un încărcată cu osândiţii morţii. Gemea.
lângă ei. Şi el începu să privească timp aşa de scurt nu se leagă prie Se vaită şi cânta cântece de pro-
întins în podele. însoţitorul meu tinii. Acolo însă sub fiorul morţii hodire. Apa mării abia se încreţea
avu o strâmbătură în faţă, dar se re ne simţeam uniţi. Ne eram cunos şi ea sălta, svâcnea ca o inimă ţi
ţinu şi zise: cuţi par’că de vremuri şi căutam să nută n ghiară de moarte.
— Trebue să te hrăneşti bine, să ne întărim speranţa unei mântuiri, „Opt trebue să moară, căci lun
mănânci m ‘‘t Şi ar fi bine să laşi gândindu-ne la prietinia celor ce se trea nu poate purta mai mult decât
peste zl f r x ¡e deschise. Dacă faci găsesc în acelaş pericol. trei, în timp de furtunăl“
