Page 6 - 1905-06

130 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1905.

CĂPRARUL
Pe revărsarea întinsă, bătută cu spinî, a mă­ mişcă nici unul, par’ c’aîî înlemnit. Dar bine
gurii mari, furnică neastîmpărate caprele roşcate, măi, să ştiţi că acum efl unul nu mă duc, să
albe, cu bărbile ascuţite, mîndre de podoaba crape fierea în voi de năcaz».
coarnelor arcuite. Mai la vale, în preajma pă­ Şi privirile, prietine toate mai înainte, cînd îl
durii de stejar, de un lustru verde întunecat, rugară pe moşu de poveste, acum se încruntă,
metalic supt lumina învingătoare a soarelui ce şi caută să se convingă iar, fără cuvînt. în urmă
se tot ridică —, pasc împrăştiate vitele albe, izbucnesc iarăşi vre-o cîţiva mai în putere.
ca de zăpadă, ademenind dela dreapta şi dela Ei au fost eri, alaltă eri, totă săptămîna, ba
stînga cu limbile aspre firicelele de iarbă proas­ şi azi după caprele lui Moş Tănase, acum nu
pătă. După o secetă de citeva săptămînî se se duc, mai bire îşi aleg vitele şi pornesc
revărsă în urmă o ploaie binefăcătoare, şi de într’altă parte. Căprarul rîde cu ochii vicleni
trei zile, de cînd se arătă iar soarele, cîmpul şi cu musteţile groase, tunse, priveşte cînd la
înverzia ca primăvara. Cirezile de vaci şi de unii, cînd la ceilalţi. Dar caprele.sej răsfiră şi
boi erafl înt’altă parte a păşunii. La capătul pot să dee în oprituri.
pădurii, lîngă părăul adînc, rîpos, supt umbra «Ei băeţi, dacă nu mergeţi, apoi mă duc eu,
unui stejar boltit, stă cu pipa strînsă între şi vă închin aci!»
dinţi un om micuţ, cu faţa acoperită de barba Cei cari îşi spuseră mai înnainte cuvîntul
tunsă scurt, albă, — plină de părăiaşe, cu ochi din urmă, răsturnaţi pe spate, se leagănă, se
mici, vicleni, ascunşi supt sprîncenele stufoase, întorc pe pîntece, convinşi că şi-au făcut dato-
în jur o roată de băeţaşi şi băeţandri, cu obrajii rinţa, — ne mai ascultînd pe moşneag. Şi rind
plini, rumeni, cu ochii umezi negri, stau în pe rînd, aproape toţi ajung în ceata acestora.
genunchi ori pe brîncî, cei mai mulţi cu cape­ Numai doi bălanî-bălani, cu ochii de cicoare
tele goale. Bătrînaşul povesteşte două trei cu­ spălăcită, nu ştiu ce să facă. Sînt dintre cei ce
vinte, se uită (apoi pe rînd în ochii tuturor, nu auziseră povestea caprei şute, şi cari, înce-
scuipă, pintre dinţii laţi, peste capetele lor, apoi pîndu-şl numai de cîte-va zile cariera nouă de
se lasă pe coaste, şi pare că ar vrea să-l prindă a veni cu vitele la păşune, — întorceau tot­
somnul. Bâeţii privesc întrebători unii la alţii, deauna caprele lui Moş Tănase. Mai aşteaptă
şi în sfîrşit cel mai curajos ia cuvîntul. ce mai aşteaptă, apoi îşi iau băţişoarele şi pă­
«Moş Tănase, spune-ne povestea ai cu ca­ lăriile şi pornesc încet, apoi depărtaţi, picioa­
pra şută. Sint aici vre-o cinci cari n’au auzit-o rele încep să le scapere în fugă aprigă. Cei
nici odată». rămaşi încetul cu încetul, ca şi cînd ar luneca
Tac cu toţii, şi inimile bat tare în pieptul pe nesimţite, se apropie iar roată în jurul bă-
desvălit. Dar moşul doarme dus. într’un tîrziti trinaşului, şi-şi aţintesc ochii la pipa roşie de
începe să buciume răguşit pe nasul zdravăn. cărămidă, ce răsuflă mereu, prin coperişul de
Căldura creştea, în pînze de păianjen străluci­ tinichea înegrită, aţe supţirî de fum. Cel mai
toare, dese, sălta peste cîmpul verde. Vitele mare lunecă tot mai aproape de căprar.
pasc însă liniştite, dar caprele se împrăştie, «O gură, moşule, dă-mi şi mie o gură de
unele trec măgura. fum.»
«Moş Tănase, de ne-o spui, apoi uită mer­ Moşul se face că nu-1 aude, trage adînc din
gem trei inşi şi-ţi aducem caprele cît ai nu­ ţevea ce fierbe, şi zice. rătăcindu-şi ochii cătră
măra pînă la zece!» măgură : «Vezi aceia-s oameni apoi odată. Uită,
Căprarul se trezeşte greu, se face că priveşte că-s mai aici cu caprele I Voi nici unul nu
în pămînt, dar pintre gene vede ager, şi ştie vă puteţi pune cu ei 1»
cum stau caprele. Scocioreşte din cureaua lată Cel ce ceruse un fum, aşteaptă să prindă
un lemnuş smolit şi-l freacă de cioarecul în­ privirea bătrinului, dar moş Tănase rîde şiret
gălbenit, plin de dungi de cătran. Pipa işi cu ochii mici, galbini, şi nu se dă. Dela o
deschide ochiul de jar luminos, înviora^, şi vreme caută într’una spre rîpile părăului. Tînă-
moşul, scuipînd departe pintre dinţi, zice gîn- rul pătimaş lunecă iar şi i se pune înnainte.
ditor: «Apoi bine, m’i şoldanilor, acum tot Ajuns însă aproape de rîpă, după cîteva svîr-
voifl spune-o dar mai mult nu, asta-i pentru colirî ce mai făcu, porneşte tăvăliş cătră fundul
cea din urmă. Dar întîî să-mi aduceţi caprele». părăului în rîsetele căprarului, ce-şi luase pipa
Băeţii iar se privesc, îşi vorbesc fără să din gură, şi în chiotele de bucurie ale soţilor,
grăiască, fără nici o izbîndă. cari n’au fost aşa de cutezători ca el. După
«Măi, să fiţi voi hoţi», zice cel mai mare multe opintiri pe brînci, viteazul ese iar dea­
din ceată «adecă tot eir să mă duc? Nu se supra şi se restoarnă pe coaste, de o parte,