Page 8 - 1905-06

132 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1905
stau să se închidă, şi sclipesc ca la mîţe. le iee de neveste. Ş’apoi vedeţi voi bine cît îs
Roata de ascultători îl privesc cu o spaimă de bătrîn eu acum, şi atunci am fost şi mai
aproape vădită. Totuşi cel-ce slobozise fumul bătrîn, că eu pe zi ce merge tot întineresc.»
pe nări se ciudeşte iar. După un răstimp de tăcere, cel mai în vrîstă
«Aşadar, moşule, cum nu poţi durmi, D-ta iar întreabă:
te vei fi dus vr’odată să păşeşti pe vremea «Şi unde e palatul acela de glaje, cu porţi
aceea la palatul cel de glaje şi atunci vei fi de argint?
văzut pe celea două fete de ’mpărat ? — Ştii unde-i Valea Rea? Supt coasta alu­
— Tot Gheorghieş mai pricopsit. Vezi, cine nilor? Bine. Acolo-i. Apoi în fundul văii ace­
are cap, are! Aşa le-am păzit odată şi au venit steia, supt mari arcuri boltite de stejari înalţi,
cu mine pînă ia aici, supt stejarul acesta.» acolo la vecinica umbră, în afunzime, e palatul.
Copiii se adună unul într’altul îngroziţi. Cu Spun că din el pe trepte te poţi coborî pînă
mintea lor de 6—12 ani, văd pe celea două fete, în mijlocul pămîntuluî, unde fierb căzanele cu
şi Ii se pare că aud trozniturile copacilor rupţi zmoală. Acolo se coboară zmeii în toată noaptea
de zmei în drumul lor furtunos. de se feştesc grozav să nu-î cunoască nimeni.
«Erau albe, dragii mei, ca fulgii de nea, Ci eu cred că domniţele acelea nu vor mai
înalte şi uşoare de să le ducă o undă de vînt. sta mult acolo, că le vor scoate aceşti doi
Aşa le-am văzut eu acuma-s trei ani împliniţi. fîrtaţi, ce mi-afl întors caprele».
— Şi de ce nu le-ai scăpat moş Tănase ? Moş Tănase scoate acum băgăul din pipa
— Vezi că ursita lor zice aşa: că cine le va stinsă, îl pune la măsea şi se întinde ciobă­
scăpa din ghiarăle zmeilor acela va trebui să neşte la umbră. Nu peste mult horcăitul îi
răsună în pădure. Băeţiî ui­
miţi, rămin mult timp nemiş­
caţi, într’un tîrziu se pun apoi
şi ei să-şi iee amiaza de prin
traiste, fără mare dor de gu­
stare, afară de cei mai mici.
După amiaza îngrijesc şi ca­
prele lui moş Tănase, căci acesta
tot într’un sforăit o duce pînă
se apropie soarele de sfinţit.
Cine ar fi cutezat să-l trezea­
scă pe cel care nu putea să
doarmă, ci vorbia cu oamenii
duşi de pe lumea aceasta ?
Acasă, băeţii cari au fost cu
vitele, spun că mai mult nu se
duc pe de-asupra pădurii, că
acolo e cuibul zmeilor, şi sînt
două fete de ’mpărat într’un
palat de glaje, frumoase-fru-
moase, albe ca zăpada, şi
uşoare de să le ducă vîntul.
Dar numai într’un ceas de noa­
pte pot eşi. Zmeii însă umblă
prin pădure, zmoliţî şi groa­
znici la vedere.
«Cine v’a mai băgat şi pro­
stii de acestea în cap, măi
Ionică ? — întreabă muma în­
grijorată.
— Ne-a spus-o Moş Tănase,
căprarul, măicuţo 1 El le-a şi
văzut. Dar dacă le-ar fi scăpat,
cică ar fi trebuit să le ea şi
de neveste, şi el e acum bă-
trin.
— Omul acela numai de
Din expoziţie: caer uriaş.