Page 10 - 1905-06

134 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1905

DĂSCĂLIŢA.

II. amintea de numele lui!) se apropie. EI zise
întunecat:
— Cu domnu ăsta mi-ai face plăcere, dacă
în camera de alături ceasornicul bătu, cu
un zurăit răguşit, unsprezece. Ea tresări, suflă nu ai patina.
luminarea şi se întinse în aşternut. Un cald Ea se uită mirată la el.
fior de slăbiciune îi scutură nervii. închide ochii; — Pentru ce ?
i se pare pe cîteva clipe, că întreaga ei fiinţă — Numai aşa.
se disoalvă într’o linişte dulce şi inconştientă, — Bine, dar nu înţeleg ...
apoi se pomeneşte de odată, tresărind. Şi el îşi muşcă puţin buzele, pe urmă adaose :
— Pentru că nu vreaQ!
Deschide ochii, cercînd să străbată în pen­ — Şi n’ar fi permis să ştiu şi eu motivul ?
umbră. Cercuri roşii-verzi îi saltă dinaintea — Nu vreau şi s’a isprăvit! adaogă el în vreme
ochilor, tot mai şterse şi mai nelămurite, pînă ce ea privi cu un zimbet graţios braţul tînăru-
dispar cu totul înspre lumina dulce de lună, lui, care îşi descoperi capul în faţa ei.
ce străbate prin fereasta deschisă.
Cum lunecau pe luciul văii, îşi aruncaţi me­
Nu-şî putea da seamă, dacă aţipise numai, reu privirile la cel rămas în urmă. El sta mîn-
ori dacă durmise într’adevăr. Şi era, ca şi c nd dru şi palid, ca un zăă încruntat. Şi-a fumat
ar fi speriat-o cineva pe neaşteptate, în vreme ţigara în linişte, deşi ii tremurau degetele, cînd
ce ea asculta o muzică domoală, a cărei acor­ şi-a aprins-o, şi-a muşcat buzele, şi tocmai pe
duri îi mai vibraţi încă în auz. cînd ea se întorcea, el s’a înclinat rece şi iro­
— Dormi, Nuţo ? nic înaintea ei:
Servitoarea se întoarse pe ceealaltă dungă,
bolborosind prin somn, urmîndu-şî, după o — Sărut mînile, d-şoară 1 . . .
clipă, respirarea obicinuită. S’a uitat împrejur, şi, cum nu era nimeni
îi vinea să o trezească şi îi era milă ; simţia aproape, i-a strigat:
trebuinţa de a povesti cu cineva, de a se des­ — Aurel, nu fi copil, vino, că am să- ţi
tăinui. spun ceva.
Ceeace spusese mai nainte, erau minciuni. El nu s’a mai întors înapoi, ci a mers hotărît
Ar fi voit să spună acum odată adevărul, să şi nenăsător prin zăpada care scîrţăia tot
se convingă că ea nu a fost v'novată; s’audă a mînie, aruneîndu-şi cu un gest cumpănit
vorba asta din gura alteia. Ca o slabă scăpă­ mucul de ţigară. Vezi, pentru un fleac s’a ales
rare de fulger la marginea zării, îi resări în nimic din dragostea lor atît de aprinsă!
minte icoana lui într’un colt uitat al creerului. în curînd el s’a întors la universitate, fără
între ei se isprăvise acum totul — ce mai avea să-şi ia măcar rămas bun. Tatăl său o între­
să-şi bată capul cu lucruri zădarnice ? base în treacăt :
A fost un vis, o copilărie. — Ce-î cu Aurel ăsta? Nu v’aţi sfădit?
Un început de dragoste, care se isprăvise, Merge la Pesta fără să-şi iee măcar adio.
şi totuşi părea a mai dăinui încă. Ea răspunse încurcată:
Era un ger ne mai pomenit, ea patina pe — Eu nu ştiu ce poate avea, am fost doar
ghiaţa văii din satul lor. Şi nu mai avea as- Duminecă împreună la ghiaţă ...
timpăr, aştepta în tot momentul să-l vadă. De atunci nu l-a mai văzut. El n’a mai
Simţia, par’că, din depărtare apropierea lui, şi venit acasă nici de Paşti şi nici pe vacanţele
cînd i-a zărit silhueia Ia colţul drumului de de vară. Nu şi-a isprăvit studiile, după cum îi
tară, nu s’a surprins, ci a rămas, aşezată pe spunea ei, în clip le cînd visau castele aeriane,
laviţă, ca în aşteptarea unui lucru, care nu mai nici nu i-a scris o ilustrată măcar.
putea întîrzia.
Pi ngea nopţi întregi, muşcînd cu dinţii perna,
A salutat-o mai rece ca de obicei, trecînd
în revistă, cu o privire fugitivă, pe cei de pe ca să nu bănuească ceva tată-so v Mai avea
o singură nădejde 1 onomastica ei. îşi amintea
ghiaţă.
de arul trecut, cum el i-a spus atunci cu atîta
— Bună seara, a zis el cu glas tare, pe siguranţă, că Ia anul vor serba ziua aceea —
urmă s’a apropiat şi i-a zis încet: Servus Leri împreună In urma urmei, pentru o glumă co­
dragă, am întîrziat ceva, mă vei ierta ... pilărească — căci glumă a fost — nu se vor
Şi cum îşi sucea tocmai o ţigaretă, observă despărţi ei numai aşa. în ziua aceea, a fost
cum un tînâr universitar de ungur (abia îşi foarte veselă, inima îi spunea, că el, ori cît de