Page 7 - 1905-06

Nrul 6, 1905 LUCEAFĂRUL 131

grozav de mînios. Moş Tănase îşî poartă zim- atunci porţile, ca prin minune, se deschid, şi
bind mustăţele tunse pe la cei din jur, apoi dacă ar fi un om cu inimă mare de viteaz,
zice cu glas adine: «Mă Gheorghieş, vrei un să fie acolo aproape, pe vremea asta ar putea
fum ?» — Acela, fără să zică ceva, într’o clipă să le scape pe amîndouă, că zmeii atunci de
e înaintea moşului. Bătrînul ia luleaua din col­ somn îs una cu pămîntul. Altă dată însă nu
ţul gurii şi i-o dă. Ochii umezi, negri strălu­ se poate face nimic. Numai o pasere dacă
cesc, cei doi obraji plini se îngroapă, — şi de trece peste minunea aceea de palat şi-l atinge
prin nări fumul albastru izvoreşfe înieptat ca cu aripa, — ori dusă de vînt, vr’o frunză
un şuvoiu. cade pe coperiş, — ţiue de-odată toată glaja
Cei doi bălani mici sosesc şi ei cu caprele, aceea şi porţile de argint gem, iar zmeii vin
ce-şî saltă pe coastă şuviţele lungi de păr. furtună, rupînd lemnele din cale, de ai gîndi
Asudaţi, cu obrajii aprinşi, aşteptau acum dela că aleargă din naintea puştii o ceată de mi­
bătrîn un cuvînt de laudă. streţi.» Copiii ascultă cu ochii duşi şi unii se
«Să ştiţi, măi, că din aceşti doi voinici vor cutremură scurt, fără să vrea.
eşi nişte pui de români, cum nu s’a mai po­ «Dumneata cum le-ai văzut moş Tănase?
menit. Vor fi doi feţi-frumoşî mai altcum decît — Cum! D’apoî voi nu ştiţi cine-s eu, măi
cei din povestea caprei şute. Şi dacă nu vor băeţi. Efl nu-s om ca ceilalţi, ci hm! cum să
scoate ei din pădurea asta, pe care o vedeţi vă spun.»
aci, pe celea două fete de ’mpărat ce le-aQ fu­ îşi bate gura pipei de palmă să iasă scru­
rat zmeii, apoi ştiu că nimeni nu le scoate!» mul, o îndoapă iar din beşica soioasă, şi-i dă
Vacile cu ugerile aproape ţapene, boii mari, foc, mai lăsînd pe cioarec o dungă de cătran.
cu coarnele strălucitoare răsfrinte, încet-încet Ascultătorii privesc toi mai miraţi la el. Unii
se adăpostesc în marginea pădurii la umbră, îi aţintesc ochii, alţii mustăţile, alţii obrajii pă­
între tufişuri. Soarele aprinde tot mai tare văz­ roşi, şi tuturor li se pare caşi cum l-ar vedea
duhul şi căldura joacă în unde de argint, ce se pentru întîia oară pe căprar. Acesta clipeşte
ivesc şi se fac nevăzute la toată clipa. Caprele vioiu din ochi, şi se pare că nici nu le are
însă au trebuit întoarse încă odată tot de cei grija. Apoi începe iar.
doi viitori feţi-frumoşi, şi tîrziu se aşezară şi ele «Ştitî voi, măi băeţi, unde se bat munţii în
în fundul părăului, supt doi stejari reslăţiţî de capete ? Nu ştiţi! Apoi eu acolo m’am născut.
pădurea mumă. Era o colibă mică-mică şi cufundată în pămînt
Căprarul acuma e tare. Povestea cu capra mai dihai cum e a lui Cuţulea Ţiganul din
şută putea să aştepte pe altă dată, dar acum capu satului. Aci trăia maica, Dumnezeu s’o
nici voinicii din roată nu-i mai prea au grija. hodinească. Acum, nu ştiti cum o fi trăit ea,
Cîte doi-trei vorbesc încet, arată părţi de pădure cum nu, dar c’nd m’am trezit eu pe lume,
şi par îngrijoraţi şi plini de mirare. De celea într’o bună dimineaţă, ştii cînd de-a dragul
două fete de ’mpărat furate de zmei nu le să o iaî razna pe cîmpie, m’am pomenit că în
spuse nimic moş Tănase pînă acum. casă mai era şi un purcel, gras colea pepene.
Cel ce a strecurat fumul pe nări, — mai Am crescut noi laolaltă fără să ştim nimic
vechiu pretin al lui, — îl întreabă. de lumea asta mare. Din cînd în cînd se
«Auzi, moşule, d’apoî trăesc şi acum fetele abătea cîte-un drumeţ să ducă apă dintre
acelea de ’mpărat? munţi, dar pe mine nu mă lăsa maica să-i
— Vezi bine că trăesc, măi Gheorghieş. Trăesc văd. într’o zi însă nu ştifl ce-a făcut purcelul
şi vor trăi cît veacul. Şi să le vedeţi, ce chi­ ce nu, că tot umblînd cu ritul cum e data
puri de mueri. Nici prin gînd nu vă trece aşa porcului, i s’a oprit un os în gît şi a crăpat.
ceva, nici prin gînd. Şi tot în clipa aceea îşi dădu şi maica sufletul.
— De ce nu ies şi afară, ori cel puţin prin Acum eQ, cu mintea ce o aveam, mi-am zis
poenî, moşule, să le vedem şi noi ?» aşa: mă Tănase, dragul meu, aici nu poate fi
Unul dela spate îi taie vorba. lucru curat, ia-ţi catrafusele şi te cam mai du,
«Să iasă! d'apoi să vezi că li frică. Măriuţa că-i largă lumea. Şi aşa am tot venit, am tot
noastră nu iasă cît ce dă o geană de ’ntune- venit, pînă ce m’am trezit aici în sat. Dar
rec nici din casă. Zice că sînt stahil! Tata pacoste ca aia pe mine: Nu puteam durmi nici
zice că nu-i nici dracu, şi că «inimă de femee cu un ochiu. Dar nici acum nu pot! Uită, de
şi pace». Cum să iasă, mă, dacă li frică ? pildă, voi gîndiţi că dorm, cînd stati cîte-o
— Adecă, drept vorbind, frate Ionică, la acestea după amiază întreagă aici supt stejar, şi voi
nu li frică. Dar nu pot. Porţile mari de argint îmi grijiţi caprele? Dar nu dorm, dragii mei,
a palatelor, cari îs numai şi numai de glaje, că nu poate moşu durmi: atunci eu povestesc
îs vecinie încuiate în calea tinereţii lor. Numai cu oamenii ce-au trecut pe ceealaltă lume!»
un ceas este, după miezul nopţii, cînd dorm Moş Tănase trage cîte-va fumuri groase
şi frunzele de pe stejarii cei mai înalţi, numai unul după altul şi le trece prin nări. Ochii