Page 13 - 1905-06

Ni ui 6, 1905 LUCEAFĂRUL 137

IROVA.*
într’o zi de repaos sufletesc am asistat şi eu prevederii, — suprimarea odăii comune a sa­
la deprinderile de recitare ale unei cete de băie- lonului familiar, sanctuarul amintirilor din co­
ţandri din vecinătatea noastră. Vre-o 10 la pilărie şi ale tradiţiilor strămoşeşti ?
număr, aşezaţi turceşte, în jurul în^ăţătoriulul Lăcaşul Japonezului se acomodează prezen­
lor, repetau, în cor, mereu aceleaşi cuvinte. tului şi nu păstrează nici cea mai mică urmă
a ceasurilor trecute.
Curioasă de-a şti însemnarea lor, mi s’a răs­
puns că băieţii se deprind în învăţarea „Irovei", Tot ce e poetic în el îşi are temelia în armo­
un fel de alfabet, în care sînt adunate şi gru­ nia nemijlocită cu lumea dinafară. Sara, îndată
pate, în patru şiruri, nu vocalele şi consonan­ ce asfinţeşte soarele, Japonezii închid obloanele,
tele, ci sunetele fundamentale ale limbii japo­ transformă odăile în dormitoare şi, în fundul
neze. Numărul lor e de 48,, şi, în loc de-a fi unei colivii de lemn, acoperită de hîrtie uleită,
clasate ca elemente gramaticale, ele formează aprind nişte luminări, a căror lumină stîmpă-
o scurtă poezie a cărei prim cuvînt „Irova“, îşi rată, clipeşte în întunerecul din jur, ca lumina
împrumută numirea poeziei întregi. dulce a astrelor de pe cer.
Am tradusă-o cu multă băgare de seamă ca Cu primii zori ai ziliî, însă tot ce ţi-ar putea
să nu piarză nimic din însemnarea ei adevărată, aminti dormitorul, dispare în adîncurile tainice ale
şi-o citez la acest loc. dulapurilor. Obloanele se deschid de-alargul şi
mături zboară dintr’un colţ al odăii pînă cela­
«Culoarea şi mirosul se pierd... lalt, fără răgaz şi cu temeinicie. Aerul de di­
mineaţă pătrunde în fiecare ungher şi razele
în lumea aceasta, ce poate fi statornic?
soarelui, în făşiî largi alunecă asupra rogojine-
Ziua de faţă a dispărut în abisul adînc al neantului; lor, precum alunecă afară pe ogoarele întinse.
Era icoana trecătoare a unui vis: trece fără să Mai tîrziu, după ameazî, cînd căldura începe
turbure valurile.» să crească, uşile şi fereştile se închid de nou
în mod ermetic, şi prin corturi şi paravane lo­
Şi-acum trec la momentul care m’a interesat cuitorii se baricadează ca într’o cavernă scundă,
şi pot zice m’a surprins deosebit în această obscură ; în acest azil pacnic petrec apoi cîteva
poezie, recitată zilnic, pe hotarăle extreme ale ore liniştite de de dolce-far-niente.
emisferei noastre, de nenumărate milioane de Acest mod de a înţelege existenţa, de-a n’o
fiinţe omeneşti, negreşit făpturi tot atît de ne­ interpreta decît din punctul de vedere al apa­
muritoare ca şi noi. renţelor simţitoare, de-a nu vedea în ea nimic
Cu adevărat acest abecedar îmi lămureşte alta decît o serie de ceasuri, de zile şi ani'legate
mult mai desăvîrşit fondul caracterului popo­
rului japonez, decît un vraf întreg de vo­
lume mari.
De veacuri lungi, generaţiile cari se stîng
repetă generaţiilor în formare acelaşi rost de
vorbe : «Nu-i nimic statornic în lumea asta ;
prezentul trece ca un vis şi trecerea lui nu
turbură valurile vieţii». Că această filozofie nu
poate să satisfacă pe deplin sufletul cu multele
sale doruri tainice, e uşor de înţeles dacă ne
dăm seamă de întinderea ce-au luat-o în ţara
asta manifestările sentimentului religios; cu
toate aceste, e mai pe sus de îndoială că agită
fără contenire, ca o forţă latentă a cărei influ­
enţă se poate zări în nenumărate amănunte
ale vieţii.
Oare nu acestei filozofii este a i se atribui
suprimarea comfortului casnic, — rezultat al L ____________________________
I. F. Negrufiu.
* Scrisoare din Tochio.