Page 6 - 1906-04

78 LUCEAFĂRUL Nrul 4, 1906.
„Lasă-1 dracului pe Neamţul acela! — grăi fiindcă aşeza în lăzi marfa pentru ziua de mîne,
Trică îndîrjit. — Tu o ştii pe mama! Să nu-1 şi nu putea să-l apuce singur, iar cînd l-a apu­
văd pe aici, că dau de păcat.“ cat singur, n’a mal putut să-î zică nimic.
„Nu fii nebun! — zise ea. — Ce am eu cu Pe înserate, ca ’n altedăţî, a sosit şi Mara,
el ? — Lasă-1 să se plimbe; fă-te că nu-1 vezi, foarte voioasă, foarte ţanţoşă, cu nasul, cum se
O să vie odată, de douăorî, şi n’o să mal vie, zice, pe sus. Se vedea cît de colo, că i s’ati
dacă va vedea, că nu-1 bagă nimeni în samă.“ întîmplat lucruri, cu care poate să se făliască.
Aşa trebuia să fie şi aşa era şi în gîndul ei. Nu-I vorbă, de fete se cam feria, dar Seca
Cu o singură vorbă, Trică îl luminase mintea Lena putea, trebuia chiar să ştie, că e în tîrg
şi-î întărise inima: putea să doarmă liniştită, cu Protopopul şi că nu mai e mult la mijloc,
cînd atît de bine ştia, că fratele eî şi mama el ca să s’ajungă cu vorba. Popa, ce-î drept, nu
priveghiază şi n’o lasă să iasă din căile cele vrea odată cu capul, dar mal pune ea o mie,
bune. două, şi se dă şi popa învins, cînd toţi ceia-
Ziua următoare era cu toate aceste neliniştită. lalţî sînt învoiţi. Chiar erl fusese pe la dînsa
Tot ar fi voit să ştie, dacă el trece ori nu, şi Părintele Isai, preotul dela Şoimuş, care e prie­
o adîncă întristare o cuprindea, cînd se ivia în ten din tinereţe al Protopopului.
mintea el gîndul, că ar putea să plece mal de­ O! tare îl era Mare! dragă fata el!
parte fără ca să treacă pe aici. Era îndărătnic, Fata eî, săraca!
— un adevărat măcelar, care e în stare să taie Vineri dimineaţa Mara, Claie! şi Trică cu alte
în carnea sa şi să se laude, că nu-1 doare. — două calfe au eşit la tîrg. Puţin în urmă au eşit
Cum s’ar fi putut să nu-1 bage ’n samă, cînd şi Seca Lena cu Anca şi cu doi dintre ucenici,
atît de mare era mulţumirea de a-1 vedea tre- ca să cumpere varză şi verdeţuri pentru iarnă.
cînd prin faţa casei ?! Da, să vie, să treacă, Persida rămase singură, nepăzită, neajutată
dar fără ca Anca, fără ca Trică să-l zăriască de nimeni, părăsită ca vai de ea, şi se plimba
şi fără ca el să vază, că ea îl vede. prin casă şi-şi făcea de lucru şi se zbuciuma,
A şi trecut. şi inima îl bătea din ce în ce mal tare, sîngele
Dimineaţa, pe la r ouă ceasuri, a venit şi s’a îl zvîcnia din ce în ce mal des prin vine.
dus mergînd liniştit, cu ţigara ’n gură, cu pă­ Erau opt ceasuri, — opt şi un pătrar, —
lăria turtită în cap, uitîndu-se drept înainte, opt şi jumătate, — opt şi trei pătrărî...
caşi cînd n’ar fi ştiut, că trece pe lîngă casa, „Doamne! — zise ea ridicînd amîndouă mî-
în care se afla ea. nile, — dar oameni sîntem cu toţii. — Aceleaşi
Iar peste vre-un ceas, s’a întors tot aşa. ne sînt durerile: cum să n’avem milă unii de
Apoi nu s’a mal ivit decît abia pe la trei alţii! ?“
după prînz şi s’a întors pe înserate. Ea îşi luă cîrpa cea mare şi-o aruncă în cap,
Aşa azi, aşa mîne şi poimîne ca ieri, într’o apoi liniştită şi cu pas neşovăitor ieşi din casă,
zi ca în alta: Persida ştia cînd şi din cotro din curte şi apucă la stingă, de unde ştia, că
vine şi cînd şi şi din cotro se întoarce, ştia, are el să vie, ca să-I iasă în cale.
că el sărac sufletul lui, numai la ea se gîndeşte, Sosind la colţ, ea îl zări în depărtare, venind
numai de dragul el trăeşte şi rabdă zi şi dinspre stînga, pe uliţa Morarilor, care taie pe
noapte, ca să poată trece în patru rîndurl pe zi cea din care dînsa venise şi trece la dreapta,
prin faţa casei, în care se află ea. înainte spre Murăş.
Pînă cînd aşa?! Cum, Doamne, să n’ajungă Zărind-o, el se înveseli şi-şi iuţi pasul, iară
din om neom!? Cum să nu se prăpădiască!? dînsa o luă în pas lin spre Murăş, ca să-l
Joi era Joi, şi Vineri în zori de zi Mara avea, scoată în răchitişul dela capul uliţiî, de unde
ca de obiceiu, să sosiască la tîrg. se auzia tocănirea morilor.
„Trică dragă, ieşi, te rog, şi spune-î ca să Paşii lui răsunau tot mal cu apropiere în
nu mal vie pe aici, mal ales mîne să nu treacă!“ dosul el, căci tot mal încet mergea dînsa şi tot
Aşa ar fi voit Persida să-î zică fratelui său mal zburiş venia el.
Joi după prînz, dar băiatul avea de lucru, La marginea răchitişulul el o ajunse, o luă