Page 9 - 1906-04

Nrul 4, 1906. LUCEAFĂRUL 81

ÎI plăcea de altcum bătrînuluî păharul. Cum nu
mai avea pe nimeni — că nevastă-sa de mult
dormia în progadia satului — feciorul ăsta îi
era stîlpul bătrîneţelor — singurul fecior! Vedea
el bine, că soarele se plecase de mult spre
asfinţit!... Un an-doî, cit i-o mai rîndui Dum­
nezeu, de-aci încolo — pace bună, sapa şi
lopata!
Seara, cînd se adunau la crişmă oamenii oste­
niţi de munca zilei, nimeria şi el, cu pălăria
dată pe ceafă, cu zimbetul lui de bătrin fericit,
care are un fecior departe la învăţătură.
Şi, nu ştiu cum, era fermecată beutura jida­
nului, ori slăbise el din puteri, la cupa a doua,
mîna începea să-i tremure, cînd ducea păhăre­
lul la gură. Şi vinul se vărsa, în stropi strălu­
citori, pe măsuţa murdară.
„Măi cumetre, mă, tu eşti birău (că numai
cu birăul închina el sara) dar tot n’aî aşa fe­
cior, ca al meu ... Vezi, mi se cam învîrte
limba în gură, eu mă duc p’aicî ’n colo azi
mîne, dar fecioru-mefi va fi domn mare... îşi
va aduce aminte de tată-so şi-mi va pune la
cap o cruce de aceea de marmură cu slove de
aur, că de aia l-am crescut eu la şcoli" ...
I se ’nmuia vorba în gît, şi ochii i se ume-
ziau, de trebuia să şi-î şteargă cu inîneca
cămeşii.
„Că azi-mîne nu mai am nimic... dar ştiu,
mă, că mi-am crescut fecioru ... fecioru meu,
mă..
Birăul închina tăcut.
„Să-ţi trăiască, Gheorghe, să-I vedem domn,
c’apoî noi ne putem duce: noi sîntem proşti...
— Proşti, mă, dar... totuş am făcut şi noi
ce ne-au iertat puterile."
Şi cei doi bătrînî se strîngeafl de muri, se
luau de după cap, zimbindu-şî, ameţiţi de
beutură...
De-o vreme încoace Gheorghe nimeria tot
mai des la crişmă, închina tot mai des din
păhar, fără să mai aducă vorba de fecior.
„D’apoi cînd gată odată fecioru, măi Gheor­
ghe, îl întrebă într’o sară birăul.
— Mai ştiii eu, dracu s’o ia domnia asta,
că multă cheltuială cere, îngînă el, pe gîndurî.
— Ce cheltuială, noi să fim sănătoşi, că
acum îi gata..."
increstâturl pe furci de tors din comuna Tilişca. (Colecţia dlui
Comşa din Sibiiu.).