Page 11 - 1906-04

Nrul 4, 1903. LUCEAFĂRUL 83
Ştia el bine, că mine o să urmeze tot aceeaş — Vine, numai decît!“
cărare, care te duce înainte, fără să ’ntrebî Cum era tirziu, nu mai trezi servitoarea, ci
unde o să ajungi. Mergi zăpăcit, beat, nu-ţî cobori singur, la birt. Chelnării îşi luau pal­
mai pasă de nimeni şi de nimic, un fulg uşor toanele să plece, scaunele erau puse pe mesele
purtat de vînt, o umbră de om lipsită de voinţă. de marmură, şi o bătrînă stropia cu apă pode­
„Cînd oi zice eu odată: voiesc ? se întrebă lele murdare, să le măture.
el. O să vedem mîne, azi sînt prea de to „Zece sticle de bere!“
obosit... Ferencz, încă o sticlă cea mai de Cînd se întoarse în odaia lui, desmeticit
pe urmă ...“
puţin de răcoarea dimineţii, rămase încremenit
Tovarăşii veniau zgomotoşi din toate unghe­
pe prag. Prin geam revărsarea rumenă a zori­
rele In curînd sticlele goale fură date la o
lor se amesteca oarecum straniu cu lumina
parte şi masa se umplu din nou.
gălbue a lămpii şi cu vălul gros de fum de ţigară.
Gheorghe bea şi el din greu, urmîndu-şi
Camerazii lui în învălmăşala aceasta aveau o în­
gîndurile în tăcere. făţişare cu totul neobicnuită. Erau galbinî, cu
„Ştiu eu ce e ... m’am ticăloşit... nu mai
ochii scofîlciţi, cu mişcări automate. Ii trecu
am putere să mă ridic singur... trebue să dea
un fior prin trup, zguduindu-1. Abia se aşeză
peste mine ceva... o zguduitură, care să mă la masă, se simţi iar bine ... O sfîrşală cople­
scoată din toropeala asta, o nenorocire, poate.
şitoare îi trecu prin trup, cînd îşi întinse pi­
1
Trebue să vină! Altfel sînt pierdut* !
cioarele sub masă; ce bine avea să-î cadă
Dela o vreme se mai învioră. Avea să vină somnul ! Deocamdată bani avea, norocul
ceva, negreşit avea să vină, să-l scoată din
îl ajuta într’una... Ce-î mai păsa lui „de­
noroiu, să-l împingă la lumină, ca pe un copil
ocamdată ?“ In sfîrşit ce avea el să-şi sfarme
mic, care nu ştie să umble. capul cu viitorul... are să vină şi vremea
Unul dintre ei se ridică:
aceea, negreşit... vreme de cumpăneală, de po­
„Băieţi, facem un două-zeci-şi-unu ?
tolire ... are să vină vremea de muncă, n’o să
— Facem, cum nu, dar nu aici!“
stea doar aici cît e veacul, dar de-o-cam-dată,
Căzură de acord să joace la Gheorghe acasă. de-o-cam-dată...
Era şi mai aproape şi puteau duce şi bere
dela birtul din curte. „Beţi, feciori, ca dintr’al vostru!" rîse el, ridi-
cînd paharul.
Trecuse de miezul nopţii, cînd se aşezară la
cărţi, cu hotărîrea de a juca pînă cel mult la trei. In clipa aceea rămase ca trăznit, cu paharul
începură cu puţin, ca din petrecere, pînă se la buze.
pomeniră fără veste luaţi de vîrtejul patimii. Se ridică ca o maşină de pe scaun, ducîn-
Oamenii respirau mai scurt, gustau cărţile; du-şî mîna la frunte.
s’auziau izbituri de pumni în masa grămădită Visa el, ori era aievea ?
cu monete de argint. Bătrînu-său intrase pe uşă cu desagii în
Gheorghe se trînti pe un pat, dormitînd. Auzia spate, rămînînd încremenit în prag. După clipa
ca prin vis: „un zlot... banca... trage-ţi, dintîî de încremenire, ochii bătrînului se aprin­
m’am dus...“ şi iarăşi o izbitură în masă, seră ca de scăpărarea unui fulger.
de zuruiau monetele de argint. „De ăştia-mi erai, Gheorghe ?“
Intr’un tîrziu, se puse şi el la joc, încălzin- Nici să fi trăznit între ei, n’ar fi sărit mai
du-se încetul cu încetul, li umbla cartea, minune grabnic partneriî, care în cătrău.
mare. Numai Gheorghe rămase înlemnit în fruntea
Grămăduţa de coroane i se mări văzînd cu mesii, încercînd zădarnic să scoată o vorbă,
ochii şi cînd puse el banca, se pomeni că gernînd cu un suspin apăsat:
„retirează** cu o sumedenie de bani. li aşeză „Tată!
în teancuri numărîndu-i: patruzeci-şi-trei de zloţi. — Ticălosule, mă !“... şi bătrînul ridică mîna
„Nişte beri să mai vină, măi Ghiţă, că ne-ai să izbiască — căzînd în aceeaş clipă peste
dus banii... masă.