Page 7 - 1908-01-02
P. 7

14                          LUCEAFĂRUL                Nral 1-2, 1908.
            încă  de  dimineaţă  cu  chipul  senin  şi  guralivă,   Şi  astfel  în  căsuţa  bătrână,  pe  scăunaşu!  din
          cum  rar  se  întâmplă  sa  fie,  a  vorbit  cu  dulce   faţa  oglinzii,  Dochiţa,  cu  obraz  rumen  şi  cu
          tuturor,  până  şi  lui  badea  Radu,  şi  de  bun  în­  privirea  furată  de  cineştie  ce  visuri,  steteâ  aşâ
          ţeles  cu  Yoicu  şi  cuscra  de  peste  vale,  au  ho-   cuminte,  lăsându-se  în  voia  «măicuţei»,  care  în
          tărît  ca  schimbul  inelelor  să-l  facă  mai  pe  sară,   ziua  aceea  având  singură  toată  grija  gătelei,
          iar  până  atunci  să  se  ducă  cu  »băeţii«  la  nunta   începuse mai întâi cu împletitul cosiţei...
          din sat...                          Părul  bogat  şi  negru  ca  noaptea,  desprins
            Ştia  bine  că  vorbele  toate,  cari  ajunsese   din  inelul  de  lânişoară  roşie,  se  resfiră  o  clipă
          până  la  urechile  ei,  nu  făcuse  numai  ocolul   căzând  ca  o  undă  de  întuneric  de  jur  împre­
          satului, ci trecuse şi peste dealuri în vecini;  jurai trupului tânăr. Prins apoi între degetele

























                                     Luchian : Păstor cu oi.
          şi  de  aceea  ţinea  să  arete  guriler  rele  şi  inimilor   mamei  şi  despărţit  ca  prin  farmec  în  şuviţe
          pizmaşe  cum  casa  ei  eră  casă  şi  că  pe  Dochiţa,   strălucitoare  ca  mătasa,  se  încheagă  în  două
          fata  ei  cea  frumoasă,  o  mărită  cu  cinste  ca  şi   gâţe  împletite  în  şase,  cum  numai  Sultana  Ra­
          pe celelalte toate____            dului  ştiâ  să  împletească;  iar  când  cununile
            Dar  pentrucă  fata  Radului  nu  putea  să  plece   de  păr  au  fost  gata,  cu  sfârcurile  prinse  în
          la  o  nuntă,  ca  la  orice  horă  de  rând,  şi  mai   roşul  firului  de  mătase,  păstrată  anume  la  icoane,
          ales  atunci  în  ceasul  logodnei,  Dochiţa  trebuia   mâinele  cele  cu  grijă  le-a  potrivit  deasupra
          gătită,  cum  altă  fată  să  nu  fi  fost  vreodată.  Şi   frunţii  şi  le-a  împodobit  aşâ  de  frumos  cu  cele
          pentru  aşâ  lucru  de  podoabă  îi  venise  de  sprijin   câteva  flori  de  dumitriţe  albe,  încât  toate  suro­
          leichii  Sultanei  fetele  şi  nurorile  toate...,  dar   rile  cari  până  atunci  privise  tăcute,  se  plecară
          ea  n’a  îngăduit  nimănui  vre-o  mână  ori  vorbă   şi  o  sărutară  pe  frunte  hiritizându-o  să  tră­
          de ajutor....                     iască__
            Ştia  că  făureşte  cea  de  pe  urmă  găteală  de   Sultana n’a zis nimic_____ S’a depărtat numai
          fata  mare  şi  de  aceea  ţinea  să  vadă  de-o  ajută   o  clipă,  şi-a  privit  odorul  cu  ochi  galeşi,  umeziţi
          ori  nu  dragostea  să-şi  împodobească  odorul  aşâ   de  lacrimi  iar  în  urmă  apropiindu-se  i-a  sărutat
          cum  îl  văzuse  deatâteaori  în  visul  ei  de  mamă   fruntea şi ochii, dar mai ales ochii cei vinovaţi.
          duioasă.                           Dcla cosiţă au trecut apoi la îmbrăcatul straelor.
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12