Page 4 - 1908-14

332 LUCEAFĂRUL Nrtil 14. 1908.

O revăzui la Petersburg, când eram de Tata eră furios; spusese de atâtea-ori:
douăzeci de ani. Zăcusem de friguri tyfoide „Fiica mea n’are să ia un muzicant vulgar.
şi eram încă aşa de slabă de abia mă ţineam Nici un conte sau un prinţ nu sunt destul
pe picioare. Primisem ştirea tristă despre de buni pentru ea“. Mă alungă de acasă fără
moartea tatălui meu. Eram ca înmărmurită vestminte, fără rufe. Mama maşteră îmi trase
şi mi se părea că bucuria vieţii am pierdut-o din deget un inel ce aveam dela mama mea
pentru totdeauna. şi-l dete fetii ei. Aşa am fost desmoştenită.
Atunci sosiră la Petersburg Clara Schumann Plecai deci cu soţul meu. Şi am trăit ca ’n
cu fiica sa Maria. raiu timp de zece ani, ca ’n raiul Copiii veniră
Marea ducesă Elena, amica şi protectoarea repede. La ’nceput nu am luat seama că cel
artiştilor, îi oferi locuinţă în palatul său, şi mai mare nu eră ca ceilalţi copii. Ce sufe­
vecinătatea ei îmi fu o-mare mângâiere. îmi rinţă pe noi când am văzut că nu va fi nici­
trimetea vorbă când avea de studiat; mă odată în stare să-şi câştige pânea; dar eram
târâm cum puteam până la dânsa; mă ghe- atât de fericiţi încât nici suferinţa asta nu
muiam într’un colţ şi o ascultam, aproape ne puteâ întunecă raiul. Cât despre tată-meu,
fără să respir. nu i-am mai auzit de nume; eram ca moartă
în curând, marea ducesă îmi propuse să pentru dânsul.
iau lecţii dela Clara... şi lecţiile acelea au Nu trăiam decât pentru soţul meu. Urmă­
fost foarte frumoase, neuitate şi de o mare ream fiecare mişcare a inteligenţii lui aşa
însemnătate în viaţa mea, căci această femeie, încât, în ziua când mintea începu a i se tur­
vrednică de atâta cinste şi admiraţie, nu găsi bură, am crezut că 'nebunesc şi eu cu el.
mai potrivită mângâiere durerii mele decât Vream să-l urmăresc în faza asta nouă a
povestindu-mi propria ei viaţă. Şi mi-a fost vieţii, şi nu ştiam unde duce.
ruşine să par aşa slabă şi nenorocită faţă El eră Dumnezeul meu.
de durerile mari ce ne poate da viaţa. Dar într’o noapte se deşteptă şi-mi zise:
Iată povestirea ei: „Scoală-te şi ieşi o clipă, te rog“.
— Părinţii mei erau despărţiţi. Iubeam la Când m’am întors l-am întrebat de ce mi-a
nebunie pe mama. Tata se însurase din nou zis să ies şi-mi răspunse: „mi-a fost frică
şi mama vitregă eră rea cu mine. Eram de să nu-ţi fac vre-un rău“.
patrusprezece ani când Schumann veni la Apoi a plecat pe malurile Rinului unde nu
noi. Ne-am iubit îndată şi ne-am logodit în mi-a fost iertat să-l cercetez. îmi trimeteâ
taină. El avea optsprezece, eu patrusprezece vorbă să-l iert că nu poate face altfel, încre-
ani. N’am spus nimic tatălui meu care dinţându-mă că astfel vom fi cruţaţi de du­
eră foarte straşnic şi aveâ alte planuri cu reri şi mai mari.
mine. Şi iată-mă singură cu un bărbat nebun
Un zimbet uşor îi rătăcea pe buze şi ochii şi cu zece copii, fără un ban. Tata nu-mi
îi străluceau pe când îmi vorbea de dragostea scriâ de teamă să nu-i cer bani. Prietenii
tinereţelor ei. organizară o colectă, iar eu începui a călă­
— Când soţul meu împlini 22 de ani, iar tori şi a da concerte. îmi lăsai soţul timp
eu 18, m’am înfăţişat între el şi tatăl meu la de trei ani la un medic din Bonn şi, cu toate
judecătorie. stăruinţele mele, nu putui izbuti să-l mai văd.
Schumann dovedise că e major şi în stare într’o zi, aveam tocmai să cânt într’un
să-şi hrănească familia. Tata îi răspunsese concert la Londra, când primii o scrisoare
însă printr’o scrisoare în care se găseau opt­ care-mi spuneâ că soţul meu e pe moarte
sprezece insulte, şi din această pricină, lo­ şi trebue să plec. Şi-am fost silită să-mi
godnicul meu îl chemă înaintea tribunalului. dau concertul. Lumea spuneâ că am cântat
Şi astfel mă aflaiu între amândoi, în faţa ju­ deosebit de frumos în sara aceea; eu însă
decătorului, care-mi recunoscu dreptul de a n’auzeam nimic şi nici nu ştiu dacă am cântat
aparţinea mirelui meu. şi ce am cântat. Ştiu numai că toată sala