Page 9 - 1908-14

N'nil 14, 1908. LUCEAFĂRUL 337
Boii porumbi se opintiră şi scoaseră cu
greutate carul din hleiu.
Cucoane! zise Gavril cu tărie. Dumneata
apucă deadreptul pe unde-am venit noi...
Eu fac pe drum, şi am o leacă de înconjur...
Carul porni, cu boii blânzi şi cu omul to­
ropit, prin fumul burniţei. Boierul, tăcut, îşi
întoarse calul şi apucă prin pădure, prin ră­
ceala pătrunzătoare, prin oftările domoale ale
adâncului. Mergea în jos, gânditor, şi-şi sim­
ţea mădularele amorţite. Ş’aveâ şi în el ca o
nemulţumire nedesluşită. Şi par’că şi de el
însuşi şi de roibul care-1 purtă de jumătate
de zi, ud şi flămând, îi eră milă. Poate
s’ar fi bucurat de focul din vatra Chihaiei,
dacă n’ar fi avut a veni cel îngenunchiat.
Ce are omul acela? se gândea boierul. Nu
l-am pălit aşa de rău... Trebue să aibă de
mai nainte ceva.—-Şi mergea la pas prin G. Cireşescu, Bustul iui Eliade Râdulescu.
pădurea plină de apă...
De două ori greşi drumul, şi trebui să se Boierul Costea simţi într’o clipă foamea în-
întoarcă înnapoi. Acu iar începea să se mânie. călzindu-i coşul, şi gura i se uncropi.— Apoi
Dar când ajunse într’un târziu la casa Chi­ îşi plecă ochii. Lângă latura cealaltă a ve­
haiei, îndârjirea-i căzu: carul stă gol în mij­ trei, omul bolnav deschisese ochii mari, sălba­
locul ogrăzii şi boii mestecau o leacă de tici, turburi. Gemii deodată, fioros:
iarbă la adăpost, supt un şopron. Bade Gavrile... bade Gavrile ...
Intră în tindă. îndată simţi blândeţa focului. Ce vrei? întrebă blând, apropiindu-se,
Dar lângă vatră, jos, stă slab şi sfârşit, plin Chihaia.
de noroi, hoţul de lemne. Bade Gavrile, să-mi dai o lumânare...
L-am adus! zise încet, c’o privire ciudată, Stăpânul simţi o înfiorare: omul îşi aşteptă
Chihaia Gavril. Tare-i slab... A mai avutei ceasul morţii! Şi dintr’odată o simţire neo­
un val... Ş’a opintit azi tare greu pe lângă bişnuită îşi făcu loc în sufletul lui: o adiere de
boi... Poftiţi, cucoane în casa ast’ mare... milă pentru cel ce se stângea. Şi cuvinte par’că
Boierul intră în odaia mai curată. Din umbră i se ridicau în întrebări, pe buze.— Chihaia
ieşi deodată nevasta lui Gavril, nedesluşită, aduse o lumânărică de ceară. Boierul îl priveâ
apucă mâna stăpânului şi o sărută. Apoi se cum se mişcă, solemn, nepăsător par’că, c’o
dădîi la o parte, cu braţele încrucişate pe piept. încreţitură în frunte, deasupra nasului, pe
Da băeţii unde ţi-s? când în el se iezea neliniştea.
îs la treabă, cucoane, răspunse Gavril... Omul privi lumânărică şi o puse alăturea,
îs stoleri... pe pământ. Apoi se întinse drept, pe spate.
Umbra odăii eră rece şi mohorîtă. Boierul Deodată boierul vorbi:
simţea în nări un miros ascuţit de aer închis, — Bine, omule, dar ce-ai avut?
de pulbere şi de rachiu. îşi lepădă mantaua — L-au pălit cu ciomegele nişte oameni...
grea şi trecu în tindă, spre focul din vatră. mi-a spus... rosti Chihaia... S’au luat dela
Te pătrunde la ciolan umezeala... zise nişte pământ... L-au bătutîn spate şi ’n piept...
el frecându-şi mânile şi întinzându-le spre Coşul lui e numai vânătăi...
flăcări. Boierul îşi întoarse privirea spre bolnav;
Da, aşa-i pe ploae... vorbi Chihaia pri­ îi întâlni ochiul mare, dureros, şi dintr’odată
vind în pământ. Apoi adăogă îndată: Am tăiat îşi aminti de lovitura boambei de plumb. îşi
o găină... s’o facă nevasta c’o leacă de borş... întoarse capul. întrebă încet, stânjenit;