Page 7 - 1908-14

Nrul 14. 1908. LUCEAFĂRUL 935

Hoţul de lemne.

Boierul Costea Forăscu, îngrămădit şi în­ din corn pădurarilor; mi-au răspuns... Nu
covoiat în mantaua-i groasă, pătruns de apă, eră nimica... Linişte, pace... Numai de sus
de frig şi de plictiseală, îşi opri calul la casa plouă... De trei zile plouă... Cine să intre
Chihaiei. Dincolo de poartă, în fund, în tindă, în codru pe-aşa vreme?...
pâlpâia focul la vatră, cu sclipiri vesele de râs. Boierul pufni mânios. Chihaia Gavril mai
Boierul strigă scurt, cu mânie: încercă, domol, două vorbe:
— Gavrile! — Poate-acu să fi intrat, — pe furiş...
Un om 'nalt, spătos, cărunt, cu plete revărsate mai ştii?
pe umeri, ieşi îndată, plecându-şi'grumazul, ca Da cum? izbucni Costea. Vrei să treacă
să nu se pălească cu capul de pragul de sus. pe lângă casa ta?
— Poronciţi cucoane! Chihaia tăcu. Stăpânul îşi îndemnă cu pin­
Cu coada harapnicului, stăpânul îşi dădu tenii calul care-şi înfundă copitele adânc în
Ia o parte gluga care-i acoperea capul şi noroiul drumului; Chihaia se fereâ de băltoage,
ochii luciră încruntaţi pe obrazul smead. se strecură printre tufe, pe lângă trunchiuri
Ia-ţi puşca şi vină după mine! grăi el de copaci, se îticovoiă, lunecă, se depărtâ şi
cu hotărîre. se apropiâ de cal. Aşa merseră multă vreme
Chihaia se întoarse grabnic, intră în tindă, fără să vorbească.
dădu cu braţul la o parte pe cineva care i Prin pădure treceau adieri, ca oftări de
se pusese în cale şi căută prin unghere torba, fiinţe nevăzute, chinuite. O bură rece, o cer­
cornul, puşca şi baltagul. Trase pe mâneci, nere de pulbere fină şi umedă umpleâ aerul
repede, sumanul, îşi îndesă în cap o căciulă şi dădeâ zilei o coloare cenuşie. — Chihaia
veche şi ieşi în ogradă, făcând paşi mari şi se ţineâ grăbit după cal, lunecând, sprijinin-
lunecând cu opincile prin hleiul desfundat. du-se în baltag, scuturând în mersul lui bu­
Capauca Moţa, lângă cotlonul ei din colţul chetele de fragi, făcând să ploaie tufişurile
casei, începu să se zbată în lanţ şi să schiaune înalte de fagi cu broboane mari peste ple­
cu jale. Gavril se opri, în cumpănă, cu capu tele lui cărunte. — Chihaia se gândeâ, ne-
’ntors spre ea. mulţămit: Ciocoiu-i mânios şi-i trebue să-i
Las-o acasă! zise stăpânul. fac voile... Aista, tânărul nu-i ca bătrânul,
Omul îşi strânse sumanul la piept şi ieşi Dumnezeu să-l ierte... Acela aveâ credinţă
în drum cu baltagul şi cu puşca. în noi... Aşa mai bine să se facă el pă­
Ce este, cucoane Coste? zitor pe pădure şi eu să mă fac boier...
Mă ’ntrebi ce este? izbucni îndârjit Ce-ţi vine-a râde?întrebă deodată Costea,
boierul, şi-şi acoperi obrazul cu gluga. Tu cu capu ’ntors spre Chihaia.
stai şi te hodineşti la foc, haidăii ceilalţi, iar, Gavril dădu din cap:
nu fac nimica, şi trebue să mă vestească Da, mă gândesc şi eu că dacă punem
străinii că intră hoţi în pădure... Ba pot mâna pe-ace!a, cine-a fi, n’are să-i fie moale'...
să-i văd şi eu ziua ’n amiaza mare... Iaca, Boieru ăsta-i mare şpion !... gândi apoi
mă pradă... Acu o jumătate de ceas am sluga. Hm! Şi-i mânios Dunăre...
văzut eu, cu ochii mei, un muşteriu... Unde-o fi fiind, cucoane, hoţul? O fi fiind
Cum se poate, cucoane? Unde-i? Doar chiar în tăietura cea nouă...
de-a fi intrat după ce-am făcut eu ispecţia!“ Pe-acolo l-am zărit intrând ...
Stăpânul începu să râdă amărît: Atuncea să-i ieşim înainte pe cărarea
la slăbeşte-mă... N’ai mai ieşit tu pe asta...
vremea asta ’n pădure, cum nu-s eu popă... Apucară deadreptul printre tufe, şi rămu-
Las’ că vă ştiu 1 relele începură să-i bată c’o ploaie deasă.
Da unde se află, cucoane, am ieşit, Din vreme în vreme boierul mormăie cu
cum să nu ies? Am cercetat, am dat glas mânie. Gavril mergea înainte, deschizând