Page 8 - 1908-14
P. 8
336 LUCEAFĂRUL Nrul 14, 1908.
drumul. Şi deodată dădură în tăietură, şi, — Tu erai, mă Ilie? Ce este? — Cucoane,
oprindu-se, deodată auziră glas de om. aista-i Ilie Covataru... Da ce are?...
Costea gemu cu glas înnăbuşit, înnălţând Nu vezi ce are? strigă stăpânul. Văd
un deget. c’o îngenunchiat şi dă ochii peste cap...
Auzi ? Amândoi se uitau la om. Clipeâ din ochi
Se auzeâ îndemn stăpânit de glas silnic, şi obrazul i se încreţea: dintr’o durere grea,
din gâtlej. Scurt, Gavril se lăsă prin pă din trup par’că ieşeau picăturile de sânge şi
dure, ca să iasă înaintea hoţului, la vale, vorbele, — rari, zdrenţuite par’că:
iar boierul îşi repezi calul deadreptul, nă Am ... îndrăznit... şi eu ... Da iaca ...
prasnic. Şi omul, hoţul, îndemnă încă în su- Dumnezeu mă... bate...
manu-i roşcat, la jugul boilor nemişcaţi, până Pe urmă îşi încleştă dinţii şi se lăsă în
la genunchi în băltoagă, — când boierul îl apa drumului.
ajunse şi-l luă în pieptul calului. Boierul stă neclintit pe cal. Nu ştia ce ho-
Vii la furat, păgânule? Da ce? intri ’n tărîre să ia. Nu ştia ce să creadă. Chihaia
pădurea tătâni-tău ? Gavril aşteptă şi-şi purtă ochii într’una dela
G. Cireşescu, Studiu. G. Cireşescu, Cap de copil, studiu
G. Cireşescu. Atlet-studiu.
I după uatură.
Omul întoarse un obraz pământiu, c’o barbă stăpân la căzut. Apoi se hotărî şi se îndreptă
rară, cu doi ochi rotunzi şi spăimântaţi. Strigă spre boier:
răguşit. Cucoane, eu zic să-l iau şi să-l duc până
Cucoane Coste, nu mă mai zdrobi şi d-ta! la bordeiul meu... Cum să-l lăsăm noi aici?
Dar boierul întoarse calul şi izbi pe om Are el ceva ...
spre roatele carului şi spre lobdele încărcate. — Bine, ia-1 şi du-1... se răsti cu jumă
Dădu de două ori cu harapnicul, apoi se feri tate de glas, stăpânul.
o clipă, se dădu alături şi-l păli cu boamba Chihaia îşi răzimă la o parte puşca şi bal
de plumb din capătul mănunchiului. Omul tagul şi începu să descarce repede carul,
căzu peste roată. zvârlind lobdele la marginea drumului. De
— De-acu-s gata! gemu el scurt, cu spaimă. deasupra plouă încet şi mocnit şi văzduhul
Cu mânile prinse de schiţe, îngenunchiâ în plumburiu apăsă asupra lumii o mâhnire sfâ
noroi, ş’o undă de sânge i se sui pe buzele şietoare. Ilie Covataru gemeâ încet, în noroi,
palide. Chiar atunci şi Chihaia se repezeâ din lângă car, sprijinit într’un cot.
tufe. — Strigă gros: După ce isprăvi, Gavril apucă pe român
— Ce-i, măi hoţomanule? de subsuori şi-l aburcă încet în car. Apoi
Apoi se opri lângă car, uimit. îndemnă scurt boii: „Hai!“
